Adolescența poate fi considerată ca o perioadă de importață deosebită în dezvoltarea personalității, mai ales dacă ținem seama că aceasta a fost definită ca „organizarea dinamică a aspectelor cognitive, afective, voluntare, psihologice și morfologice ale individului” (Sheldon).Principalele riscuri de îmbolnăvire legate de fumat(cancer, bronșită cronică, emfizem, afecțiuni cardiovasculare etc.) sunt considerate de majoritatea tinrilor ca o amenințare îndepărtată și improbabilă, estopându-se astfel gravitatea reală a acestei toxicomanii. Pentru a se realiza o profilaxie eficientă a fumatului, este necesar ca modificările care survin în această dezvoltare neuro-psihică se pot sistematiza după cum urmează: 1. o dezvoltare intelectuală cu specializarea inteligenței; 2. o maturizare afectivă, cu dezvoltarea sensibilității și imaginașiei, ilustrată prin tendința de apropiere heterosexuală și preocuparea de alte persoane. 3. organizarea personalității cu afirmarea eului ilustrată prin dorință de independență, de individualism, de originalitate în comportament și manifestare; 4. cunoașterea și receptivitatea față de valori umane și spirituale; O dezvoltare armonioasă presupune perfecționarea acestor aspecte ale personalitățoii care la adolescenți este într-o continuă transformare, foarte dinamică și schimbătoare. În perioada adolescenței se observă o dezvoltare și perfecționare a sistemului nervos central și mai ales a activității nervoase superioare. Performanțele memoriei îndeosebi sunt mult îmbunătățite, reținerea cunoștințelor noi făcându-se mai rapid datorită unei dorințe imperioase de cunoaștere a tot ce este nou. Acest aspect se exteriorizează în mediul ambiant printr-o atitudine dinamică, gălăgioasă, dominată de curiozitatea de a cunoaște cât mai multe lucruri, din domenii foarte diferite. Între vârsta de 12-14 ani, apare posibilitatea abstractizărilor, a raționamentul logic, care nu se bazează numai pe elemente concrete ca în perioada copilăriei, făcând apel la noțiuni abstracte, elemente verbale, simboluri, premise, structuri gramaticale etc. Apariția acestei aptitudini da a gândi abstract poate fi stimulată de către procesul instructiv-educativ și poate fi favorizat utilizarea ei în mediul social în care trăiește, se dezvoltă și lucrează adolescentul. Către vârsta de 16 ani, adolescenții sunt pasionați de teorii și sisteme, încep să se intereseze de aspectele psiho-fiziologice, sociale și obștești ale vieții. În timp, în mod progresiv aceste modificări ale gândirii pebaza confruntării cu datele experienței personale vor permite o mai bună apreciere critică a fenomenelor și în același timp o maturizare intelectuală caracteristică adultului. Posibilitățile de dezvoltare a inteligenței sunt în funcție de calitățile înăscute ale adolescentului, aceste potențialități neputând însă deveni realități decât dacă se acționează pentru a le dezvolta, o bună stare de sănătate, o ambianță plăcută, condiții de muncă convenabile, relații interumane favorabile, constituind tot atâția factori care pot favoriza sau inhiba preocupările în domeniul dezvoltării inteligenței la această vârstă. Un factor important în definirea personalității îl constituie afectivitatea, respectiv capacitatea de a avea sentimente. Afectivitatea este indispensebilă pentru formarea personalității, reprezentând aspectul dinamic al acesteia, iar cel care pierde capacitatea de a avea emoții se dezinteresează rapid de mediul social în care trăiaște, de evenimente exterioare, din habitatul în care trăiește și se dezvoltă, pe acest fond putând apare fenomenul de dezadaptare. Se consideră că evoluția afectivă este tot atât de importantă pentru dezvoltarea psihică ca și maturizarea de la bubertate pentru viața somatică. În perioada adolescenței, afectivitatea prezintă o serie de transformări, suferind o maturizae. Dacă timpul pubertății es caracteriza personalitatea infantilă cu un comportament deseori egoist, către vârsta de 15 ani ea suferă o evoluție spre exteriorizare cu o intensificare remarcabilă a unor stări afective de simpatie, prietenie, generozitate, autoperfecționare etc. Uneori însă aceste modificări au un caracter formal, interesând mai puțin atitudinea adolescentului în viața cotidiană și în viața familiară. Deseori, sub o atitudine altruistă se ascunde o puternică