|
Este o stare de pierdere a cunoștinței pe o durată scurtă de timp: de la câteva secunde până la câteva (4-5) minute. Pierderea cunoștintei pe o perioadă mai mare este deja un semn de dereglări serioase în organism și necesită urgent asistență medicală specializată. Pierderea cunoștinței, fără ca pacientul să-și revină, este numită stare de comă și prezintă un pericol serios pentru viață.
Cauze: insuficiența de oxigen în aerul inspirat (încăpere închisă, neaerisită, aglomerată), stres puternic (psihic sau fizic), traumă, lovituri dureroase, insolație, oboseală exagerată, lipsa alimentației. Multe boli se manifestă prin leșinuri (hipotensiune, hipoglicemie).
Simptome: senzație se slăbiciune, transpirații reci, pierderea cunoștinței.
Tratament: Pacientul trebuie scos într-un spațiu răcoros, bine aerisit, trebuie culcat cu fața în sus și capul pe o parte. Se stropește fața cu apă rece. Se descheie nasturii, se slăbește cravata, gulerul, cureaua. Dacă pacientul nu-și revine se solicită urgent ajutor medical.
Complicații: lovirea în cazul căderii, coma. Acest articol a fost citit de 1817 ori.
|