Aproximativ 60% din masa corpului uman este reprezentată de apă și în ciuda variațiilor zilnice ale aportului hidric, acest procent rămâne constant. Menținerea atât de precisă a procentului de apă din organism se realizează cu ajutorul mai multor hormoni care acționează la nivelul rinichilor și a sistemului vascular dar rolul esențial îl joacă, fără îndoială, hormonal antidiuretic. Hormonul antidiuretic (ADH) denumit și vasopresină, este un hormon alcătuit din 9 amino-acizi secretat de glanda pituitară posterioară (neurohipofiză). Hormonul este produs la nivel hipotalamic și prin neuronii hipotalamici împreună cu proteina-transportor, denumită neurofizină, este transportat în neurohipofiză de unde cele două componente sunt excretate. Efectul fiziologic al ADH Efect asupra rinichilor Cel mai important efect al ADH-ului este de a conserva apa în organism reducând eliminarea de urină. ADH-ul se leagă de receptori renali situați la nivelul tubilor distali și colectori și determină reabsorbția apei. În absența ADU-ului apa nu mai este absorbită și este eliminată sub formă de urină. Efecte asupra sistemului vascular Creșterea nivelului de ADH determină vasoconstricție arteriolară difuză care determină creșterea tensiunii arteriale. Datorită acestui efect, ADH se mai numește și vasopresină. La oamenii sănătoși, ADH are efect presor minim. Controlul secreției de ADH Cea mai importantă influență asupra secreției de ADH o are osmolaritatea plasmatică, sau concentrația elementelor din sânge.Osmolaritatea este sesizată de hipotalamus de neuroni cunoscuți sub denumirea de neuroreceptori iar acei neuroni la rândul lor vor stimula neuronii care produc ADH. Când osmolaritatea plasmatică este redusă sub o anumită limită, osmoreceptorii nu sunt activați și secreția de ADH este suprimată. Când osmolaritatatea plasmatică crește peste această limită sunt sesizați osmoreceptorii care vor determina în final secreția de ADH. Nivelul de ADH crește liniar cu creșterea osmolarității. Secreția de hormon antidiuretic este stimulată și de scăderea tensiunii arteriale și a volemiei care stimulează receptorii din vase și inimă. De exemplu pierderea a 15-20% din volumul sangvin printr-o hemoragie determină o creștere marcată a nivelului de ADH. Alți factori care stimulează secreția de ADH sunt greața și voma, ambele fiind controlate de regiuni ale creierului care au legături cu hipotalamusul. Modificări patologice Cea mai cunoscută afecțiune legată de hormonul antidiuretic, atât la om cât și la animale, este diabetul insipid. Acestă boală poate avea două forme: -diabet insipid de tip central (hipotalamic) ca urmare a unui deficit de secreție a hormonului antidiuretic de la nivel hipotalamic, situație care poate apărea în caz de traumatisc cranian, infecții, tumori care implică hipotalamulsul. -diabet insipid nefrogen care apare atunci când rinichiul nu este capabil să răspundă la acțiunea ADH-ului. Cel mai frecvent acest fenomen apare în unele boli renale dar au mai fost demonstrate și modificări genetice ale receptorilor pentru ADH și ale canalelor de apă de la nivel renal. Simptomul major al diabetului insipid este producția excesivă de urină. Unii pacienți pot elimina chiar 16 litri de urină pe zi. Dacă există apă pentru a suplini această pierdere a organismului, boala este foarte rar amenințătoare de viață dar lipsa apei poate fi foarte periculoasă. Diabetul insipid hipotalamic se tratează cu aport exogen de hormon antidiuretic. Acest articol a fost citit de 2970 ori.
Comenteaza articolul
Comentarii (1)
1. Scris de narcisa in 24-11-2008 13:33
buna ziua
da aceasta boala o am si eu si as dori s astiu daca se va vindeca vrodata,,,,si cum se poate vindeca?