interiorizare a adolescentului. La acesta se observă un interes particular pentru dezvoltarea sa fizică, pentru lărgirea capacității sale intelectuale, pentru stările sale afective, pentru ideile sale etc. Există, de asemenea, o tendință în această perioadă de a raporta totul la persoana sa și de a interpreta diversele probleme într-o manieră foarte subiectivă. Totodată se constată o dezvoltare foarte importantă a imaginației, a posibilităților de reprezentare mintală și a întregii vieți intelectuale. De la vârsta de 14 ani apare o tendință marcată spre introspecție, spre reverii sentimentale, spre stări de melancolie. Aceste manifetări ale vieții interioare sunt necesare formării personalității la această vârstă. Pentru ca viața interioară a adolescentului să se îmbogățească în mod continuu, el trebuie să fie nu numai receptiv și să se intereseze de mediul ambiant în care trăiește, de mediul social-cultural în care-și duce activitatea, dar trebuie, de asemenea, ca informațiile care îi parvin din acest mediu înconjurător să întâlnească din partea lui o rezonanță afectivă și să acționeze eficient asupra formării personalității sale. Este important ca printr-un efort de imaginație elementele exterioare percepute de adolescenți să fie analizate, clasate, comparate, apreciate critic, asociate sau disociate, colorate de sentimente și trăiri afective variate, în funcție de particularitățile individuale cele mai diverse. La această vârstă încep să se afirme trăsăturile de caracter, precum și tendințele afective individuale, dezvoltarea afectivității mergând pararel cu diversificarea acesteia. Caracteristiceile psihice specifice feminine se manifestă mult mai precis, fiind ilustrate de o emotivitate crescută, răbdare, pasivitate, dragoste de sine, mergând până la narcisisism, grijă de părerea altor persoane despre ea etc. În ceea ce privește băieții, tot la această vârstă se vor manifesta și caracteristicile psihice ale acestora: voluntarismul, combativitatea, intransigența, nevoia de a se afirma și de a domina. Dezvoltarea imaginației, maturizarea afectivității, dezvoltarea sensibilității sunt tendințe prezente la adolescenți care nu vor deveni realități, decât dacă vor exista circumstanțe favorabile dezvoltării acestora. Aceste tendințe nu sunt determinate în mod spontan, și alte procupări imediate, ca, de exemplu, fuga după plăceri pasagere, riscă așa cum se observă uneori să blocheze activitatea psihică a adolescentului, la nivel neorespunzător. Tinerii trebuie ajutați să-și dezvolte și să-și perfecționeze afectivitatea, sensibilitatea, imaginația etc., pentru a-și forma o „cultură afectivă” în concordanță cu principiile etice ale societății socialiste în care trăiesc, învață și muncesc. Este foarte greșită lipsa de preocupare pentru această delicată problemă, atât din partea familiei cât și din partea educatorilor, insistându-se numai spre acumularea de cunoștințe profesionale, uneori neselectate și neglijându-se marile disponibilități afective ale acestei perioade atât de importante pentru sănătatea mintală a adultului. În perioada adolescenței, către vârsta de 14 ani, se observă la acești tineri o stare de oarecare nesiguranță, de timiditate, de anxietate, de neliniște, cel mai frecvent fără manifestări de exteriorizare. Neliniștea le este cauzată de modificările somatice pa care le suportă și le observă, fără a le putea modifica cu nimic evoluția. În relațiile cu fetele, în general, dar și cu vecinii și prietenii de joc adolescentului dă dovadă de timiditate. Modificările survenite în relațiile cu părinții și adulții, îi dau o stare de relativă nesiguranță.toți acești factori tind să creeze adolescentului o senzație de disconfort, greu de definit. Deseori se simte izolat, neânțeles, fiind convins de caracterul foarte personal al dificultăților sale care îl privesc numai pe el. Ulterior, după depășirea acestei perioade de confuzie, adolescentul devine din ce în ce mai conștient de personalitatea și de individualitatea sa, pa care o afișează mai ales față de adulți. Pentru a-și afirma această individualitate și față de aspectele cele mai diverse și cele mai banale ale vieții cotidiene, uneori adolescentul adoptă în mod sistematic o atitudine diferită sau chiar contrară celei a colectivului din care face parte(școală, prieteni, familie). Se