Amiloidoza

amiloidoza.jpgÎn plus față de producția de hematii, leucocite și plachete, măduva osoasă produce anticorpi, proteine care vă protejează împo­triva infecțiilor și bolilor. După ce anticorpii și-au îndeplinit funcția, organismul dumneavoastră îi distruge și îi reciclează. Amiloidoza apare când celulele medulare produc anticorpi care nu pot fi distruși. Acești anticorpi rămân în sânge și se pot depozita în organe și țesuturi, interferând cu funcția lor normală.

Amiloidoza afectează cel mai frecvent inima, rinichii, ficatul, splina, sistemul nervos și tractul gastrointestinal. Amiloidoza este rară, afectând anual doar 8 ame­ricani dintr-un milion.

Amiloidoza se clasifică în trei forme majore:
•Amiloidoza -primară. Acest tip se datorează multiplicării anumitor celule din măduva hematogenă numite plasmocite. Afectează în mod primar inima, plămânii, pielea, limba, nervii și intesti­nele. Amiloidoza primară apare prin depozitarea fragmentelor proteice produse de plasmocite. Această formă de amiloidoza este cunoscută și ca amiloidoză cu lanțuri ușoare sau AL amiloi­doză. Datorită faptului că multi­plicarea anormală a celulelor plasmatice responsabile de ami-loidoza primară este și cauza mielomului multiplu cele două afecțiuni se pot asocia uneori.

Amiloidoză secundară. Această formă apare în asociere cu infec­țiile cronice sau boli inflamatorii ca poliartrita reumatoidă, tuber­culoza și infecția osoasă (osteomielita). Amiloidoză secundară vă afectează în mod primar rinichii, splina, ficatul și intes­tinele, cu toate că pot fi afectate și alte organe.

•Amiloidoză ereditară. Așa cum arată și numele, această formă de amiloidoză este moștenită.

Semne și simptome
Semnele și simptomele amiloidozei depind de organele afectate. Gama largă de simptome face deseori dificil diagnosticul. Unele persoane nu prezintă simptome. Semnele și simptomele includ:
•Tumefierea    gleznelor    și    a picioarelor
•Slăbiciune
•Pierdere ponderală
•Superficializarea respirației
•Amorțeală   și   furnicături   în mâini sau picioare
•Diaree
•Oboseală severă
•Creșterea în dimensiuni a limbii
•O  senzație  de  plin  după  ce mâncați cantități mai mici de alimente decât normalul
•Amețeală când stați în picioare
•Pierderi din vasele sangvine mici subcutanate (purpura)
•Echimoze faciale

O să te intereseze și: « Anemiile Anemia feriprivă »

1 comentariu

  • Lucea
    Lucea Joi, 09 Iunie 2011 16:50 Link

    Din pacate sotul meu a decedat din cauza acestei boli care i-a afectat splina, rinichii si alte organe, a facut tartament cu alcheran si prednison dar proteinuria din urina i-a crescut foarte mult.

Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top