|
Curățenia menajeră îmbunătățește sănătatea mintală |
Curățenia menajeră îmbunătățește sănătatea mintală, este concluzia unui studiu
publicat în revista British Journal of Sports Medicine, studiu care susține că
activitățile casnice de curățenie pot acționa împotriva depresiei și stărilor
de anxietate, informează BBC online. La această concluzie
au ajuns cercetătorii de la University College din Londra care au examinat un
sondaj realizat pe 20.000 de persoane cu privire la rutina lor cotidiană și
starea de sănătate psihică.
Un alt studiu din același domeniu susține chiar că în cazul persoanelor aflate
la vârsta a treia, activitățile fizice precum curățirea locuinței au ca efect
întârzierea procesului de îmbătrânire. În acest studiu 3.000 de persoane au
precizat că suferă din cauza depresiei sau anxietății. Însă cu cât o persoană
este mai activă din punct de vedere fizic, cu atât aceste probleme de sănătate
psihică tind să dispară. Astfel practicare a unui sport măcar o dată pe
săptămână reduce riscul de depresie sau anxietate cu 33%, în timp ce
activitățile menajere și chiar mersul pe jos pot reduce acest risc cu 20%.
Desigur că ștergerea prafului sau mersul pe jos până în stația de autobuz nu
intră în categoria exercițiilor fizice, fiind nevoie de o activitate intensă
care să dureze cel puțin 20 de minute și care să inducă senzația de pierdere a
suflului.
Exercițiile aerobice regulate la persoanele de peste 50 de ani antrenează
organismul să folosească mai eficient oxigenul în procesul de producere a
energiei, fapt care are efectul întârzierii îmbătrânirii biologice cu până la
12 ani. /Romrpes/
Acest articol a fost citit de 911 ori.
|