Pancreatita

Pancreatita este o inflamație a pancreasului, o glandă situată în spatele stomacului, în partea superioară a abdomenului, care, de obicei, începe ca un atac brusc și este adesea cauzată de calculi biliari sau de abuzul de alcool.

Introducere

Pancreasul are două funcții:  
•  funcție exocrină, care constă în producerea de enzime cu rol în procesul digestiei
•  funcție endocrină, care constă în secreția de hormoni (insulina), care ajuta la reglarea modului în care organismul proceseaza zaharurile (glucoza).

Pancreatita poate fi de două tipuri:
•    pancreatita acută, ceea ce înseamnă că apare brusc și durează câteva  zile
•    pancreatita cronică, care se dezvoltă  pe parcursul mai multor ani.
În unele situații cele două forme de Glossary Link pancreatită pot cu greu fi distinse una de cealaltă.

Cazurile ușoare de pancreatită se pot vindeca fără tratament, în timp ce cazurile severe  provoacă complicații ce pot pune viața pacientului în pericol. Cele mai multe persoane cu pancreatită cronică au un prognostic bun, dacă acestea urmează tratamentul prescris de doctorul curant.

Simptome

Semnele și simptomele pot varia, în funcție de tipul pancreatitei de care suferă pacientul.
În cazul pancreatitei acute, semnele şi simptomele includ:
•    dureri abdominale superioare
•    dureri abdominale care radiază în spate
•    dureri abdominale care se amplifică după consumul  alimentelor (după masă)
•    greață
•    vărsături
•    icter mecanic, Glossary Link obstructiv, la unii pacienți
•    sensibilitate la atingerea abdomenului .
Semnele și simptomele pentru pancreatita cronică includ:
•    dureri abdominale superioare
•    pierdere neintenționată în greutate
•    scaune uleioase,  urât mirositoare (steatoree).
În cazul în care durerile abdominale sunt persistente se recomandă programarea la un consul medical de specialitate. În cazul în care durerea abdominală este atât de gravă încât să nu poate sta în continuare sau nu se găsește o poziție în care aceasta să diminue, trebuie solicitat de urgență   asistență medicală.

Cauze

Pancreatita se poate produce în momentul în care enzimele digestive secretate în pancreas, devin active în timp ce se află în interiorul pancreasului, atacând organul care le-a produs.
În timpul digestiei normale, enzimele pancreatice inactivate se deplasează printr-un conduct și se varsă  în intestinul subțire, unde enzimele sunt activate și contribuie la digestie. În pancreatită, enzimele devin activate în timp ce se află  în pancreas, din diverse cauze. Acest lucru face ca aceste enzime să irite celulele din pancreas, cauzând inflamație și semnele și simptomele asociate cu pancreatită.

Accesele repetate de pancreatită acută, pot produce leziuni ale pancreasului care duc la pancreatita cronică. Astfel se poate forma țesut cicatricial, care determină pierderea funcțiilor pancreasului și deci probleme de digestie si diabet.

Pancreatita are mai multe cauze. O serie de cauze au fost identificate pentru pancreatita acută și pancreatita cronică,  cum ar fi:
•    alcoolismul
•    calculii biliari, care pot bloca orificiul comun de vărsare în Glossary Link duoden, al secreției biliare, prin canalul Glossary Link coledoc, și al secrețiilor pancreasului    
•    intervenții chirurgicale abdominale
•    anumite medicamente
•    fumatul
•    fibroza chistică
•    colangiopancreatografia endoscopică retrogradă (ERCP), atunci când este utilizată pentru a trata calculii biliari
•    istoric familial de pancreatită
•    hipercalcemie, determinată de o hiperactivitate a glandei paratiroide (hiperparatiroidism)
•    nivel ridicat de Glossary Link trigliceride în sânge (hipertrigliceridemie)
•    infecții cum ar fi oreionul
•    leziuni la nivelul abdomenului
•     Glossary Link cancer pancreatic.

Totuși principalele cauze de pancreatită rămân calculii biliari și consumul Glossary Link cronic de alcool. Aproximativ patruzeci la sută din totalul îmbolnăvirilor de pancreatită se estimează că sunt de origine biliară, iar dintre acestea  douăzeci la sută evoluează în forme severe, iar restul sunt forme ușoare sau medii care se pot trata.

