 În urma unui accident, o durere foarte vie, uneori insuportabilă, este simțită la nivelul fracturii. Piciorul deteriorat se deformează dacă există deplasare de os. Un edem mai mult sau mai puțin important, o hemoragie, ieșirea osului în cazul fracturii deschise sunt semnele principale. Dacă accidentatul este conștient, nu își poate mișca membrul sau îl mișcă greu.
Complicații. Sunt de mai multe feluri. în ceea ce privește fractura în sine, care este o distrugere a integrității scheletului, există patru tipuri de leziuni: fractura deschisă și închisă, simplă și multiplă. Este simplă dacă osul (unul singur) este rupt în mod clar, cu margini evidente. Este multiplă dacă osul prezintă mai multe fracturi sau dacă mai multe oase au fost rupte. Există adesea fisuri, marginile sunt erodate. Fractura deschisă prezintă una sau mai multe plăgi. Osul a ieșit din amplasamentul său normal, a smuls pielea, prezentându-se în exterior.
Celelalte complicații sunt leziunile traumatice provocate de fractură. Pielea este deteriorată, vasele sangvine pot fi comprimate sau rupte, la fel ca și nervii. În fine, un alt ansamblu de complicații îl formează consecințele accidentului. Hemoragia externă este o urgență care trebuie tratată la locul accidentului, fie prin aplicarea unui garou (gest medical rezervat în principiu profesioniștilor), fie prin apăsare (cu mâna sau cu un pansament).
Trebuie tratat și șocul. Accidentatul ar putea avea nevoie de resuscitare: se va efectua pe loc, sau, mai bine, la spital (ceea ce este numită procedura de reanimare), reanimarea este necesară pentru intervenția chirurgicală. O a treia complicație este necesitatea de imobilizare a fracturii (adesea cu ajutorul unei ațele provizorii).
Tratament. Intervenția chirurgicală vizează să reducă fractura și să repare orice leziune traumatică vasculară, nervoasă sau cutanată. Tratamentul este ortopedic și operator. Procedurile de reducere se efectuează sub anestezie generală. Osteosinteza (resudarea naturală a osului) este favorizată de înlocuirea cu diverse metode mecanice (șurub, ghips), fixările externe se folosesc în cazul fracturilor deschise (proteze provizorii).
Chirurgul va face înainte un bilanț general complet al pacientului, pentru a se asigura că poate suporta fără probleme operația. Plăgile vor fi dezinfectate și vor fi utilizate metode antiinfecțioase. Purtarea unui ghips timp de două-trei luni este metoda folosită în fracturile închise și simple. Chirurgia caută mai ales la pacienții tineri o reducere a perioadei de imobilizare generală, care prejudiciază sănătatea pacientului, și caută să profite de capacitatea organismului de a reconstitui scheletul lezat, mai degrabă decât recomandarea protezei, care este dificil de suportat.
Acest articol a fost citit de 122 ori.
|
