|
Gheorghe Flutur crede că pericolul apariției gripei aviare în România nu a trecut |
Fostul ministru al agriculturii, Gheorghe Flutur, a afirmat, miercuri, la
Drobeta Turnu Severin, că "apariția virusului gripei aviare pe teritoriul
României nu este exclus", transmite corespondentul ROMPRES.
El a declarat că România este vulnerabilă la acest pericol,
întrucât peste 70% din efectivele de păsări sunt crescute
în condiții proaste
în gospodăriile populației, iar schimbările climaterice care au loc în lume
obligă păsările sălbatice, purtătoare ale virusului gripei aviare, să-și caute
habitatele în Delta Dunării și zonele riverane Dunării.
În opinia lui Flutur "autoritățile trebuie să ia în serios acești doi
factori, care pot afecta atât sănătatea păsărilor, cât și a oamenilor".
Referitor la criticile care i-au fost aduse în legătură cu focarele de gripă
aviară existente în România în 2006, considerate de unii politicieni ca fiind
inventate, Gheorghe Flutur a afirmat că "aceste acuze au fost
politicianisme ieftine, simple jocuri de imagine".
Potrivit sursei citate, gestionarea gripei aviare "s-a făcut cu ajutorul
unor organisme internaționale care ne-au monitorizat și sprijinit în efectuarea
analizelor de laborator ce au confirmat toate cazurile identificate ale
virusului gripei aviare".
/Rompres/
Acest articol a fost citit de 684 ori.
|