Implant de pancreas artificial împotriva diabetului
Experimentarea pancreasului artificial pe om, un dispozitiv care va face
inutilă obligația măsurării zilnice a glicemiei pentru administrarea de
insulină, va demara până în vară, la Padova /regiunea Veneto, nordul Italiei/.
Anunțul a fost făcut la cel de-al XXII-lea congres național al Societății
italiene de diabetologie /SID/, care se desfășoară în intervalul 26-29 mai, la
Torino, informează La Stampa.
Organul artificial este alcătuit dintr-un senzor pentru monitorizarea continuă
a glucozei, conectat la un relevator care transmite datele unui microcomputer.
Un program calculează cantitatea de insulină necesară în fiecare moment și
trimite informația la un mic infuzor, care pune în circulație hormonul necesar.
Experimentat la computer pe un ''bolnav imaginar'', la Universitatea Virginia,
în SUA, pancreasul artificial va fi implantat pe un pacient afectat de diabet
zaharat tip 1.
O speranță în plus, dar în același timp și un semnal de alarmă, vin și de la
congresul de la Torino. ''Până acum, se credea că, odată depășită vârsta de 30
de ani, riscul de diabet zaharat tip 1 se reduce considerabil. În realitate,
datele arată că și între 30 și 50 de ani probabilitatea de îmbolnăvire este
aceeași ca între 15 și 30 de ani'', a explicat profesorul Paolo Cavallo Perin,
președintele SID și directorul secției de Medicină internă de la Spitalul
Molinette din Torino.
Mai mult, un diabetic din cinci suferă și de depresie, unul din 10 prezintă
simptome de anxiozitate mai mult sau mai puțin accentuate, iar 8% se tratează
cu antidepresive. Riscul de a fi afectat de depresie este de trei ori mai mare
decât cel al populației generale.
''Depresia și anxiozitatea nu depind atât de gravitatea diabetului, fiind mai
degrabă corelate cu starea însăși a maladiei cronice. Diagnosticul de diabet
este un șoc. Procesul de acceptare a fost comparat cu procesul pe care îl
presupune un doliu'', a explicat medicul Marina Trento de la departamentul de
Medicină internă al Universității din Torino.
Sedentarismul și dieta eronată se află tot mai mult în colimatorul medicilor,
și în cazul diabetului. La fel ca și obiceiul fumatului. ''20% din diabetici au
viciul țigării''. Diabetul zaharat tip 1 continuă să afecteze tot mai multe
persoane și își extinde frontul. 100.000 de italieni suferă de această
patologie autoimună. În fiecare an se înregistrează 8-9 cazuri noi la 100.000
de locuitori cu vârsta sub 30 de ani iar incidența crește cu 3%.
Dacă numărul bolnavilor crește, cresc și costurile pe care le presupune
tratarea maladiei. Rezultatul studiului de la Torino prezentat la congresul SID
demonstrează că un diabetic cheltuiește în fiecare an 830 de euro pe
medicamente, comparativ cu 185 de euro cheltuiți de cei care nu sunt bolnavi. /Rompres/ Acest articol a fost citit de 784 ori.