Sifilisul

Sifilisul se consideră o boală infecţioasă cronică, datorată microorganismului Spirocheta pallida,având o evoluţie caracterizată prin perioade cu simptomatologie clinică activă, întrerupte de perioade de Glossary Link infecție latentă.

Introducere

Denumirea maladiei ar proveni de la cuvintele greceşti syn (împreună) şi philein (a iubi). Alţi autori menţionează că această denumire se întâlneşte pentru prima oară într-un poem scris de italianul Girolamo Fracastore (1478-1553), intitulat „Syphilis sive morbus gallicus“. Termenul de lues provine din limba latină şi înseamnă „plagă". Microorganismul care produce sifilisul este Spirocheta pallida sau Treponema pallidum, denumită astfel datorită formei sale în spirală şi din cauza posibilităţii slabe de colorare.

Are o formă de spirală, cu 5-20 ondulaţii fine, regulate, o grosime de 0,5 microni şi o lungime de 10-30 microni. Posedă cili terminali şi o membrană fină ondulată. Înmulţirea se face prin diviziune transversală, apărând granule microscopice care pot traversa membranele semipermeabile, făcând posibilă trecerea prin placentă la făt. Durata unui ciclu de diviziune este de aproximativ 36 de ore, microorganismul fiind strict anaerob. Se poate conserva bine la -4 °C, este distrus rapid sub acţiunea uscării şi căldurii peste 48 °C, iar la peste 40 °C îşi pierde virulenţa .

Simptome

Microbul poate pătrunde în organism prin cele mai mici soluţii de continuitate ale tegumentului şi mucoaselor, dar şi prin mucoasă bucală intactă.
De la locul pătrunderii în organism, prin intermediul căilor limfatice, în câteva ore spirochetele ajung în ganglionii regionali.

Primele simptome ale bolii apar la locul de infecţie, după circa o săptămână, sub forma unei leziuni de dimensiuni reduse, în care se găsesc treponeme şi care frecvent trece neobservată de către bolnav. Datorită înmulţirii în timp a treponemelor, se produce o reacţie din partea orga¬nismului, ilustrată prin apariţia după circa 21-25 de zile din momentul infecţiei a şancrului sifilitic sau sifilomului primar, prin care se încheie perioada de incubaţie şi începe perioada primară. Punerea în evidenţă cu ajutorul examenului ultramicroscopic a spirochetelor în serozitatea severului constituie elementul cel mai sigur de diagnostic al sifilisului. În unele cazuri, şancrul este absent, bolnavul trecând direct în perioada secundară, aspect caracteristic pentru aşa-numitul „sifilis decapitat.

În cursul perioadei primare, care durează în medie 40 de zile, se observă o înmulţire rapidă a treponemelor, cu diseminarea lor în căile limfatice şi de acolo în circulaţie. Diseminarea sanguină declanşează producerea de anticorpi, a căror evidenţiere prin reacţiile serologice poate uşura diagnosticul maladiei. Pozitivarea reacţiilor serologice are loc în circa 20 de zile de la apariţia şancrului. Acest fapt permite împărţirea perioadei iniţiale în două etape : una până la circa 20 de zile din momentul contactului infectant, care este seronegativă şi a doua după circa 40 de zile din momentul inoculării, când reacţiile serologice devin pozitive.

Pe baza simptomatologiei clinice, evoluţia maladiei s-a împărţit în trei perioade :
• perioada primară, caracterizată prin simptomele clinice la nivelul porţii de pătrundere a microbului, ilustrată de şancru şi Glossary Link adenopatie
• perioada secundară cu erupţii diseminate sau generalizate, datorită septicemiei treponemice
• perioada terţiară, ilustrată de leziuni distructive superficiale sau profunde.
Simptomatologia clinică în cazul sifilisului este datorită reacţiei orga¬nismului faţă de prezenţa germenului patogen, faţă de endo şi exotoxinele acestuia.

Perioada primară sau sifilisul primar este ilustrată de şancrul de inoculare şi adenopatia satelită, iar uneori limfangită specifică, precum şi simptome generale, ca : Glossary Link astenie, Glossary Link adinamie, Glossary Link cefalee nocturnă etc.
Sifilisul primar, şancrul sifilitic sau şancrul dur se localizează în peste 90% din cazuri la nivelul organelor genitale, după o perioadă de incubaţie de obicei de circa 21-27 de zile putând varia între 6-90 de zile de la contactul infectant. De obicei, se prezintă ca o eroziune superficială, mai rar ca o ulceraţie, mai mult sau mai puţin profundă, leziunea fiind unică, mai rar multiplă, având margini regulate de formă rotundă sau ovalară cu un diametru de 0,5-2 cm. Suprafaţa acesteia este netedă lucioasă, cu o culoare roşie închisă. Sifilomul poate fi situat în regiunea genitală, pe gland, în şanţul prepuţial, pe labiile mari sau mici etc., pe un fond infiltrat, uşor proeminent, dur la palpare. Această zonă infiltrată depăşeşte aproape întotdeauna lipsa de substanţă, realizând o mar¬gine mai ridicată. Leziunea nu este dureroasă, atât la palpare cât şi spontan, ea putând deveni sensibilă în caz de suprainfecţie.

