Prezervative în antichitate
Primele informaţii în legătură cu folosirea prezervativelor provin încă din anii 1350 î.e., când în egipt bărbaţii se “oranamentau” cu o utilitate asemănătoare prezervativului de astăzi. În anul 1564, renumitul anatomist italian, Fallopius a fost primul, care a propus învelirea protectoare a penisului, în vederea contracepţiei. Primul “prezervativ”, care se putea numi eficace, era produs din intestin de animale.
Denumirea de “prezervativ” a intrat în uz verbal în secolul XVIII, când pe lângă funcţia de contracepţie se mai folosea şi pentru prevenirea infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS). Fabricarea în masă a prezervativelor fiabile s-a început după invenţia vulcanizării cauciucului, adică în anii 1840.

Metode contraceptive vaginale
Este vorba despre aplicarea intravaginală a unor substanţe contraceptive chimice, care provine tot din antichitate, când, potrivit mărturisirilor scrise din Egipt de exemplu, din materiile fecale a reptilelor s-au obţinut ovule contraceptive vaginale. De asemenea, în  antichitate era uzuală spălarea intravaginală cu acid acetic sau alte substanţe toxice pentru a preveni sarcina nedorită, însă acestea aveau de multe ori rezultate fatale. Prostituatele foloseau des metoda spălării intravaginale cu substanţe antibacteriene puternice nu numai în scop contraceptiv, dar şi împotriva bolilor venerice. Buretele impregnate cu acid acetic sau diferite săpunuri erau folosite şi în secolul anterior cu succes. Regresul folosirii acestor metode a fost cauzat de transmiterea numeroaselor infecţii genitale, apoi, mai târziu de apariţia tabletelor anticoncepţionale.

Metoda contraceptivă intrauterină
Istoria mijloacelor contraceptive intrauterine IUD (intrauterin device) se întinde pe aproape 3000 de ani în urmă. Printre primele IUD-uri figureată pietrele aşezate în uterul cămilelor folosite de caravane pe perioada călătoriilor de lungă durată. Renaşterea metodei a avut loc la  începutul secolului XX. Formele primordiale a IUD-urilor erau produse din osul toracic (bifurcat) a păsărilor, mai târziu din metal sau anumite unelte de acest gen erau manufacturate chiar din aur. IUD-ul, care se putea numi “filantrop” a apărut în anii ’50 şi era deja din plastic. Pentru a creşte efectul lor contraceptiv, acestea începând din anii ’70 au fost combinate cu cupru, argint şi mai târziu cu hormonii corpului luteal.

Contracepţia hormonală
Ideea contracepţiei hormonale a apărut în secolul XIX., când s-a constatat, că în timpul sarcinei dezvoltarea ovulelor stagnează. Ludwig Haberlandt, profesorul Universităţii de la Innsburck a fost primul care a observat posibilitatea  “sterilizării hormonale”, propunând administrarea hormonilor ovarieni  în scopul contracepţiei. Însă comunitatea domeniului ştiinţific nu a acordat atenţie acestei sugesţii aproape timp de douăzeci de ani. Între timp au fost descoperite hormonii estrogeni (1929), hormonii corpului luteal şi progesteronii (1932). La început baza derivatelor semisintetice ale hormonilor corpului luteal a fost o substanţă denumită cozgenină, un extras din rădăcini provenite din Mexic. Din acesta a extras Carl Djerassi primul derivat semisintetic al hormonilor corpului luteal, anume noretisterona (1950). Nu a trecut mult timp până la naşterea noretinodrelii (Frank B. Colton). Aceşti hormoni sintetici au primit denumirea de progestageni. Experimentele făcute pe animale au dovedit efectul contraceptiv al progestinei, însă testarea clinică a avut loc doar în 1952 în Puerto Rico. Ca urmare, în 1959 a apărut în farmaciile americane primul anticoncepţional combinat sub numele de Enovid.