Fetele ascunse ale diabetului zaharat

diabet_1.jpgAnul 2008a fost, categoric, unul al progreselor științifice majore, în toate domeniilecunoașterii, cu inițieri de noi proiecte, teorii îndraznețe și priviricurajoase spre viitor, în ciuda crizei economice mondiale.
Medicina nu putea face excepție de la această tendință. Noile cercetări auschimbat unele concepții despre mecanismul bolilor, unul dintre aceste cazurifiind și diabetul zaharat de tip 2, boala care amenință să "înghită"din ce în ce mai mult din polulația globului.

S-a demonstrat astfel faptul că excesul de glucoză existent în organism în cazul diabetului este autooxidat, inducându-se stres oxidativ masiv și formare de specii reactive de oxigen (SRO). Stresul oxidativ este responsabil pentru inducerea sau agravarea a peste 90% din bolile cunoscute până în prezent, inclusiv în cazul diabetului zaharat. Aceste SRO astfel obtinute lezează celula beta pancreatică până la cele mai intime niveluri, făcând imposibilăfuncționarea optimã a acesteia, prima structură lezată fiind membrana celulară.
În modfiziologic, glucoza pătrunde în celula pancreatică prin intermediul GLUT2, apoieste fosforilată, ajungându-se în final la producere de ATP. Ulterior, ATP-ulactionează asupra canalelor de potasiu situate în membrana celulei beta,blocându-le. Ca mecanism reflex, se produce o depolarizare rapidă a membraneiiar canalele de calciu situate pe aceeasi membrană, în apropierea celor depotasiu, se deschid. Astfel, ionii de calciu pătrund în celula pancreatică,patru ioni de calciu fixându-se pe o granulă de insulină produsã în prealabil(când glucoza a pătruns în celula beta). Importanța fixării ionilor de calciupe granulele de insulină e deosebit de mare, întrucât aceștia au rolul de atransporta spre membranã, prin citoplasmă, insulina, avand un rol crucial îneliberarea acesteia din celula pancreatică post ingestiei de alimente.mecanismul insulinei.jpg

Revenindla informațiile prezentate la începutul articolului, lezarea membranei celuleipancreatice, în cazul prezenței hiperglicemiei, atrage după sine aparițiadistrucțiilor la nivelul canalelor de potasiu și calciu situate la acestnivel.Aceasta face imposibilã desfașurarea normală a mecanismului descris,blocând pãtrunderea ionilor de calciu în celula beta. În urma observațiilorfãcute cu microscopul electronic asupra structurii celulei pancreatice afectatede diabet zaharat de tip 2 la animalele de experiment s-a constatat situațiacinică în care insulina este produsă, ca urmare a pătrunderii glucozei încelulã, dar nu mai poate fi eliberatã din cauza leziunilor multiple suferite demembrană!

Cine s-arfi gandit că temuta maladie a diabetului zahat de tip 2 este, de fapt, omembranopatie care duce la un deficit de calciu intracelular?imagescav0zkk6.jpg

Dinfericire, organismul uman are o soluție pentru această problemă, iar soluția secheamã proteinkinaza C! Situația și aici, nu e deloc simplă. Mecanismul devindecare a celulei beta și a membranei implică un domino de semnalizareintracelulară. Pe suprafața celulei pancreatice se gasesc receptorii GPR40,care fac parte din marea familie a receptorilor cuplați cu proteina G. Pânăanul trecut, GPR40 era considerat "receptor orfan", dar de curând s-adescoperit faptul că acesta este un receptor pentru acizi grași, în special ceipolinesaturați.

Când omolecula de acid gras se inserã în receptor, are loc în interiorul celulei betao cascadă de semnalizare care are ca punct final activarea proteinkinazei C.Aceasta se leagă într-un mod specific de SRO, curățând citoplasma celularã deefectele stresului oxidativ și lasă posibilitatea membranei de a se regenerapentru o functionare optimã, ținta clară fiind eliberarea de insulină.

Astfel,se deschid noi perspective în înțelegerea mecanismelor intime ale diabetuluizaharat de tip 2, căutându-se noi soluții concrete pentru tratamentul maladiei,cu cât mai putine efecte adverseSe încearcă astfel suplinirea și nu înlocuireafuncțiilor organismului. Deși au trecut multe decenii de la descoperireainsulinei, acest complex Univers care e celula umanã încã ne mai rezervă multeși fascinante surprize.

 

sursa: Infomedik.ro
O să te intereseze și: Îngrijirea danturii și diabetul »

1 comentariu

  • Wendy
    Wendy Miercuri, 30 Ianuarie 2013 00:12 Link

    spune:Åžtii felul een care eemi reconfigurez intcintsiv adulmecarea ritmurilor celorlalÅ£iÅŸiÅžtii felul een care eemi spiralez disciplinar ÅŸenalul lecturii visării celorlalÅ£iAÅŸ fi eencrustat momentul imediat următor eentregirii a ceea ce am citit cu un 9,dacă nuAÅŸ fi zdrumicat orb plăcerea de a savura ritmul imersiei tale een stare cu un 10. totuÅŸi pentru cei de dincolo de noi doi riftul meu le2ngă streamul tău:a4Cuveentul tău eemi atinge limba, buzele, saliva,cuveentul tău eemi atinge dinÅ£ii, eemi taiepărul ÅŸi tu spui:Dragostea eencepe atunci ceendlipsa de calciu Å£i se vede peunghie, ceend buzele Å£i se crapă ÅŸibfiriÅŸoare de seenge eeÅ£i murdăresc dinÅ£ii ÅŸi limba, dragostea eencepe atunci ceend ochiul Å£i se bate ÅŸi tu ÅŸtii că acesta este un semn bun, tu ÅŸtii că aerul meu vorbeÅŸte cu vocea taa4 mi-ai lipsit Med :)VN:R_U [1.9.13_1145](1 vote cast)

Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top