Pubertatea la băieți se caracterizează prin numeroase modificări somato-psihice, care în final asigură fostului copil, devenit bărbat, capacitatea de fertilitate. Aceste modificări evoluează într-o perioadă de circa cinci ani, apariția lor fiind cu aproximativ doi ani mai târziu decât la fete.În cadrul acestor modificări se citează puseul de creștere cu maturizarea scheletului și închiderea cartilajelor epifizare și dezvoltarea caracterelor sexuale secundare. Se apreciează să dezvoltarea oaselor este condiționată mai mult de perioada pubertară dacât de vârsta cronologică sau creșterea corpului. Se observă în această perioadă o creștere importantă în lungime a membrelor superioare și inferioare față de trunchi, precum și o creștere a dimensiunilor mâinilor și picioarelor. Primul caracter sexual secundar care apare la pubertate este creșterea în volum a testiculelor și apariția de spermatozoizi maturi, urmată apoi de apariția părului pubian, creșterea dimensiunilor penisului și modificările ale suprafeței cutanate a scrotului. Ulterior se dezvoltă părul axilar și facial, iar mai târziu se constată îngroșarea vocii. Uneori survine creșterea mamelelor, devenind dureroase, ilustrând așa-numita ginecomastie pubertară, care, în mod normal,este trecătoare. În perioada ce precede apariția caracterelor sexuale secundare se constată o creștere a hormonilor gonadotropi și a steroizilor plasmatici. De asemenea are loc o creștere semnificativă a FSH și LH precum și a 17 CS urinari datorită mai ales secreției crescute de androgeni de către suprarenale. Concentrația testosteronului plasmatic este similară cu cea a adultului, iar concentrația hormonilor estrogeni crește de la începutul până la sfârșitul perioadei pubertare. Pe măsura creșterii suprafeței corporale se observă o creștere a secreției de cortizol și aldesteron. În legătură cu modificările neuro-endocrine care declanșează apariția pubertății s-a emis ipoteza că în perioada prepubertară hormonul de eliberare a gandotropinelor(GnRH și LRH), hormonii gonadotropi și steroizii sexuali sunt în interacțiune la concentrații scăzute în cazul unei mecanism de feed-back negativ crescut. Apariția pubertății coincide cu o scădere a sensibilității hipotalamusului la feed-back negativ, concentrația scăzută a steroizilor sexuali, nemaiputând opri secreția de GnRH, FSH și LH și implicit stimularea gonadelor. Se consideră că modificările care produc apariția pubertății sunt datorate unei maturizări somatice generale și a sistemului nervos central și, în special, a hipotalamusului, cu participarea foarte probabilă asistmului limbic și a glandei pineale. În perioada postpubertară are loc o desăvârșire a caracterelor somato-psihice și maturizarea sexuală care se încheie între 16-20 ani. Momentul apariției fertilității ilustrat de producerea de spermatozoiz maturi este dificil de precizat, deși ejaculările onirice apar la începutul pubertății, spermatozoizi maturi se produc după câțiva ani de la declanșarea acesteia. În această perioadă, ritmul creșterii în înălțime scade treptat până la încetarea acesteia. Pentru stabilirea maturității la băieți nu avem un indicator susceptibil de determinări precise așa cum este la fete apariția primei menstruații. Din aceste motive în majoritatea studiilor se analizează gradul de dezvoltare a caracterelor sexuale secundare, care sunt corelate cu pubertatea. Trebuie menționat însă că ritmul de dezvoltare a acestor caractere sexuale, ca, de exemplu, pilozitatea variază foarte mult și nu reflectă întodeauna în mod precis ritmul de maturizare sexuală. Din aceste motive s-a luat drept criteriu de apariție a maturității sexuale stadiul de dezvoltare a organelor genitale(V. V. Bunack, 1941, J. M. Tanner, 1955). Pentru aprecierea dezvoltării sexuale pubertare la băieți, M. Tanner 1962 a propus următoarele stadii. Std. I. Starea pubertară: testiculele, scrotul și penisul prezintă aproape aceeași mărime și formă ca în copilărie. Std. II. Starea pubertară: o ușoară creștere de volum a scrotului și testiculelor și o mărire a penisului. Std. III. Creșterea netă în volum a testiculelor și a lungimii penisului; creșterea pilozității pubiene și începutul apariției pilozității axilare și faciale. Std. IV. Continuarea creșterii în lungime și grosime a penisului, precum și a testiculelor și scrotului; dezvoltarea pilozității pubiene, faciale și axilare Std. V. Organele genitale au ajuns la maturitatea sexuală masculină adultă atât în ceea ce privește forma și mărimea acestora. Cercetările efectuate în țara noastră au arătat că în mediul urban pubertatea apărea mai precoce decât în mediul rural. Calculul vârstei medii de pubertate în mediul urban a indicat valori de 15 ani și 4 luni, în timp ce pentru mediul rural valoarea a fost mai crescută, adică 16 ani și 3 luni. Ritmul de maturizare sexuală la băieți este puternic influențată de factorul „urbanizare”; frecvența procentuală a băieților maturi sexuali fiind semnificativ mai crescut în mediul urban față de cel rural. Ar fi de menționat că, chiar în orașele mari, prezența băieților maturi sexuali la vârsta de 12 ani este excepțională. Diferența în ritmul realizării maturității sexuale în ,ediul rural și urban se accelerează progresiv începând cu vârsta de 13 ani când atinge valoarea de 4,35%. La vârsta de 14 ani această diferență dintre băieții maturi sexuali din mediul urban și rural ajunge la 17,79%; la vârsta de 15 ani la 26,41%, iar la 16 ani atinge 29,78%. După această vârstă diferențele încep să se atenueze, ajungând la numai 15,1% la vârsta de 17 ani. În raport cu stadiul de dezvoltare al organelor genitale la fiecare clasă de vârstă se constată că diferențele dintre mediul urban și rural se mențin la nivelul tuturor stadiilor. Se consideră că întârzierea maturizării sexual în mediul rural are loc de-a lungul întregii evoluții a acestui fenomen, iar nicidecum printr-o stopare sau diminuare semnificativă într-un anumit stadiu de dezvoltare. Acest articol a fost citit de 3774 ori.
Comenteaza articolul
Comentarii (6)
1. Scris de ... in 06-02-2009 23:52
...
mbk32r 12431644 978zu6 [URL=http://le-myrrr.ru/modules/carinsurance/] car insurance [/URL] car insurance http://le-myrrr.ru/modules/carinsurance/