interesează de asemenea mult de impresiile lui, de sentimentele lui, de felul lui de a judeca lumea și oamenii. Deseori, această viață afectivă se concretizează în jurnalele intime, în care își scrie impresiile cotidiene, în încercări de creații literare în versuri sau poză, în conversații prelungite asupra unor personalități cunoscute din istoria universală sau națională. Aceste încercări de individualizare pot evolua destul de calm, dar uneori pot declanșa o adevărată criză de originalitate juvenilă, când adolescentul nu se mulțumește numai cu afirmarea individualității sale, cerând cu insistență ca ea să fie cunoscută de cei în mijlocul cărora trăiește. În dorința de a-și afirma independența actelor sale, pentru alegerea ocupațiilor, pentru orientarea profesională, penrtu viitorul său, pentru distracții chiar, adolescentul dorește, dacă nu să fie scutit de sfaturile celor din jur, cel puțin să fie ultimul care decide. Această situație poate duce deseori la conflicte cu familia, de care depinde mai ales material. Adolescentul este dornic ca cei din jur să se intereseze de munca lui, să-i aprecieze eforturile și dacă munca este bine făcută să i se recunoască acest lucru. Adolescentul se consacră cu entuziasm muncii sale, este gata să depună toate eforturile necesare, să-și asume toate responsabilitățile pentru a-și atinge scopul fixat. Acest entuziasm nu trebuie să se lovească de indiferență sau de atitudine ostilă. Dacă nu vom ști să orientăm această tendință naturală a adolescenților către scopuri înalte pe plan profesional, cultural și social-obștesc este foarte posibil ca aceștia să evolueze spre atitudini de pasivitate, de lenevie, de dezinteres, să devină mai bătrâni decât vârsta pe care o au. Uneori pentru insatisfacțiile lor consideră vinovată colectivitatea și așteaptă ca aceasta să le amelioreze propria lor situație, ei participând mai puțin sau deloc. Alteori se observă reacții violente împotriva normelor de disciplină impuse de colectivul de muncă. Nu trebuie să uităm că dacă are nevoie să se afirme, dacă are nevoie de independență, tot așa de mult are nevoie de disciplină și de prezența unei autorități ierarhizate în cadrul profesiei în care lucrează, sau în activitatea instructiv-educativă la care participă. Copilul cunoaște și respectă anumite valori deprinse cu ele în familie, în mediul social în care trăiește. Penrtu copil aceste valori au un caracter concret și sunt obligatorii, ele putând sugera recompensă sau sancțiuni. În cazul adolescenților acestea iau un caracter abstract, ele nemaifiind impuse de mediul social imediat, de școală, de familie etc., ci de o presiune culturală acționând prin cele mai diverse mijloace de informare în masă: cărți, reviste, radio-televiziune, cinema, spectacole etc. Un rol nu mai puțin important revine experienței personale a adolescentului. În aceste condiții lumea valorilor nu mai are caracterul obligator întâlnit în copilărie și adolescentul începe să cunoască revativitatea unora din aceste valori, care nu mai prezintă o calitate indiscutabilă. Adolescentul caută să stabilească o scară a valorilor sociale în funcție de propria sa apreciere, putând avea uneori o atitudine mai mult sau mai puțin refractară față de cele pe care le consideră impuse de mediul social în care treăiește și licrează. Pentru a se stabili însă o scară reală a valorilor trebuie în primul rând ca acestea să fie cunoscute, să fie analizate critic, judecate și apreciate după anumite criterii. Tendința normală a adolescenților de a se depăși trebuie folosită pentru o orientare în cadrul activităților instructiv-educativ și formative spre realizări în folosul societății, fără a-i scuti de eforturi, în aceslași timp ajutând-ui să-și dezvolte și să-și formeze personalitatea. Adolescenții au nevoie de sfaturi competente care să le permită să-și armonizeze dorințele cu realitățile vieții și să-și aleagă o profesie sau o meserie care să fie cât mai mult posibil în concordanță cu aptitudinile lor și cu necesitățile societății. În cadrul activităților instructiv-educativ, se va insista pe favorizarea creării unor opinii de masă corecte în care să se acorde toată considerația muncii bine făcute și respectării normelor de igienă și protecția muncii, atât în atelierele școală cât și în diferite locuri de muncă, în industrie. La