Complicații
Pancreatita poate duce la complicații grave, cum ar fi:
Pseudochisturi. Pancreatita acută poate duce la apariția unor formațiuni pline cu lichid și resturi, sub forma unor săculeți, numite pseudochisturi. Un astfel de pseudochist mai mare, se poate rupe și provoca complicații, cum ar fi Glossary Link hemoragie internă și Glossary Link infecție.
Infecție. Pancreatita acută poate face pancreasul vulnerabil la bacterii și infecții. Infecțiile pancreatice sunt grave și necesită tratament intensiv, cum ar fi intervenția chirurgicală pentru  îndepărtarea țesutului infectat.
Probleme respiratorii. Pancreatita acută poate afecta funcția pulmonară, determinând scăderea nivelului de oxigen din sânge la un nivel periculos.
Diabet zaharat. Deteriorarea celulelor producătoare de insulină din pancreas, în cazul pancreatitei cronice, poate duce la diabet zaharat.
Insuficiență renală. Pancreatita acută poate provoca insuficiență renală, care poate fi tratată cu Glossary Link dializă, în cazul insuficienței renale severe și persistente.
Glossary Link Malnutriție. Atât în pancreatita acută cât și în cea cronică pancreasul secretă mai puține enzime, care sunt necesare în procesul digestiei și absorbției de nutrieți. Acest lucru poate duce la malnutriție, diaree și pierderea in greutate, din cauza faptului că grăsimile sunt prost digerate și absorbite, scaunele fiind grase (uleioase)
Cancer pancreatic. Inflamația de lungă durată a pancreasului cauzează pancreatită cronică care este un factor de risc pentru cancerul pancreatic.

Diagnostic

În plus față de discuţia cu bolnavul,  istoricul bolilor acestuia (dacă se știe cu Glossary Link litiază biliară/pietre la fiere netratată, etc.), și simptomatologia descrisă, medicul mai poate  cere și efectuarea următoarelor analize și proceduri,  pentru diagnosticarea pancreatitei :
•    analize de sânge cum ar fi Glossary Link lipaza și amilaza (pentru determinarea niveluri ridicate de enzime pancreatice),  leucocitoza, bilirubina, fosfataza alcalină, gammaGT, transaminaze.
•    analiza scaunului, mai ales în pancreatita cronică, pentru a determina nivelul de grăsime, care ar putea sugera că sistemul digestiv nu absoarbe în mod adecvat nutrienții
•    tomografie computerizată (CT) pentru a căuta calculii biliari și pentru a evalua gradul de inflamare al pancreasului
•    ecografie abdominală pentru depistarea calculilor biliari și stării pancreasului (o eventuală inflamație)
•    endoscopia pentru determinarea inflamației și blocajului  canalului pancreatic sau  ductului biliar
•    imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) pentru organele din zona abdominală (ficat, vezică biliară, pancreas, canal coledoc). 

Tratament

Tratamentul pancreatitei necesită de obicei spitalizare. Odată ce starea pacientului este stabilizată în spital și inflamația  pancreasului este ținută sub control, medicii pot trata cauza principala a pancreatitei.

Stabilizarea pancreatitei
Tratamentul inițial pentru controlul inflamației pancreasului poate să includă:
Postul. Abținerea de la mâncare timp de câteva zile, în timpul spitalizării,  oferă pancreasului șansa de a se recupera. Odată ce inflamația pancreasului este controlată, se va putea începe consumul de lichide clare și consumul de alimente ușoare. Cu timpul, treptat se trece la o alimentaţie normală.
Medicamente pentru durere. Pancreatita poate provoca dureri severe, de aceea medicul va administra medicamente care să amelioreze durerea.
Fluide intravenoase. În timpul tratamentului se vor administra intravenos lichide pentru combaterea deshidratării.
Perioada de spitalizare va depinde de gravitatea bolii. Unii pacienți se recuperează rapid dar alții dezvoltă complicații care necesită o spitalizare mai lungă.

