|
Potrivit
sursei Rompres specialiștii clujeni avertizează că numărul bolnavilor
de cancer tiroidian este în creștere, grupa de vârstă cea mai afectată
fiind cea cuprinsă între 30 și 40 de ani, transmite corespondentul
Rompres.
Medicul Doina Piciu, șeful Laboratorului de Medicină Nucleară din cadrul Institutului Oncologic /IOCN/ din Cluj-Napoca, a declarat că, de la începutul acestui an și până la 1 mai, s-au înregistrat peste 200 noi cazuri de cancer tiroidian. "Dacă în anii 90 aveam aproximativ 20 de cazuri noi pe an, acum, în patru luni, am înregistrat 216 noi bolnavi", a spus medicul, care a arătat că, în 2003 și 2004, cazurile noi de cancer tiroidian au fost anual între 250 și 270. Potrivit sursei citate, în total, în evidențele IOCN sunt 5.000 de pacienți de cancer tiroidian care sunt monitorizați, în vreme ce alte 35.000 de persoane cu gușă nodulară sunt investigate, anual, în Laboratorul de Medicină Nucleară pentru a se preveni instalarea cancerului. Doctorul Doina Piciu a explicat că factorul determinant în creșterea numărului de cazuri este iradierea provocată de explozia de la Cernobâl din primăvara anului 1986, cei mai afectați fiind locuitorii din Moldova, mai ales cei care la acea vreme erau copii și adolescenți. "După 1986, numărul tumorilor solide a înregistrat o creștere semnificativă, cât despre cancerul tiroidian știm că principala cauză care îl declanșează este iradierea", a precizat medicul clujean. Doina Piciu a atras atenția asupra faptului că acest tip de cancer nu are simptomatologie și din această cauză cei mai mulți dintre bolnavi ajung la IOCN în stadii grave, care însă, din fericire, în Laboratorul de Medicină Nucleară de la Cluj, se pot vindeca urmând tratamentul cu izotopi de iod radioactivi. Tratament cu izotopi de iod radioactivi se mai face doar la Institutul de Endocrinologie "C.I. Parhon", în vreme ce numai în Berlin sunt 78 de unități în care se fac astfel de tratamente, iar într-o țară ca Slovenia cu o populație cât a Bucureștiului sunt 12 astfel de laboratoare. Doina Piciu este singurul medic din România, care, datorită specializărilor făcute în țară și străinătate, are dreptul, pe lângă punerea de diagnostice, să se ocupe de terapia cu izotopi radioactivi a pacienților care suferă de cancer tiroidian, mamar sau osos. Acest articol a fost citit de 2410 ori.
|