Sifilomul primar mai poate fi localizat la nivelul meatului uretral, la nivelul colului uterin sau extragenital. De exemplu, la nivelul extremităţii cefalice, frecvenţa localizărilor ar fi următoarea : frunte 2% ; nas 1% ; obraji 2% ; buze 47% ; amigdale 15% ; gingii 4% .

Adenopatia se întâlneşte ca un simptom clinic constant în sifilisul pri¬mar, apărând la 1-2 săptămâni după şancru şi interesând ganglionii ce colectează limfa din zona sifilomului.
Adenopatia este poliganglionară, dură, indoloră, neaderentă, unul din ganglioni fiind mai mare, iar ceilalţi mai mici. În unele cazuri această pe¬rioadă primară poate evolua neobservată sau poate lipsi datorită următoarelor cauze: sifilomul primar este localizat într-o zonă invizibilă (colul uterin) sau în cazul când microorganismul a pătruns direct în sânge (transfuzii) sau în condiţiile în care bolnavul a fost tratat cu antibiotice pentru altă maladie, în timp ce se găsea în perioada de incubaţie a sifilisului.
Şancrul sifilitic la sfârşitul perioadei primare regresează spontan, mărind astfel riscul de ignorare a persistenţei infecţiei.

Perioada secundară survine după circa 6 săptămâni de la apariţia sifilomului primar şi durează aproximativ 2-3 ani. Ea apare datorită septicemiei treponemice, erodarea leziunilor bogate în spirochete mărind gradul de contagiozitate. Manifestările cutanate în perioada secundară se clasifică după cum urmează :
1.Sifilidele eritematoase, caracterizând rozeala sifilitică sub forma unor pete congestive roze, rotunde sau ovale de mărimi diferite, apărând în izbucniri succesive la nivelul trunchiului şi rădăcina membrelor. Ele produc Glossary Link prurit, sunt nedureroase, dispar la presiune şi reapar imediat după încetarea acesteia. De asemenea, nu au scuame şi nu sunt infiltrate.
2.Sifilidele papuloase apar ceva mai tîrziu la circa 3 luni de la infecţie, uneori asociindu-se cu sifilidele eritematoase. Papulele au o culoare la început roşie cu o nuanţă discretă violacee, în timp luând o culoare arămie. Dimensiunile sunt variabile de la 1 mm până la câţiva cm ; au o evoluţie spre vindecare, fără a lăsa urme ; nu prezintă prurit şi sunt nedureroase. De cele mai multe ori nu sînt leziuni papuloase pure, prezentând modificări  de exemplu, papulo-sicuamoase, papulo-comoase, papulo-erozive, papulo-pustuloase, papulo-hipertrofice mai ales în zonele genitale etc. Sunt leziuni infiltrate, cu localizări foarte variate, foarte contagioase.
3.Sifilidele ulceroase pot apare direct, ca atare sau pot proveni de la papulele ulcerate.
4.Sifilidele Glossary Link pigmentare apar cam în a 6-a pînă la a 10-a lună de  infecţie, mai frecvent la persoanele cu pielea pigmentată ; simptomele pot fi de tipul leucomelanodermiei realizând mai ales la gât aşa numitul „colier al Venerei“ sau de tipul papulelor pigmentate.
5.Sifilisul secundar al fanerelor este ilustrat de o cădere difuză a părului, pielea păroasă a capului având aspectul de parcă ar fi mâncată de molii. Căderea aceasta a părului nu produce cicatrice şi este temporară. Unghiile de asemenea pot prezenta modificări privind : îngroşarea, deslipirea sau mărirea friabilităţii.
6.Sifilidele mucoaselor. Mucoasele mai ales cea bucală şi genitală sunt frecvent afectate în această perioadă prezentând la început leziuni eritematoase; iniţial mucoasa îngroşîndu-se ia un aspect de porţelan, ulterior erodându-se.
Localizarea leziunilor are loc mai frecvent pe stâlpii vălului palatin, amigdale, luetă, văl palatin şi mai rar pe limbă, unde apar sub forma unor plăci fără papile. Leziunile au o formă ovalară cu un diametru de 1-2 cm, în cazul în care s-au localizat pe Glossary Link laringe, produc răguşeală. Leziunile nu sunt dureroase şi pot regresa spontan, fără tratament însă recidivează în tot timpul perioadei secundare.

