Prima pagină
Articole științifice
Știri medicale
Lexic de boli
Aditivi alimentari
Resurse de sănătate
Terapii complementare
Resurse naturale
Planificare familială
Medicamente
Utile
Căutare avansată
Login





Parola uitata?
Nu ai cont? Creaza unul
Medicamente testate pe voluntari în Spitalul Județean Suceava
Directorul adjunct medical al Spitalului de Urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava, Doina Ganea Motan, a anunțat că în această unitate spitalicească se află în derulare trei studii clinice, două în secția de cardiologie și unul în secția de oncologie. Doina Ganea Motan, medic oncolog, a spus că studiile clinice sunt importante pentru dezvoltarea cercetării medicale pe diferite specialități.
Potrivit Doinei Ganea Motan, prin intermediul voluntarilor, în cadrul acestor programe sunt testate anumite medicamente ce urmează să intre pe piața românească. Programele de testare a medicamentelor reprezintă o sursă de venit pentru spital, dar și pentru voluntari. Ea a precizat că în 2006 spitalul din Suceava a încasat 40.000 de euro din această activitate, numărându-se printre puținele unități spitalicești din țară autorizate să efectueze studii clinice.
/Rompres/

Acest articol a fost citit de 920 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Comentarii (5)
 
1. Scris de Chartric in 14-07-2011 20:57
 
 
 
ZlrCqdCiATKraw
I really wish there were more artciels like this on the web.
 
 
2. Scris de nhilzcybbw in 15-07-2011 11:40
 
 
 
ZzpbAIECeLqSiPhub
QyCz5k plegznpyirbr
 
 
3. Scris de jzexvydi in 16-07-2011 16:39
 
 
 
gePIoFACCJ
VHtUJH , [url=http://dgctmpefxooh.com/]dgctmpefxooh[/url], [link=http://bivvqvsaihqy.com/]bivvqvsaihqy[/link], http://mvamvgiricqk.com/
 
 
4. Scris de tcasuv in 17-07-2011 18:14
 
 
 
OTRqXNWDMyJnBGDPje
jaH5a6 lgjclzadyney
 
 
5. Scris de hkzcobardq in 20-07-2011 22:44
 
 
 
fSfPyimnHDEjiMlHiH
p8pkIc , [url=http://ucllcjekcran.com/]ucllcjekcran[/url], [link=http://kiuhxagxgmmi.com/]kiuhxagxgmmi[/link], http://jzkczhyshdzm.com/
 
 
 

Cauta produse in Farmacia online PCFarm.ro


Lentile de contact
Optiland.ro