Acneea juvenila

acnee_rs.jpgAcneea devine o adevarata problema pentru unii adolescenti, incepand cu varsta de 14-15 ani pana in jurul varstei de 20 ani si cu un impact psihologic mare. In general, baietii sunt mult mai predispusi decat fetele la dezvoltarea unor forma severe si de durata. In cazul fetelor, ele se confrunta cu episoade intermitente cauzate de schimbarile hormonale si produsele cosmetice.
Este caracterizata printr-o inflamatie purulenta a foliculului pilo-sebaceu, insotita de o secretie exagerata a glandelor sebacee.

Acneea juvenila este datorata unor dereglari hormonale: la pubertate, secretia sebacee, care depinde de androgeni si de estrogeni produsi de catre glanda suprarenala si de testicul sau ovar, creste in mod deosebit. Cele mai afectate regiuni se dovedesc a fi fata, fruntea, umerii, spatele.

Cauza principala a aparitiei acneei este blocarea ductului glandelor sebacee cu celule moarte ale pielii. Epiteliul este reinnoit permanent, astfel ca cheratocitele blocheaza ductul glandei sebacee, pe unde in mod normal este eliminat sebumul. Foliculul pilos este blocat, insa secretia de sebum continua cu acumularea lui in foliculul pilos. Astfel apar conditii pentru dezvoltarea si inmultirea bacteriilor.

Principalul agent patogen al acneei este Propionibacterium acnes, un organism microaerofil intalnit la nivelul multor leziuni acneice, mai ales in leziunile tardive. Prezenta acestui microorganism determina aparitia procesului inflamator printr-o varietate de mecanisme, in special producerea de multiple citokine proinflamatorii inclusiv IL-12, IL-8 si factorul de necroza tumorala. Astfel apare punctul rosu, care este dureros la atingere, putin umflat si inestetic.

Factorii predispozanti pentru Glossary Link acnee:
  • Istoricul familiei si factorul genetic.
  • Activitatea hormonala.
  • Anumite boli: hiperplazia adrenala congenitala, ovarul polichistic si alte tulburari endocrine cu exces de androgeni.
  • Stresul, care duce la o eliminare suplimentara a hormonilor glandelor adrenale.
  • Dieta nesatisfacatoare de tip fast food.
  • Glande sebacee hiperactive - acestea favorizeaza crearea si excretia in exces a sebumului prin foliculul pilos.
  • Igiena precara - o piele neingrijita, unde se creaza conditii pentru acumularea celulelor moarte va fi si mai expusa la acnee.
  • Iritarea pielii si leziunile de orice fel vor atrage dupa sine inflamatia - aceasta va agrava acneea prin faptul ca va suprasolicita sistemul de aparare al organismului si mai mult.
  • Utilizarea steroizilor anabolici - acestia pot influenta fondul hormonal.
  • Medicamente care contin halogeni (Iod, Clor, Brom), Litiu, Barbiturice, Androgeni,  Cortizonul.
  • Expunerea pielii la diferiti compusi ai clorului, dioxizi de Clor, poate cauza acnee de durata.
  • Diagnosticul se stabileste in urma examenului clinic si a simptomelor. Simptomele locale pot include durere si sensibilitate.
La inspectia tegumentelor se pot observa prezenta:
  • comedoanelor,  
  • a papulelor,      
  • pustulelor si nodulilor la nivelul zonelor cu secretie sebacee crescuta.    
Culturile cu germeni de la nivelul leziunilor cutanate sunt indicate doar in absenta raspunsului la tratament sau a recidivelor frecvente.

Diagnosticul diferential al acneei se face cu alte afectiuni dermatologice ca: acneea conglobata, acnea fulminans, Glossary Link foliculita, Glossary Link dermatita periorala, hiperplazie sebacee, syringoma, scleroza tuberoasa.

Formele clinice pornesc de la o acnee usoara, numai cu papule si comedoane, evolueaza spre o inflamatie medie cu  prezenta comedoanelor, a papulelor inflamatorii si pustulelor, pana la forma nodulochistica caracterizata de comedoane, leziuni inflamatorii sinoduli mai mari de 5 mm in diametru, in care cicatrizarea este des observata.