Perioada terțiară - sifilisul terţiar survine după 2-30 de ani de la sifilomul primar. Perioada secundară, după un timp de latenţă de circa 3 ani, este urmată de cea terţiară, care durează peste 10-15 ani, fiind caracterizată prin apariţia de leziuni la început infiltrative, apoi distructive, urmate de cicatrice în care nu se produc recidive. Leziunile apar într-o regiune limitată a tegumentelor sau pe un organ sau sistem. La examenul morfopatologic se observă modificări vasculare, cu evoluţie spre Glossary Link necrobioză şi fenomene de hiperergie. Se pare că nu toţi bolnavii care au avut un sifilis primar sau secundar fac şi forme terţiare, frecvenţa acestora fiind de aproximativ 10% comparativ cu celelalte forme ale bolii.

Localizarea leziunilor este diferită, estimându-se la nivelul tegumentelor între 25-45% ; la nivelul sistemului nervos şi viscere circa 45 %, iar la nivelul oaselor şi articulaţiilor circa 20 % .

Leziunile terţiare apar în urma reactivării unor focare latente de treponeme, datorită unor factori de agresiune diverşi.
Leziunile elementare caracteristice sunt tuberculul şi goma, ambele având o evoluţie rapidă.
1.Sifilidele tuberculoase sau tuberoase au o culoare roşie arămie, lăsând o cicatrice suplă chiar dacă s-au ulcerat sau nu.
2.Gonia se prezintă sub forma unor nodozităţi având mărimi variate, putând fi superficiale la nivelul tegumentelor sau profunde la nivelul oaselor sau viscerelor. Localizările acestor leziuni sunt mai ales la cap, trunchi, rădăcina membrelor, la nivelul mucoasei bucale, limbii, nasului, la nivelul oaselor mai ales la cele situate în apropierea tegumentelor : tibie, radius, Glossary Link cubitus, claviculă, stern, oasele craniului, unde evoluează foarte lent.
Sifilisul terţiar poate interesa de asemenea ţesutul muscular, testiculele, aparatul cardio-vascular, ficatul, aparatul respirator, stomacul şi în special sistemul nervos central, măduva spinării şi encefalul. În acest ultim caz pot apare boli grave, ca : tabesul, paralizia generală progresivă, sifilisul Glossary Link cerebral.

Aspectele menţionate arată că sifilisul este o boală generalizată a întregului organism, foarte gravă, cu un Glossary Link caracter Glossary Link cronic.
Unele studii arată că 33% din bolnavii de sifilis netrataţi mor în urma unor afecţiuni produse de infecţia cu Treponeme .

Impact

Orice persoană care are relaţii sexuale poate contracta și transmite sifilis. Includem aici bărbații și femeile heterosexuale, homosexuale sau bisexuale.  Cu cât o persoană are mai mulţi parteneri sexuali, cu atat este mai mare riscul de a contracta sifilis.  Sifilisul crește , de asemenea, riscul de infectare cu HIV, care cauzează Glossary Link SIDA.  

Aproximativ 12 milioane de noi cazuri de sifilis apar în fiecare an. Mai mult de 90% dintre aceste îmbolnăviri sunt în țările în curs de dezvoltare, unde sifilisul Glossary Link congenital rămâne cauza principală de copiii născuți morți și Glossary Link deces imediat după naștere.

În America de Nord și Europa de Vest, sifilisul este frecvent în rândul bărbaților care fac sex cu barbaţi ( homosexuali)  şi în rândul persoanelor care se droghează, consumând Glossary Link cocaină sau alte droguri interzise.

Cauze

Transmiterea infecţiei, în mod obişnuit, are loc prin contactul sexual a unei persoane bolnave cu una sănătoasă. Transmiterea mai poate avea loc prin sărut, muşcătură sau, mai rar, prin utilizarea tacâmului şi a veselei bolnavului, prin folosirea unor obiecte personale (aparate de bărbierit, maşini de ras, periuţe de dinţi etc.), prin contactul cu sânge, lapte, lichid spermatic, provenite de la persoane bol¬nave.

Dezinfectantele îl distrug rapid, săpunul şi alcoolul în câteva secunde. Pe suprafeţe umede rezistă foarte bine, fapt care favorizează transmiterea indirectă a bolii prin obiecte umede (pahare, sticle etc.).