adolescenți, tendința de a risca în cele mei diferite manifestări ale vieții cotidiene, inclusiv ale vieții profesionale, la locul de muncă, se datorește dorinței lor de a se afirma, de a se depăși. În aceste cazuri trebuie avută o atitudine plină de tact, atentă, pentru a nu crea situații exact opuse constând dintr-o căutare sistematică a riscurilor, inutile, spectaculoase, pentru ai impresiona pe cei din jur, în special femeile. Pe de altă parte, adoptarea unei atitudini de hiper-protecție continuă poate avea o influență negativă, lăsând adolescentul în ignoranță, dezarmat, lipsit de reacții adecvate de apărare în fața situațiilor periculoase pe care le va întâlni în viață și pe care orice măsură de protecție, oricât de perfectă ar fi, nu poate avea pretenția de a le elimina în totalitate. Adolescenții trebuie învățați să calculeze cu grijă la locul de muncă și în activitatea sportivă riscurile pe care pot sau nu și le pot lua și întodeauna să-și aleagă soluțiile zehnice cu risc minim, pentru a atinge în modul cel mai eficace și mai sigur scopul urmărit. Dacă adolescenții caută uneori să-și asume riscuri inutile, ei pot de asemenea să se arate conștienți și prudenți să se supună unei discipline stricte, câteodată mai bine decât adulții când ei activează într-un anumit domeniu profesionali cu factori de risc crescuți sau când ei practică unele activități sportive care comportă riscuri(parașutism, alpinism, înot subacvatic, planorism etc.) Preocupărila heterosexuale ale adolescenților sunt în concordanță cu interesul acestora pentru diferitele domenii ale cunoașterii umane și depășesc cu mult domeniul mai restrâns al sexualității. Adolescenta este atrasă prima dată de tendințele vagi ale unei sentimentalități care se complace în amoruri imaginare. Emotivitatea și sensibilitatea sunt foarte dezvoltate, în timp ce senzualitatea rămâne întodeauna mai difuză, tandrețea apărând înaintea dorinței sexuale. La adolescent situația este inversă, motivația sexuală, dorința sexuală, precedând celelalte manifestări de ordin afectiv. Apariția motivației sexuale și a unei vieți afective, emoționale declanșate de sexualitate, dezorganizează echilibrul care există la sfârșitul copilăriei. Adolescentul va trebui să asimileze aceste modificări, personalitatea sa urmând să evolueze. Această evoluție, absolut necesară, poate fi adesea agitată, creând dificultăți de adaptare adolescentului. Pentru a se elibera de starea de tensiune pe care el o resimte continuu, în unele cazuri aceasta prezintă ticuri sau tulburări psihosomatice diferite, ca, de exemplu, bâlbâieli, onicofagie, durei de cap, de stomac, dureri precordiale, palpitații etc. În această perioadă se pot întâlni și unele modificări cu caracter nevrotic. Acestea pot antrena tulburări în comportamentul sexual, uneori mergând până la tendințe masochiste, iar în alte cazuri efortul de sublimare a motivației sexuale printr-o suprasolicitare intelectuală poate diminua considerabil dezvoltarea vieții afective a adolescentului. Tot în cadrul acestor dereglări de ordin neuropsihic se întâlnește în această perioadă o tendință de inchidere în sine, fuga de realitate, refulări sau din contră, o tendință către o poziție marcată față de mediul ambiant, ilustrată de comportamente agresive și impulsive. Pentru prevenirea acestor aspecte este necesară o informare corectă, o grijă continuă pentru formarea personalității și o activitate educativă plină de tact, atât în familie cât și în școală. Recomandabil ca aceste activități de pregătire a adolescentului să se facă în perioada prepubertară, la sfârșitul copilăriei, perioada în care motivația sexuală este mai slabă, iar maturitatea intelectuală este suficientă pentru a putea beneficia de o educație sexuală competentă și obiectivă. Se recomandă ca această educație să depășească planul pur fiziologic al motivației sexuale și să se îndrepte pe cât posibil spre trăirile afective specifice omului, spre valorile umane incontestabile. În general, trebuie să se favorizeze pentru fiecare tânăr sau tânără dezvoltarea unei personalități în raport cu locul pe care fiecare trebuie să-l ocupe în societate și familie. Chiar adolestentul a cărui dezvoltare psihică progresează normal va trăi stresuri și îndoieli. Important este de a ști cum adolescentul reacționează la aceste stări