Criza de ficat, o simplă chestiune de convingeri

Este,oare, criza de ficat, o simplă chestiune de convingeri? AntropologulMarie-Christine Pouchelle face, în numărul pe luna februarie 2007 al revisteifranceze Terrains, un tur de orizont al acestei opinii.
Ce este cu ficatul meu, ce are ficatul meu?
Adică, în această perioadă plină deiepurași din ciocolată, de carne de miel și de ospețe în familie cu care s-aserbat bucuria pascală, organul cu pricina se face un pic simțit, noteazăEmmanuelle Peyret într-o ediție recentă a cotidianului parizian Libération.Criza de ficat? Un concept tenace în Franța, pe care nu îl găsim în nici unmanual de patologie, francez sau străin, scria, în anii '80, Michel Serres,care a consacrat un studiu acestui organ și simbolisticii sale. Ficatulvehiculează atâtea lucruri încât ne obligă să ''recurgem la antropologiamedicinei și a maladiilor, dar și la psihicul femeilor, la sexualitate, la ansamblulistoriei noastre sociale și culturale'', scrie antropologul Marie-ChristinePouchelle, cercetătoare în cadrul Centrului Național francez de Cercetareștiințifică /CNRS/ și autoarea cărții ''La Crise de foie: une affectionfrançaise'' /Criza de ficat, o afecțiune franceză/. și la religie. O plimbareorganică și neexhaustivă în inima /dacă putem spune așa/ a simbolului.

 Anglo-saxoni
 Vechea poveste! Încă o dată,aceștia nu pierd nic o ocazie să ne umple de ridicol pe noi, francezii, casingurii din lume care suferă de această mitică Glossary Link criză de ficat. Așa se face căo lucrare scrisă la facultatea dinBoston /Statele Unite ale Americii/, în 1992, conchide că ''fascinațiafrancezilor pentru ficat ar ține de ceea ce aceștia din urmă, în suficiențalor, au văzut intuitiv în organul 'sangvinificării', regulatorul mediuluiintern, bariera fortificată și dezintoxicantă a corpului, reflectarea Franței:organ surmenat, amenințat, fragil, dar, o, cât de important''. și tot așa...

 Colonii
 La granița dintre veacurile XIXși XX, toți practicienii au în minte pericolele pe care le prezintă, pentruficat, țările calde. Astfel încât se vorbește de ''ficat colonial'' pentru adesemna un ansamblu de simptome necunoscute în Franța înainte de Algeria: lavremea aceea, se presupune că de vină pentru criza de ficat ar fi germeniipatogeni, excesul de hrană, alcoolismul frecvent în rândul colonilor șiinsolația excesivă. Ficatul, organ calorific și producător de umoare caldă șiuscată /bila/, este considerat ca foarte sensibil la căldură.

 Secolul XIX
 Acesta este secolul crizei denervi, al nevrozei de organ, cu manifestări spasmodice, Glossary Link convulsii, contracții.Fără îndoială, caracteristicile marii crize de isterie le-au furnizat un modelinconștient victimelor crizei de ficat, ce preia ștafeta în secolul următor.

 Estetică
 În anii '20, suplețea nu maieste aceea a taliei și a ficatului strânse în corset. Iar marea epocă a crizeide ficat survine în momentul acestei eliberări. Mai mult decât criza deisterie, criza de ficat le dă femeilor din clasele privilegiate, la orafeminismului incipient, o modalitate de exprimare mai puțin stigmatizantă, cele permite să joace pe registrele alimentar, climatic, emoțional...

 Femei
 Există o largă predominanțăfeminină a crizei de ficat. Din cele 50 de femei chestionate de Michel Serresîn 1981, 40 au suferit deja de aceasta, față de 28 de bărbați din 50. Până înanii '60, insuficiența hepatică este legată de diverse tulburări hormonale.Menstruația și ficatul sunt apropiate în mod explicit, așa ca în cazulînspăimântătoarei Folcoche, o mare figură hepatică din romanul ''Vipere aupoing'' /Vipera/ al lui Hervé Bazin, care va ajunge să sufere ablația totală /auterului și ovarelor/.

 Gastronomie
 Ironia anglo-saxonă s-arînscrie, oare, în contenciosul ce opune cele două țări /Franța și Anglia/ înplan culinar și politic? Franța vrea să facă legea în materie gastronomică, așacum a vrut să domnească asupra întregii Europe. De o parte, se află''non-bucătăria'' engleză, fără grăsime și cu apă, tocmai bună pentru cei cuprobleme hepatice, cred francezii. De cealaltă parte a Canalului Mânecii, oplăcere engleză de a-i imagina pe francezi bolnavi din cauza mâncării lorgrozave, plătind gustul lor pentru alimentele grețoase, organe și alte chestiiinfecte precum melcii și broaștele.

 Bărbați
 La ei, criza de ficat este demnăde râs, căci acesta este organul vigorii și al vitejiei, al excesului și alomului căruia îi place viața /să mănânce și să bea bine - vezi Abraracourcix,șeful satului galic al lui Asterix, în filmul ''Le Bouclier arverne'', în plinăcriză de ficat, care se căiește mâncând legume fierte etc./. Ficat și putere?Ficatul ar fi guvernat de planeta Marte, cea mai roșie dintre planetele sistemului nostru solar. În argou, ''aavea ficați'' /avoir les foies/, ''a fi un ficat alb'' /etre un foie blanc/înseamnă a nu avea curaj. De altfel, rolul jucat de ficat în depozitareafierului este numit funcția marțială...

 Latini
 Oare ficatul ocupă mai mult locîn țările latine pentru că acestea sunt catolice? Mărturisirea păcatelor lapreot a favorizat ideea purgației umorilor, ideea exorcismului. Ceea ce s-arafla, atunci, în spatele curelor termale și al purificării. Franța, fiica maimare a Bisericii, se definește prin plăcerile mesei, la polul opus față deBiserica victoriană. Criza de ficat obligă la perioade de purgație, depenitență, de izolare.

 Medii sociale
 Clasele de mijloc și superioaresunt majoritar afectate de criza de ficat, ele, care nu riscă să sufere deprivațiuni. Doar păturile cele mai înstărite ale populației merg la băi, cesunt recomandate pentru ficatul fragil /pe care este de bon ton să îl ai/.șansa crizei de ficat a ținut, fără îndoială, de aceea a acestor stațiunitermale la modă, intense focare de viață socială și politică.

 Religie
 Practicile canibale le suntimputate catolicilor - iar ei! -, care mănâncă ''într-adevăr'' trupul șisângele lui Hristos. După noaptea Sfântului Bartolomeu, se crede că ei devorauinima șI ficatul protestanților omorâți.

 Sursă de căldură
 Acel nefericit de Prometeu ținepartea oamenilor împotriva zeilor. Jupiter îi lipsește de foc, iar Prometeufură jarul și îl dă oamenilor. Jupiter îl pedepsește înlănțuindu-l de o stâncăși făcând ca ficatul să îi fie devorat de un vultur. Ficatul, singurul organcapabil de o regenerare în masă, revine la volumul normal după ce a fostamputat în proporție de trei sferturi. De unde suferința eternă.
și, ca suferință eternă, veșnica întrebare: ficatul este la dreapta, ori lastânga? ROMPRES
Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top