|
Endarterectomia carotidiană |
Endarterectomia este o intervenție chirurgicală de îndepărtare a
depozitelor de colesterol (plăci ateromatoase) de la nivelul pereților
arteriali. Plăcile de aterom îngustează lumenul vasului și astfel reduc
circulația sângelui prin acel vas sau se pot desprinde, circula și
cantona într-o regiune a creierului determinînd modificări la acest
nivel.
Endarterectomia carotidiană se referă la îndepărtarea plăcilor de aterom de la nivelul arterei carotide. Cel mai frecvent ateroscleroza (formarea acestor plăci de colesterol) se produce la nivelul arterelor din regiunea cervicală, mai ales la nivelul zonei de bifurcație a arterei carotide.formarea placilor la acest nivel determină apariția unui accident vascular cerebral.
Endarterectomia carotidiană se efectuează pentru a preveni apariția unui accident vascular cerebral la cei ce prezintă o îngustare carotidiană severă, atât la pacienți care au avut deja un accident vascular cerebral dar și la cei asimptomatici.
La persoanele la care riscul procedurii este prea mare se va lua în calcul terapia nechirurgicală ce include de obicei terapia anticoagulantă.
La cazurile corect selecționate, intervenția reduce, de obicei, riscul unor recurențe viitoare ale atacurilor tranzitorii și producerii unui accident vascular cerebral.
Acest articol a fost citit de 1007 ori.
|