|
Infecții urogenitale cu mycoplasme |
 Patogene pentru această localizare sunt: Ureaplasma uralyticum (Mycoplasma T) și Mycoplasam hominis, iar mai recent M.genitalis, din familia Mycoplasmataceae-lor.
Ca și chlamidiile sunt inframicrobi ce se dezvoltă pe medii acelulare (geloză conținând și uree); trăiesc ca sprofiți ai aparatului urogenital al bărbatului și, mai ales, al femeii, unde – la unele categorii, cum sunt prostituatele – pot fi prezenți sub formă saprofitară până la 60% și chiar mai mult (în special Ureaplasma uralzticum). Prezența mycoplasmelor în incidența crescută la persoane sănătoase a pus sub semnul întrebării patogenitatea lor; se admite totuși de către cei mai mulți că pot juca un rol în etiolgia unor afecțiuni fiind transmisibile pe cale sexuală.
În cazul prezenței unei alte varietăți „M.pneumoniae” în tractusul respirator, este invocat probabilul rol în unele sindroame (S. Stevens-Johnson, eritemul polimorf etc).
La bărbat pot produce rar uretrite acute, de obicei subacute și mai ales cronice cu secreție minimă matinală, foarte rar epididimite. Mycoplasmele sunt prezente în proporție de 20-30% din uretritele postgonococice și până la 60-80% din infecțiile urogenitale de diferite alte cauze, probabil fără rol patogen sau cu unul minor de suprainfecție. Se pare că ele pot deveni patogene prin spermatoadsorbție.
La femei pot juca un rol în unele vulvo-vaginite, bartolonite, salpingite; poate pătrunde în lichidul amnotic și poate produce avorturi și sterilitate dar într-o măsură mult mai mică decât Chlamydia. Se asociează în procent crescut cu gonococul în cursul infecțiilor cu acest germene.
Diagnosticul se face prin examenul frotiurilor colorate ca la infecțiile chlamidiene evidențiindu-se incluzii intracitoplasmatice, dar precizarea se face cu ajutorul culturilor pe medii speciale.
Tratamentul se face cu: tetraciclină, Vibramicină și eritromocină 2 g/zi, 10 zile/lună, trei luni consecutiv.
Acest articol a fost citit de 5737 ori.
|
|