Tratarea cauzei principale a pancreatitei
Odată ce pancreatita este adusă sub control, se trece la tratarea cauzei principale a pancreatitei. Astfel tratamentul poate include:
Proceduri pentru eliminarea obstacolelor din ductul biliar. Dacă pancreatita este cauzată de obstrucţia sau blocarea ductului biliar (calea principală de transport a bilei către duoden)  va fi nevoie de proceduri pentru a deschide sau a lărgi canalul biliar.
Procedura numită colangiopancreatografia endoscopică retrogradă (ERCP), foloseşte un tub lung, cu un aparat de fotografiat în capăt pentru examinarea pancreasului și canalelor biliare. Tubul este introdus prin cavitatea bucală şi gât,  trimiţând imagini ale sistemului digestiv la un monitor. ERCP poate ajuta la diagnosticarea problemelor din ductul biliar.
Eliminarea chirurgicală a vezicii biliare. Dacă calculii biliari sunt cauza pancreatitei, medicul va recomanda o intervenţie chirurgicală pentru scoaterea vezicii biliare  (colecistectomie).
Operarea chirurgicală a pancreasului. Tratamentul chirurgical ar putea fi necesar pentru drenarea lichidului din pancreas sau pentru eliminarea ţesuturilor bolnave.
Tratament pentru dependenţa de alcool. Consumul exagerat de alcool, zilnic, timp de mai mulți ani, poate provoca pancreatită. Dacă aceasta este cauza  pancreatitei, medicul va recomanda introducerea pacientului într-un program de  pentru tratarea dependenţei de alcool. Consumul, în continuare, de băuturi alcoolice poate agrava pancreatita şi poate duce la complicaţii grave.

Tratamente suplimentare pentru pancreatita cronică
Pancreatita cronică poate necesita tratamente suplimentare, în funcție de situație, cum ar fi pentru:
Gestionarea durerii. Pancreatita cronică poate provoca dureri abdominale persistente. Medicul poate recomanda medicamente pentru controlul şi ameliorarea durerii. Durerile severe pot fi eliminate doar prin intervenţii chirurgicale, pentru blocarea nervilor care transmit semnale de durere de la pancreas la creier.
Îmbunătățirea digestiei. Administrarea de suplimente de enzime pancreatice, pot ajuta organismul în procesul de digestie şi asimilaţie a alimentelor consumate. Enzime pancreatice pot fi administrate sub formă de comprimate la fiecare masă.
Schimbări în alimentaţie. Medicul poate recomanda consultul unui specialist dietetician, care să întocmească un plan de alimentaţie adecvat, care să conţină  alimente cu un nivel scăzut de grăsimi dar bogate în substanţe nutritive de calitate.

Tratamente alternative
Terapiile alternative nu pot trata pancreatita, dar unele dintre ele pot contribui la ameliorarea şi controlul durerii asociate cu pancreatita. Persoanele cu pancreatită cronică pot avea dureri constante, care nu sunt ușor de controlat cu tratamente medicamentoase. Dar urmând tratamentele prescrise de medic împreună cu terapiile de medicină complementară şi alternativă controlul durerii va fi mai uşor.
Astfel de terapii alternative care pot fi de ajutor sunt :
•    tehnici de meditație
•    exerciţii de Glossary Link relaxare
•    exerciţii de hatha yoga.

Alimentaţie/Stil de viaţã

După externarea din spital, se pot lua măsuri pentru continuarea recuperării după pancreatită, cum ar fi:
Oprirea consumului de alcool. Dacă pacientul nu este capabil să se abţină singur de la consumul de alcool, va fi necesar să se adreseze medicului pentru ajutor.
Renunțarea la fumat. Dacă pacientul nu se poate lăsa pe cont propriu de fumat, va avea nevoie de tratament medicamentos şi consiliere pentru a renunța la fumat.
Alegerea unei alimentaţii sărace în grăsimi, dar bogată în fructe şi legume proaspete, cereale integrale şi proteine slabe proaspete.
Consumul suficient de lichide. Pancreatita poate provoca Glossary Link deshidratare, aşa că se recomandă mai mult de 2 litri de lichide pe parcursul zilei.


Bibliografie

http://www.gastro.org

Ultima modificareLuni, 14 Iulie 2014 18:37
O să te intereseze și: « Hepatita B Cancerul pancreatic »
Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top