Hipotiroidia

Hipotiroidia înseamnă scăderea nivelului de hormoni produși de glanda tiroidă. Această insuficiență duce la o încetinirea generală a metabolismului organismului, fiind afectate în acest fel majoritatea organelor. Este cea mai frecventă afecțiune a glandei tiroide.

Introducere

Tiroida este o glandă în formă de fluture situată în mijlocul gâtului,  mai jos de Glossary Link laringe (zona corzilor vocale) și deasupra claviculei. Tiroida produce doi hormoni, triiodotironina (T3) şi tiroxina (T4), care reglementează modul în care organismul utilizează și stochează energie (de asemenea, cunoscut sub numele de metabolismul organismului).

Tiroida este controlată de o glandă din creier, cunoscută sub numele de glanda pituitară sau Glossary Link hipofiza. Hipofiza produce hormonul de stimulare tiroidiană (TSH), care stimulează tiroida să producă T3 și T4.

Simptome

Simptomatologia clinică variază funcție de gradul insuficienței tiroidiene și de rapiditatea cu care s-a dezvoltat această insuficiență. Dacă afecțiunea s-a dezvoltat treptat, într-o perioadă de timp mare, atunci și simptomele sunt mai ușoare. Majoritatea simptomelor reflectă de fapt un proces de încetinire a metabolismului, spre deosebire de hipertiroidie, unde are loc o accelerare a proceselor metabolice.

Principalele simptome de la nivelul organelor și țesuturilor includ:
• lentoare în mișcări, indiferență, somnolență, placiditate
• faciesul cu aspect buhăit; tegumentele corpului îngroșate prin infiltrare cu apă  și substanțe mucoide, colorație palid-gălbuie în special la palme și tălpi
• părul aspru, lipsit de luciu, cu pilozitatea corporală rară, mai ales pubo-axilar; un semn frecvent este căderea  sprâncenelor în treimea lor externă
• musculatura hipotonă, cu forță musculară scăzută
• tulburări neuropsihice caracteristice, cum ar fi :
        - vorbire înceată, cu bradilalie și voce groasă
        - mișcări ale corpului lente, greoaie(bradikinezie)
        - funcții cerebrale păstrate, dar încetinite ( Glossary Link bradipsihie )
        - tulburări de memorie, micșorare a atenției, idioțenie, micșorarea concentrării
• rezistență scăzută la frig
• tranzit intestinal încetinit, constipație,creștere în greutate
Glossary Link bradicardie
• nivel crescut de Glossary Link colesterol din sânge
• ciclu menstrual neregulat la femei.

 De menționat că nu toate simptomele enumerate mai sus sunt prezente în acealși timp la toți pacienții cu această afecțiune. Pot fi prezente majoritatea lor sau doar câteva, iar la unii pacienți nu apare niciunul din simptome, diagnosticul punîndu-se pe baza analizelor de laborator.

Impact

Ca și în cazul hipertiroidismului, hipotiroidia este mai frecventă la femei, acestea fiind de 4-5 ori mai afectate decât bărbaţii. Poate apărea la orice vârstă dar este mai frecventă la vârste înaintate și în zone cu deficit de iod. 

Cauze

Putem vorbi de două grupe de cauze pentru Glossary Link hipotiroidism care definesc și cele două tipuri de hipotiroidism :
Hipotiroidism primar care înseamnă o afectare directă a glandei tiroide datorată:
• unor boli tiroidiene (tiroidita cronică, tiroidita post-partum)
• intervenţii chirurgicale
• tratamente medicamentoase:
    - antitiroidiene de sinteză -utilizate în tratamentul hipertiroidiei care au drept efect inhibarea tiroidei cu scăderea producerii de hormoni; când sunt administrate în exces duc la hipotiroidie;
    - antiaritmice cu conţinut mare de iod
    - alfa-interferon - folosit în tratamentul hepatitelor virale cu efect toxic pe tiroidă
    - medicamente psihiatrice care au efect toxic supra tiroidei, cu scăderea sintezei de T3 şi T4;
• tratament cu iod radioactiv.

