|
Danone lansează iaurtul de post pe bază de soia |
Danone România își extinde gama de produse, lansând pe piața românească,
Savia un iaurt pe bază de soia, cu
fructe exotice în compoziție (ananas și maracuya), informează un comunicat al
companiei.
Cu Savia, Danone dorește să vină în întâmpinarea cererii consumatorilor de
produse speciale pentru perioada postului
, acesta având o compoziție sută la
sută vegetală.
Potrivit comunicatului, Danone dedică o mare parte a resurselor sale cercetării
pentru noi produse care se adaptează nevoilor diferitelor grupuri de
consumatori, având mereu în vedere menținerea sănătății printr-o alimentație
echilibrată.
„Consumul de soia are multiple
beneficii precum sănătatea oaselor, scăderea colesterolului, prevenirea
aterosclerozei cu scăderea riscului de boli cardiovasculare, reducerea riscului
de apariție a unor forme de cancer etc. Aceste beneficii se datorează în
special proteinelor de cea mai bună calitate și isoflavonelor, îmbogățirii cu
calciu, lecitinei, vitaminei E, magneziului, fitoestrogenilor, grăsimilor
polinesaturate și fibrelor solubile ”, a declarat Dr. Andreea Tocan, medic
nutriționist.
Compania Danone PDPA România face parte din Grupul Danone, prezent în 120 de
țări, unul dintre liderii mondiali din industria alimentară, deținând locul
întâi în lume în industria produselor lactate proaspete și în domeniul apei
îmbuteliate (din punctul de vedere al volumului) și numărul doi pe piața
biscuiților și produselor pe bază de cereale. Mărcile companiei Danone sunt
Actimel, Activia, Nutriday, Delicios, Frutisima, Danonino, Danette, Casa Bună,
Cremoso și gama tradițională Danone - Smântână, Lapte Proaspăt Danone.
/Rompres/
Acest articol a fost citit de 831 ori.
|