de tensiune. Adolescența nu trebuie privită ca un monolit, ea prezentând mai multe faze, fiecare cu caracteristici distincte. Astfel, atunci când vrem să facem o apreciere a caracterului adecvat sau inadecvat a reacțiilor sau comportamentului unui adolescent, trebuie să ne amintim că adolescentul de 13-14 ani este morfo-fiziologic deosebit față de cele de 19 ani sau de 20 da ani. Cu alte cuvinte, un comportament care poate fi considerat adecvat la 14 ani și ilustrând o dezvoltare mintală normală, poate fi apreciat inadecvat la 19 ani, semnificând prezența unei tulburări psihice. Între 12-13 ani, chiar 15 ani, principalele probleme ale adolescentului sunt centrate pe necesitatea de a se adapta la un organism pe cale de maturizare. Adolescentul la această vârstă luptă împotrive semnelor de pierdere a controlului comportamental, aspect legat de prezențe unei forțe fizice crescute și apariția excitației sexuale. Adolescenții de o vârstă cu el joacă un rol din ce în ce mai important în aprecierea a ceea ce este acceptabil sau nu. Între vârstele de 18-21 ani adolescentul începe să se considere el însuși adult, în timpul acestei ultime faze a adolescenței mobilitatea tipică a perioadelor precedente începând să dispară. Activitatea și comportamentul la această vârstă sunt mai ușor previzibile. Modalitățile de reacție ale unui adolescent tind să se standardizeze progresiv pe măsură ce evoluează, ceea ce caracterizează o stare normală. Există însă foarte mari variații în așa-numită stare normală a adolescenței; aceste variații sunt influențate de un număr mare de factori: culturali, sociali, familiali, precum și de experiențele unice pe care le trăiește fiecare individ și care se înscriu, de asemenea, într-o stare de dezvoltare normală. S-a spus că familia în care există un copil de 13 ani poate fi comparată cu un lac înainte de furtună. Familia îl știe trăind liniștit, între obligațiile impuse de școală și joacă, îl consideră departe de orice alte preocupări; participanți la necazurile și bucuriile lui, tata și mama știu că la cele mai mici întâmplări și necazuri ei sunt confidenți. În mod lent, acest calm îcepe să fie zdruncinat, sfârșind uneori brutal prin apariția unor relații noi de neânțeles, copilul devenind adolescent, iar familia nefiind deseori pregătită să-l înțeleagă. În unele cazuri familia se mobilizează sporindu-și atențiile și dovezile de afecțiune, iar în alte cazuri se resemnează, trecând în expectativă. Ambele comportări sunt greșite, ele defavorizând evoluția spre maturizare a adolescentului. Părinții au datoria să cunoască și să înțeleagă sensul și limitele acestor modificări de comportament ale copilului devenit între timp adolescent. La originea acestori transformări în comportamentul copiilor, un rol important are maturizarea sexuală specifică adolescenței. Această așa-numită criză a adolescenței poate fi favorizată de o puternică emotivitate naturală, de succesiunea întâmplătoare a unor șocuri afective, de o cultură intelectuală mai vastă și chiar de o mai bună informare în domeniul sexualității oferite de mediul îconjurător. Părinții trebuie să aibă o grijă deosebită, pentru că în perioada prepubertară, am putea spune în preludiul pubertății, să dezvolte la copii tendințele pozitive și în primul rând dragostea pentru frumos, dragostea pentru muncă, dragostea pentru oameni Deseori perioada aceasta tumultoasă se caracterizează prin refuzul copilului de a se supune la indicațiile părinților, protestând împotriva ideii de subordonare, nemaifind binevoitor ca înainte, refuzând să participe la efectuarea unor munci chiar ușoare în mediul familial. În cazul unor părinți autoritari, tiranici, chiar dacă se supune ordinului acestora, atitudinea pe care o afișează nu face altceva decât să ilustreze faptul că ceea ce nu face decât în mod forțat, din costrângere. Deseori, părerile enunțate de adulți i se par ridicole și adolescentul afișează un zâmbet batjocoritor, de superioritate. Teama de a nu fi păcălit îl face să fie circumspect la toate judecățile de valoare și raționamentele celor care-l înconjoară. Incompetent de a discuta cu alții ami mari decât el, în loc să încerce să deosebească adevărul de minciună, realitatea de ficțiune,preferă să nege deseori totul de la început. Respinge în bloc tot ceea ce crede că i-a fost impus în