Hipotiroidism secundar ce se referă la o glandă tiroidă normală dar care, datorită stimulării deficitare de către glanda pituitară prin intermediul hormonului TSH, eliberează în sânge cantităţi insuficiente de hormoni. O serie de afecțiuni ale zonei glandei hipofize pot constitui cauza acestui deficit de TSH.
     
Din totalul efecțiunilor de hipotiroidism tipul primar reprezintă aproximativ 99% din cazuri iar cel secundar numai 1% din totalul acestora, întâlnindu-se mult mai rar.

Diagnostic

Ca şi în cazul hipertiroidismului, simptomele și semnele enumerate anterior, deşi sunt atât de extinse la nivelul organismului, sunt nespecifice şi, din acest motiv, diagnosticul este pus de multe ori cu întârziere.
Confirmarea diagnosticului se face în principal cu ajutorul analizelor de sânge care măsoară cantitatea de hormoni tiroidieni (T3 şi T4)  și de stimulare a hormonilor tiroidieni (TSH). De obicei, în acest caz nivelul hormonului TSH este crescut.
De asemenea alte analize de sânge, scanarea tiroidei prin ecografie sau computer tomograf (CT) sau rezonanţă magnetică (IRM) și mai rar alte metode (scintigrafie, teste speciale)  pot fi,  recomandate pentru a ajuta la determinarea cauzei  hipotiroidiei (tiroidită cronică autoimună, deficit de iod, tiroidită postpartum, tiroidită subacută).

Tratament

Tratamentul hipotiroidiei se face de obicei prin simpla substituție a deficitului de hormoni tiroidieni, prin administrarea de hormoni de sinteză (levotiroxină), identici cu hormonii produși de glanda tiroidă. Tratamentul se administrează dimineața, pe stomacul gol, o singură priză pe zi, înaintea administrării altor medicamente sau consumului de alimente.
Tratamentul are drept obiectiv menținerea în limite normale a nivelului de hormoni TSH și T4 și implict ameliorarea simptomelor.  El trebui urmat, în majoritatea cazurilor, toată viața, și poate dura o perioadă mai îndelungată (câteva luni) până la ameliorarea semnificativă a simptomelor.
Periodic, la intervale de timp stabilite de medicul endocrinolog, se vor reface testele de sânge TSH şi T4, pe baza cărora se va adjusta doza de hormoni de sinteză administrată zilnic. Menţinerea unor concentraţii, în limite normale, de hormoni tiroidieni, în sânge, va garanta absenţa efectelor adverse  şi deci calitatea vieţii de zi cu zi şi a speranţei de viaţă.

Tratamente alternative
Tratamentele alternative sunt indicate mai ales în stadiul de hipotiroidism incipient, când pot ajuta la ameliorarea simptomelor şi reechilibrarea funcţiei tiroidiene. În stadiu avansat  se impune tratamentul alopat clasic recomandat de medicul endocrinolog.

Fitoterapie: cătină, salvie, sânzienele, ienupăr ,  păducelul, algele marine .

Gemoterapie: tratament homeopatic cu remediul Thyroidinum CH30, asociat cu maceratul Extract din muguri de Mesteacăn pufos - Betula pubescens MG=D1. 


Alimentație/Stil de viațã

În general, persoanele care suferă de afecțiuni ale glandei tiroidei  ar trebui să ducă un stil de viaţă sănătos şi echilibrat, care să includă:
evitarea surmenajului, a stărilor conflictuale şi a emoţiilor intense negative
•  dietă sănătoasă bazată pe alimente cât mai puţin procesate termic şi industrial ( fructe, legume, leguminoase, cereale integrale, seminţe, lactate proaspete, peşte )
mişcare fizică regulată, plimbări mai ales în natură
lipsa stresului la locul de muncă şi în familie .


Bibliografie

www.medicinenet.com
Henry Brainerd, Sheldon Margen, Milton J. Chatton, Elemente practice de diagnostic și tratament, Editura Medicală
Leonard D. Domnișoru, Compendiu de medicină internă, Editura Științifică


 

 

Ultima modificareDuminică, 15 Decembrie 2013 19:23
O să te intereseze și: « Hipertiroidia
Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top