Acneea poate fi considerata grava in urmatoarele conditii:
  • Leziuni de intensitate mare;
  • Leziuni extinse;
  • Leziuni cu evolutie defavorabila sub tratament;
  • Aparitie rapida de cicatrici;
Pasii de urmat in tratamentul acneei grave depind de tipul ei. O combinatie dintre anumite tratamente poate duce la o imbunatatire semnificativa a situatiei si reducerii numarului de inflamatii.

Tratamentul urmareste mai multe aspecte si anume:
1. Reducerea seboreeei:
  • la fete reducerea seboreei se face prin: Utilizarea de estrogeni pe cale generala, anti androgeni. 100-200 mg de spironolactona are efect antiandrogen în special la nivel de receptor. Dexametazona poate si ea fi folosita cu efect anti androgen la o doza de 0,50mg pe zi, doza mentinuta timp de o luna, apoi scazuta progresiv.
  • igiena corecta si cosmetice adaptate.Trebuie evitata degresarea brutala a pielii cu sapunuri si solutii alcoolice, trebuie evitata utilizarea lotiunilor dupa barbierit care contin alcool sau parfumuri.
  • intreruperea utilizarii fondurilor de ten, gelurilor si cremelor emulsionate ulei in apa a caror faza continua apoasa poate declansa seboreee compensatorie.
  • igiena pieli seboreice se va face folosind un sapun gras sau lotiuni de curatire si creme hidratante emulsie apa în ulei pentru a reface filmul lipidic cutanat distrus de tratamentele keratoreductoare.

Izotretinoina este un retinoid Glossary Link sistemic care este foarte eficient in tratamentul acneelor severe, acneea rezistenta la tratament, acneea a carei evolutie este cicatriciala sau este responsabila de dismorfofobii. Duce la normalizarea diferentierii epidermale, are efect sebosupresor, scade secretia de sebum cu 70%, este antiinflamator si chiar reduce prezenta Propionibacterium acnes. Administrarea concomitenta de steroizi se poate dovedi folositoare in cazurile severe pentru a scadea manifestarile de la inceputul terapiei. Dozele uzuale sunt de 0,5mg pe kg pe zi, dar ele se pot modula în functie de gravitatea si localizarea acneei. Durata medie a tratamentului este de 4, sau 5 luni dar poate fi mai lunga in cazul acneei toracice. Izotroteniona este o substanta teratogena si, ca urmare, este contraindicata la femeile insarcinate. In timpul terapiei cu aceasta substanta trebuie urmarite periodic valorile colesterolului, ale trigliceridelor si ale transaminazelor hepatice. Au fost semnalate la unele persoane stari depresive si schimbari bruste ale starii de spirit, astfel ca pacientii trebuie avertizati asupra acestor posibile reactii adverse.
2. Antibioterapia pe cale generala, doxiciclina si minociclina. Aceste antibiotice actioneaza prin scaderea populatiei de Propionibacterium acnes, deci prin scaderea inflamatiei. Dozele sunt de 50-100 mg pe zi pentru minociclina si 100 mg pe zi pentru doxiciclina.
3. Tratamentul topic se poate face cu retinoizi. Acestia reduc numarul de comedoane si leziunile inflamatorii. Pot fi folositi singuri sau in combinatie cu alte medicamente. Printre cei mai folositi retinozi se numara adapalenele, tazarotenele si tretnioin. Se aplica o data pe zi pe pielea curata si uscata
4. Tratamentul cicatricilor, tratarea lor se face fie prin ridicare, fie prin pulverizare laser, fie prin peelinguri pentru a minimaliza efectele psihologice negative ale acestora.
5. Tratament chirurgical extragerea manuala a comedoanelor si injectarea interlezionala de steroizi.
6. Suport psihologic, de multe ori  persoanele afectate de acnee pot prezenta instabilitate emotionala si chiar dismorfofobie.
Cu un tratament bine tintit, educatie sanitara si sprijin psihologic acordate de medicul de famile si dermatolog, adolescentul afectat de acnee poate trece cu bine de aceasta perioada.

Sursa: InfoMedik
O să te intereseze și: « Paronichia Lichenul plan »
Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top