În timpul sarcinii, microbul poate infecta produsul de concepţie trecând prin placentă la făt şi producând astfel sifilisul congenital. Femeia gravidă, bolnavă de sifilis poate avorta spontan, poate naşte copilul mort sau în cazul în care copilul se naşte viu, el poate prezenta semnele de sifilis congenital (modificări ale oaselor capului, infecţii, ulceraţii emanate, leziuni oculare etc.).

Această boală venerică, pe lângă acţiunea deosebit de gravă asupra bolnavilor, interesează şi descendenţii acestora din a 2-a sau chiar a 3-a generaţie, sifilisul părinţilor constituind una din cauzele principale ale avortului  şi mortalităţii infantile.

În cazul supravieţuirii, descendenţii din părinţi sifilitici pot prezenta diverse simptome de sifilis congenital, având o dezvoltare fizică şi inte¬lectuală anormală, uneori fiind adevăraţi dependenţi sociali. Din aceste considerente, sifilisul poate fi considerat ca un important factor de degra¬dare a potenţialului biologic uman.

Diagnostic

Pentru sifilisul primar seronegativ ultramicroscopia este metoda de diagnostic. Dacă rezultatul este pozitiv  pacientul va fi tratat. Dacă rezultatul este negativ se repetă ultramicroscopia de două ori. Pentru pacienţii pentru care ultramicroscopia nu este disponibilă sau cei a căror urmărire clinică, în caz de ultramicroscopie negativă nu poate fi asigurată, vor urma tratament.
Examinările serologice pot fi utilizate, dar în caz în care rezultatul este negativ, ele trebuie repetate deoarece se pozitivează  în medie în 1- 4 săptămâni de la apariţia şancrului.
Pentru toate celelalte tipuri de sifilis, diagnosticul prezumtiv clinic trebuie confirmat prin utilizarea a două tipuri de teste serologice:
• un test netreponemic (VDRL sau RPR)
• un test treponemic (FTA-Abs sau TPHA sau MHA-TP).
 Utilizarea doar a unui test netreponemic este insuficientă pentru diagnosticul pozitiv deoarece, din diverse motive, pot exista reacţii fals pozitive ale testelor netreponemice. În situaţiile în care nu există posibilitatea efectuării unui test treponemic, rezultatul testului netreponemic poate fi suficient cu condiţia ca datele clinice şi epidemiologice să fie concordante cu rezultatul testului netreponemic  
Pentru diagnosticul pozitiv al cazurilor de sifilis latent este obligatorie efectuarea ambelor tipuri de teste netreponemice şi treponemice.  
Pentru monitorizarea răspunsului la tratament este recomandabil să se utilizeze acelaşi tip de test netreponemic şi, preferabil, acelaşi laborator, deoarece rezultatele cantitative obţinute prin RPR şi VDRL nu sunt direct comparabile. Dacă acest lucru nu este posibil, la interpretarea rezultatului trebuie avut în vedere faptul că valoarea titrului obţinut prin reacţia RPR este uşor mai mare decât cea obţinută prin reacţia VDRL.

Pacienţii HIV-pozitivi pot avea rezultate serologice anormale (de ex. titruri neobişnuit de mari, neobişnuit de mici sau titruri fluctuante). Pentru aceşti pacienţi, dacă datele clinice şi epidemiologice sunt sugestive pentru diagnostic şi serologia este repetat negativă, se poate recurge la alte metode de diagnostic (ex.: ultramicroscopie, Glossary Link biopsie). Cu toate acestea, datele existente arată că, în cazul majorităţii pacienţilor HIV- pozitivi, rezultatele testelor serologice sunt concordante cu situaţia clinică şi pot fi utilizate pentru diagnostic şi pentru evaluarea răspunsului la tratament.  

Tratament

Tratamentul de bază pentru sifilis, în toate formele, îl reprezintă tratamentul cu penicilină administrată Glossary Link parenteral.
Tipul preparatului utilizat (benzatin penicilină, penicilină cristalină, procain penicilină), dozajul şi durata tratamentului depind de stadiul şi de manifestările clinice ale bolii şi se stabileşte de către medic. Trebuie menţinută o penicilemie eficitentă timp de 7-10 zile în sifilisul recent şi 21-30 zile în sifilisul tardiv. Preparatele parenterale de penicilină reprezintă singurul tratament cu eficacitate documentată pentru cazurile de neurosifilis sau de sifilis în cursul sarcinii.

Ar trebui ca pacienţii cu Glossary Link alergie la penicilină să fie desensibilizaţi şi trataţi cu penicilină. Desensibilizarea la penicilină presupune internarea într-un serviciu de specialitate care să dispună de mijloace de tratament adecvat al şocului Glossary Link anafilactic.

