Prima pagină
Articole științifice
Știri medicale
Lexic de boli
Aditivi alimentari
Resurse de sănătate
Terapii complementare
Resurse naturale
Planificare familială
Medicamente
Utile
Căutare avansată
Login





Parola uitata?
Nu ai cont? Creaza unul
Emblema Crucii Roșii, în pericol
Crucea Roșie Română, organizație cu peste 130 de ani de activitate umanitară, se confruntă, în ultimii ani, cu o situație fără precedent în ceea ce privește protecția și respectul acordat în România emblemei de Cruce Roșie, se arată într-un comunicat de presă remis Agenției ROMPRES. Simbolul unei cruci roșii pe fond alb, semn al protecției și umanității la nivel mondial, emblemă a organizațiilor de Cruce Roșie din întreaga lume, este folosit în mod abuziv din ce în ce mai frecvent de către entități publice și private, relevă comunicatul. 
Simbolul crucea roșie pe fond alb se întâlnește în prezent în sigla altor organizații non-guvernamentale, pe frontispicii sanitaro-farmaceutico-medicale, produse comerciale, uniforme ale unor instituții publice și private, mijloace de transport etc.
Nici o organizație/instituție publică sau privată – cu excepția Crucii Roșii Române și a echipelor medicale ale forțelor armate - nu poate folosi în România emblema de Cruce Roșie. Acest lucru este reglementat de dreptul internațional umanitar, respectiv de Convențiile de la Geneva din 1949 privind protecția victimelor conflictelor armate și protocoalele lor adiționale din 1977, de dreptul intern, respectiv Legea nr. 139/1995 a Societății Naționale de Cruce Roșie din România, cu modificările și completările ulterioare, și Codul Penal al României, care sancționează folosirea emblemei sau a denumirii de Crucea Roșie sau a unei imitații a acestei embleme ori denumiri, se precizează în documentul citat.
Crucea Roșie Română informează asupra faptului că nu este permisă folosirea unei embleme care, datorită formei și/sau culorii sale, poate fi confundată cu emblema de Cruce Roșie. De asemenea, nu este permisă folosirea emblemei de Cruce Roșie de către grupuri sau persoane neautorizate - societăți comerciale, organizații non-guvernamentale, unități publice, persoane fizice, medici, farmaciști etc. Nu în ultimul rând, în timp de conflict armat, nu este permisă folosirea emblemei de Cruce Roșie pentru protecția combatanților înarmați sau a echipamentului militar, acest lucru fiind considerat a constitui crimă de război.
Emblema de Cruce Roșie trebuie recunoscută și respectată peste tot în lume ca simbol de încredere al protecției, umanității, neutralității și imparțialității. Demersul Crucii Roșii Române de informare a publicului larg cu privire la statutul special moral și juridic al emblemei de Cruce Roșie este un apel adresat tuturor celor care înțeleg că nici un abuz nu este prea mic pentru a fi trecut cu vederea, iar corectarea lui poate salva vieți, se menționează în comunicatul Societății Române de Cruce Roșie.
/Rompres/

Acest articol a fost citit de 809 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
 

Cauta produse in Farmacia online PCFarm.ro


Lentile de contact
Optiland.ro