Prima pagină
Articole științifice
Știri medicale
Lexic de boli
Aditivi alimentari
Resurse de sănătate
Terapii complementare
Resurse naturale
Planificare familială
Medicamente
Utile
Căutare avansată
Login





Parola uitata?
Nu ai cont? Creaza unul
Homosexualitatea, analizată din perspectiva medicală, juridică și religioasă
Comunitatea homosexualilor are tendința de a impune societății anormalitatea drept firesc, atunci când își promovează drepturile și se prevalează doar de aspectul juridic, eludând, însă, perspectivele medicinei și teologiei, au concluzionat participanții la o dezbatere pe această temă, organizată de Asociația Ziariștilor și Editorilor Creștini (AZEC). La dezbatere, invitații au analizat subiectul homosexualității din punct de vedere medical, juridic și religios.
Astfel, jurnalistul Răzvan Codrescu a afirmat că, deși în România comunitatea homosexualilor este recunoscută din punct de vedere juridic, această perspectivă este "cea mai superficială", fiind de părere că nu se poate "înlocui factorul moral cu cel legal".
"Eu, în calitatea de creștin, de om moral, sunt de acord că oamenii au slăbiciuni și atitudinea creștină este de a nu da cu piatra, dar a nu arunca cu piatra nu înseamnă a fi de acord sau a rămâne nepăsător față de acest păcat, devenit exhibiționism social", a spus Codrescu, el adăugând că pretenția homosexualilor de fi recunoscuți drept "normali" i se pare o "mare perversiune".
Totodată, Răzvan Codrescu și-a exprimat opoziția față de marșul homosexualilor, organizat anual cu prilejul GayFest, considerându-l "o agresare a spațiului public", periculos, în special, pentru copii, "care nu pot să aibă o delimitare a lucrurilor".
La rândul său, părintele Teodor Peiu a prezentat perspectiva ortodoxă asupra fenomenului, susținând că homosexualitatea nu este o boală, ci un "păcat", care "trebuie cercetat cu multă insistență" și "tămăduit". El a condamnat starea prin care s-a ajuns la o "clamare" a valorilor morale pe care orice societate trebuie să se așeze pentru a rezista.
"La un moment dat, normalitatea devine un punct de vedere pe care îți este teamă să-l afirmi, iar anormalitatea devine atât de agresivă, încât capeți pudoarea de a mai striga de ce se întâmplă toate acestea. (...) Forțând linia acestei alterări, de ce nu ar fi acceptat un marș al hoților sau un marș al criminalilor?", a întrebat părintele Peiu, îndemnând la rugăciune pentru cei care au "o asemenea cădere".
Prezent la dezbatere, medicul Pavel Chirilă, autorul cărții "Bolile homosexualilor", a afirmat, citând statistici occidentale, că bolile cu transmisie sexuală sunt mult mai frecvent întâlnite la reprezentanții acestei comunități, ei fiind, în plus, mai predispuși la boli psihice, depresii, suicid.
"În cazul homosexualilor, bolile sunt mai grave ca manifestare clincă, imunitatea lor fiind prăbușită din diverse motive, iar patologia lor este mult mai complexă. (...) La ei se pot întâlni mai multe boli grave - neurosifilis, asociat cu gonoree, cu hepatita B", a avertizat medicul.
Completându-l pe Pavel Chirilă, Răzvan Condrescu a infirmat existența unei "fatalități genetice", argumentând că nu există o genă a homosexualității.
"În felul acesta, fiecare om care are un comportament anormal - hoț, criminal - poate invoca fatalitatea genetică", a ironizat Codrescu.
Punctul de vedere al Bisericii Romano-Catolice a fost prezentat de preotul Fabian Măriuț, care a afirmat că "homosexualitatea este o stare de dezordine și păcătoasă".
Muftiul Iusuf Murat a transmis, de asemenea, un mesaj al cultului musulman referitor la acest subiect, precizând că "islamul interzice homosexualitatea", descriind-o ca pe "o abatere de la starea firească" și "o alterare a bărbăției". Dezbaterea a avut loc în contextul celei de a V-a ediții a Festivalului GayFest 2008, ce se desfășoară în perioada 19-24 mai, la București, festival care include și un marș al homosexualilor prin centrul Capitalei.
Asociația Ziariștilor și Editorilor Creștini din România este o organizație neguvernamentală, al cărei scop este de a promova în mass-media exigențele moralei creștine în spațiul public românesc, se menționează în statutul asociației. /Rompres/

Acest articol a fost citit de 1167 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Comentarii (4)
 
1. Scris de Veruca in 06-10-2011 00:11
 
 
 
KQSMuaivVY
Glad I've finally found soemtnhig I agree with!
 
 
2. Scris de ztvvbjnno in 06-10-2011 11:46
 
 
 
QauVnAtQGzIOqhBM
dUUSKV tglpnmiepqwn
 
 
3. Scris de pudkvzehxr in 10-10-2011 18:15
 
 
 
DVYvOLKbD
Rgss8r ncnoxpcoqvyy
 
 
4. Scris de dbawqb in 12-10-2011 17:54
 
 
 
vtQZQwHRhvg
lLGTsM , [url=http://ysyxmowivhgj.com/]ysyxmowivhgj[/url], [link=http://rltdcccuenek.com/]rltdcccuenek[/link], http://kxhlagcjfdlj.com/
 
 
 

Cauta produse in Farmacia online PCFarm.ro


Lentile de contact
Optiland.ro