În timpul tratamentului poate apare o reacţie acută, febrilă, spontan rezolutivă, însoţită de cefalee, mialgii şi exacerbarea erupţiilor cutanate - reacţia Jarisch-Herxheimer. Atunci când apare, reacţia se produce de obicei în primele 24 ore de la iniţierea tratamentului sifilisului, indiferent de medicaţia folosită. Este mai frecventă în sifilisul recent şi de aceea pacienţii cu această formă de boală trebuie consiliaţi despre posibilitatea apariţiei reacţiei.
La femeile însărcinate reacţia Jarisch - Herxheimer poate induce naştere prematură sau suferinţă fetală, dar aceste considerente nu trebuie să întârzie sau să determine neînceperea tratamentului.

Toate persoanele care au avut contact sexual cu un pacient cu sifilis, indiferent de stadiul bolii acestuia, trebuie evaluate clinic şi serologic având în vedere următoarele recomandări:
- persoanele care au fost expuse unui contact sexual cu un partener cu mai puţin de 90 zile anterior diagnosticării la acesta din urmă a unui sifilis primar, secundar sau latent recent pot fi infectate chiar dacă sunt seronegative; prin urmare, aceste persoane vor fi tratate profilactic;
- persoanele care au fost expuse unui contact sexual cu un partener cu mai mult de 90 zile anterior diagnosticării la acesta din urmă a unui sifilis primar, secundar sau latent recent trebuie tratate dacă rezultatele testelor serologice nu sunt disponibile imediat şi dacă posibilitatea urmăririi clinice şi/sau serologice este incertă;
 -pentru motive legate de notificarea partenerilor şi pentru tratamentul profilactic al contacţilor, pacienţii cu sifilis de durată neprecizată, dar cu titruri egale sau mai mari de 1:32 ale testelor netreponemice pot fi consideraţi cazuri de sifilis recent. Însă, în general titrurile serologiei netreponemice nu trebuie folosite pentru a diferenţia sifilisul latent de cel tardiv şi pentru a lua decizii terapeutice.

Partenerii sexuali stabili ai pacienţilor cu sifilis tardiv trebuie evaluaţi clinic şi serologic pentru sifilis şi trataţi în funcţie de rezultatele acestei evaluări. Perioadele de timp pentru identificarea partenerilor sexuali sunt: 3 luni plus durata manifestărilor clinice pentru sifilisul primar; 6 luni plus durata manifestărilor clinice pentru sifilisul secundar şi 1 an pentru sifilisul latent recent.

Toţi pacienţii cu sifilis vor fi consiliaţi să se testeze pentru infecţia cu HIV datorită frecvenţei mari de asociere a infecţiei duale şi a implicaţiilor pe care le are în acordarea îngrjirilor medicale adecvate.  


Prevenție/Stil de viaţã

Momentan nu există un vaccin împotriva acestei boli infecţioase cu transmitere sexuală.Utilizarea corectă a prezervativelor din latex poate reduce riscul de sifilis în cazul în care rana sau zona potenţial afectată este acoperită, dar cel mai indicat este abținerea de la sex în perioada în care orice inflamaţie este prezentă în zona genitală, anală sau orală. Contactul cu o rană în afara zonei acoperite de un prezervativ din latex poate provoca infecţie .

Cea mai sigură cale de a evita transmiterea bolilor cu transmitere sexuală, inclusiv sifilis, este  abținerea de la viaţa sexuală sau angrenarea într- o relație
pe termen lung reciproc monogamă cu un partener care a fost testat și este cunoscut a fi neinfectat.

Transmiterea BTS, inclusiv sifilis, nu pot fi prevenite prin spălarea organelor genitale, urinare şi /sau duşuri după sex. Orice secreţie neobișnuită, dureri sau erupții cutanate, în special în zona genitală, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru abținerea de la sex și consultarea imediată a  unui medic .

Evitarea alcoolului și consumului de droguri poate ajuta, de asemenea, la prevenirea transmiterii sifilisului, deoarece aceste activități pot conduce la un comportament sexual riscant. Este important ca partenerii sexuali să discute deschis despre o posibilă infectare HIV și istoricul unor alte boli cu transmitere sexuală, astfel încât să se poată lua măsuri de prevenţie.

Bibliografie

www.medicinenet.com
www.mayoclinic.com
Ghid de diagnostic şi tratament al infecţiilor cu transmitere sexuală



 

Ultima modificareVineri, 24 Ianuarie 2014 16:52
Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top