Vacanța mare se apropie cu pași grăbiți. Cei mai mulți dintre oameni vor dori
măcar odată să treacă pe la mare, câte un sejur de 1-2 săptămâni, sau să stea
măcar un week-end la ștrand, la soare. Statul în aer liber și statul la soare
sunt extrem de sănătoase pentru organism. Cu condiția ca acest lucru să nu se
întâmple între orele prânzului, adică între orele 12.00 – 16.00, când
radiațiile infraroșii intense ale soarelui pot asigura arsuri de gradul II sau
III fără probleme.
În rest, soarele este sursa noastră de căldură și de energie. Și trebuie să
profităm la maxim de el în perioada verii (care pe tărîmurile noastre este
scurtă, de numai 3 luni).
Pentru persoanele predispuse la apariția eritemului solar, adică cei cu piele
albă și fină, care se fac extrem de roșii la expunerile la soare, le propunem o
schemă cu gemoterapice, pe care să o înceapă din luna iunie și să o continue in
iulie și august, cu ajutorul căreia vor avea mult mai puțin sau deloc probleme
de piele.
Combinația ideală este cea dintre Extractul
din muguri de Coacăz negru- Ribes nigrum MG=D1, 2 ml în apă, o dată pe zi,
dimineața și Extractul din muguri de Smochin-
Ficus carica MG=D1, 2 ml în apă, o dată pe zi, seara, zilnic, 3 luni (la
doamne, pauză 3 zile la ciclul menstrual). Această schemă ușoară protejează de
multe alte inconveniente ale perioadei calde, inclusiv de deranjamentele
gastrice ce pot apare pe consumul de alimente reci și procesate (înghețate,
patiserii etc).
Dacă în perioada verii apar stări de moleșeală indusă de expunerea îndelungată
la soare sau de excesele alimentare (mai ales dulciuri și fructe) ale
sezonului, nu uitați de o scurtă cură cu Extractul
din mlădițe de Rozmarin- Rosmarinus officinalis MG=D1, 1-2 ml în apă, de
2-3 ori pe zi, 10-14 zile. Este un remediu tonic general, cu mare potențial de
detoxifiere hepatică și digestivă.
Iar dacă în ciuda tuturor precauțiilor ați reușit să vă ardeți pielea, pe lângă
tratamentul local cu un unguent cicatrizant tip Dermin sau Gel cu Echinacea,
puteți urma o cură scurtă de 10-14 zile din următoarea combinație:
Extractul din muguri de coacăz negru- Ribes
nigrum MG=D1, 2 ml în apă, dimineața, combinat cu Extractul din muguri de Platan- Platanus orientalis MG=D1 (un mare
remediu cu efect antiinflamator cutanat și epitelial), 2 ml în apă, la prânz și
Extractul din muguri de Arin negru- Alnus
glutinosa MG=D1, 2 ml în apă, seara (foarte bun remediu pentru diminuarea
exudatelor și secrețiilor care apar ca urmare a arsurilor pielii).
O altă problemă frecventă cu care vă puteți confrunta în sezonul estival sunt
tulburările digestive, mai ales diareele estivale, însoțite sau nu de grețuri
și vărsături. Fie consumul unor alimente alterate, fie amestecul de crudități
sau excesul de zaharuri (din fructe sau produse dulci) pot declanșa aceste
neplăceri. Combinația de macerate glicerinice care vă ajută în aceste situații
este cea dintre Extractul din muguri de Merișor
de munte- Vaccinium vitis idaeus MG=D1, 2 ml în apă dimineața, împreună cu Extractul din muguri de Rozmarin- Rosmarinus
officinalis MG=D1, 2 ml în apă la prânz și Extractul din muguri de Smochin- Ficus carica MG=D1, 2 ml în apă,
seara. La această combinație se pot adăgura remedii homeopatice, cea mai utilă
fiind Formula complexă 24, 3 granule
de 4-5 ori pe zi, 4-5 zile de tratament.
Dacă veți fi pregătiți cu cele câteva formule de gemoterapice pe care le-am
menționat mai sus, veți fi bine pregătiți trupește pentru vacanța de primăvară.
Nu mai trebuie decât să lăsați sufletul să se bucure de frumusețea naturii, de
căldura soarelui și de prospețimea aerului mării. Și să vă încărcați bateriile
energetice ale corpului pentru încă un an.
Concediu plăcut!
Dr. Sorina Soescu Acest articol a fost citit de 781 ori.