perioada copilăriei, considerând că așa cum a fost amăgit de existența unor personaje de basm, tot așa i s-au ascuns, amăgindu-l și alte lucruri mai importante și nu mai vrea săfie considerat naiv. Primele încercări de indisciplină vizează deciziile părinților însă ele nu trebuie privite ca niște manifestări datorate lipsei de afecțiune. Primbările sau vizitele împreună cu familia devine uneori pentru adolescenți un fel de corvoadă insuportabilă, ridiculizându-le chiar în fața părinților.Manifestările acestea de nesupunere, pe care le-am putea eticheta destul de nevinovate în sinea lor, sunt foarte neplăcute, constituind un stress deosebit pentru părinți, dacă aceștia nu reușesc sț înțeleagă transformările prin care a trecut copilul, ajungând adolescent. Ele pot aduce la neânțelegeri reciproce între părinți și copii, mai ales dacă metodele educative ale acestora sunt foarte drastice, traumatizante fizic și psihic pentru copil. Neînțelegerile pot fi și mai mult intensificate, mai ales dacă metodele educative ale tatălui și mamei sunt contradictorii, creându-se un climat familial neplăcut, tensionat. Incapabil să aprecieze cauza acestei stări conflictuale în familie, copilul încearcă să evadeze din această ambianță, căutându-și refugiul în prezența altor copii de seama lui sau chiar în joacă. În forme extreme se întâlnește în această perioadă fuga de acasă. Traumatismele psihice pe care le suportă adolescentul în aceste condiții au implicații deosebite la vârsta adultă și impun luarea tuturor măsurilor pentru ca ele să nu devină o realitate. Deseori aceste tendințe de evadare din mediul familial sunt precedate de o perioadă de calm, de liniște aparentă, cauzată tocmai de hotărârea pe care a luat-o adolescendtul de a fugi de acasă. În această perioadă, conflictele care au loc se creează mai ales între băiat și tată și între fiică și mamă, datorită faptului că mai frecvent că băiatul se lovește de autoritatea tatălui, iar fata de ceea a mamei. Uneori se manifestă la acsete adolescente o gelozie inconștientă pentru feminitatea mamei, care trebuie să fie cu mult tact și să ierte chiar unele atitudini, care la prima vedere ar părea jignitoare. La această atitudine de inacceptare a autorității părinților se adaugă uneori aceea a refuzului de a accepta autoritatea școlii. În ochii multor adolescenți, profesorii apar ca niște ignoranți, cărora ei le pândesc cu perseverență orice greșeală pentru a servi ca justificare la ridiculizări inoportune.în numeroase cazuri se consideră nedreptățiți, victimele profesorilor tirani. În cazul când în timpul activității școlare primesc o notă mai mică decât cea pe care o consideră că au meritat-o, sunt mai puțin afectați de nedreptatea propriu-zisă dacă li s-au oferit argumente care să pună la îndoială buna credință a profesorilor și implicit un argument pentru ridigulizarea sau negarea autorității acestora. Unele particularități vestimentare ale profesorilor, unele gesturi, unele caracteristici de limbaj pot constitui o sursă de ironie, mergând până la contestarea competenței și autorității acestora. Materiile care nu le plac și implicit profesorii care le predau sunt deseori sursa unor ironii. La această vârstă se remarcă o atracție pentru pseudodescoperiri literare sau artistice, prin atitudini laudative exagerate față de scriitori mai puțini recunoscuți, tinzând astfel să-și manifeste originalitatea prin aceste extravaganțe sau acte de indisciplină gratuit. S-ar părea că aceste manifestări teribiliste având ca obiect în unele cazuri uimirea și plăcerea de a fi în mijlocul atenției prin extravaganța comportamentului, sunt defapt numai argumente pentru consolidarea încrederii acestor adolescenți în propria lor persoană. Educatorii trebuie să combată cu mult tact aceste comportamente deplasate. Tot la această vârstă, uneori, adolescentul manifestă propulsie față de situații foarte diverse, începând cu regulile elementare de politețe și terminând cu aspecte cotidiene unanim recunoscute de comportare corectă în mediul familial și social.
Adolescența poate fi considerată ca o perioadă de importață deosebită în dezvoltarea personalității, mai ales dacă ținem seama că aceasta a fost definită ca „organizarea dinamică a aspectelor cognitive, afective, voluntare, psihologice și morfologice ale individului” (Sheldon).
