Prima pagină
Articole științifice
Știri medicale
Lexic de boli
Aditivi alimentari
Resurse de sănătate
Terapii complementare
Resurse naturale
Planificare familială
Medicamente
Utile
Căutare avansată
Login





Parola uitata?
Nu ai cont? Creaza unul
Medicamentele antidepresive nu au efect, potrivit unui studiu oficial
Antidepresivele, sau ”pilulele fericirii”, se numără printre medicamentele cel mai bine vândute din lume, care ajută milioane de britanici să își ridice moralul. Un studiu amplu, realizat recent, a demonstrat însă că ele nu ar avea niciun efect clinic semnificativ asupra celor cărora le sunt prescrise, cu alte cuvinte, nu dau rezultate , notează cotidianul britanic The Independent.
Rezultatele studiului au transmis unde de șoc în rândul lumii medicale și al pacienților, ridicând semne de întrebare în legătură cu reglementarea industriei farmaceutice multinaționale, care a fost acuzată luni, 25 februarie, că a ascuns date privind aceste medicamente.
Ministrul britanic al sănătății, Alan Johnson, a anunțat că 3.600 de terapeuți urmează să fie specializați în următorii trei ani pentru a oferi acces la ”tratamente prin comunicarea cu medicul” pentru depresie, la care să aibă acces toți britanicii prin intermediul medicului de familie, în locul consumului de medicamente, în cadrul unui proiect în valoare de 170 de milioane de lire sterline.
Popularitatea noii generații de antidepresive din care fac parte cunoscutele Prozac și Seroxat, a crescut la sfârșitul anilor '80, când au fost lansate, fiind intens promovate de companiile producătoare de medicamente drept sigure și cu mai puține efecte secundare decât antidepresivele triciclice mai vechi.
În Marea Britanie, pe parcursul unui an, aproximativ 3,5 milioane de oameni iau medicamente cunoscute ca inhibitori selectivi ai reabsorbției serotoninei /SSRIs/, iar în 2004 au fost eliberate 29 de milioane de rețete. Prozac, cel mai cunoscut dintre toate și fabricat de compania Eli Lilli, a fost cel mai bine vândut medicament din lume până a fost depășit de Viagra.
În cadrul studiului, cercetătorii au efectuat o meta-analiză a 47 de cazuri clinice, publicate sau nepublicate, trimise ''Food and Drug Administration'' din SUA /FDA/ în care au inclus șase antidepresive, printre care și Prozac și Seroxat, produs de GlaxoSmithKline, și Efexor, produs de Wyeth. Rezultatele au arătat că medicamentele au fost eficiente numai în cazul unui grup mic de persoane dintre cele mai deprimate.
Două medicamente au fost excluse din studiu din cauza informațiilor incomplete, iar un al treilea, pe bază de nafadazonă, a fost retras de pe piață, din cauza efectelor secundare.
Profesorul Irving Kirsch din cadrul universității din Hull, care a condus studiul pe care l-a publicat în jurnalul online ''Public Library of Science Medicine'', a declarat că informațiile expediate FDA au fost trimise și autorităților de acordare a licenței din Marea Britanie și Europa. Studiul a arătat că medicamentele au produs o ameliorare ”foarte mică”, comparativ cu placebo, de numai două puncte pe scara Hamilton de 51 de puncte, care măsoară intensitatea depresiei.
Acest lucru a fost suficient pentru a autoriza medicamentele, dar nu au întrunit minimum de trei puncte diferență cerut de Institutul Național pentru Excelența Clinică din Nisa, pentru a stabili importanța ”clinică”. Totuși Nisa a aprobat folosirea medicamentelor în National Health System /NHS/ britanic, deoarece a avut acces la cazurile publicate, care au demonstrat un efect mai extins.
În urmă cu cinci ani, s-a susținut că antidepresivele creau dependență și puteau determina sinuciderea. Toate, cu excepția Prozacului au fost interzise copiilor, deși o anchetă majoră privind siguranța medicamentelor a exclus că ar duce la sinucidere în rândul adulților.
Profesorul Kirsch a afirmat că mai întâi ar trebui încercate tratamente alternative la depresie, precum consilierea sau exercițiul fizic, apreciind că companiile producătoare trebuie obligate să pună la dispoziția publicului toate datele disponibile.
Pe de altă parte, GlaxoSmithKline, care produce Seroxat, susține că autorii studiului ”nu au recunoscut” efectele pozitive ale antidepresivelor, iar concluziile lor au fost ”în contradicție cu efectele pozitive constatate în practica medicală actuală”. Un purtător de cuvânt al companiei a precizat: ”Acest studiu unic nu trebuie folosit pentru a provoca o alarmare inutilă în rândul pacienților”.
”Experiența științifică și medicală a demonstrat că fluoxetina /Prozac/ este un antidepresiv eficient”, a afirmat compania Eli Lilli, într-un comunicat. În timp ce Wyeth a precizat: ”Noi recunoaștem atât nevoia de tratamente farmacologice cât și nefarmacologice împotriva depresiei”. /Rompres/

Acest articol a fost citit de 1082 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
 

Cauta produse in Farmacia online PCFarm.ro


Lentile de contact
Optiland.ro