Credinţa că lipsa de calciu cauzează pete albe pe unghii este un mit

Medicul german Ulrike Junius-Walker susţine că petele albe de pe unghii nu sunt cauzate de deficitul de calciu, aşa cum se crede în popor, precum şi faptul că această problemă poate fi rezolvată prin creşterea aportului de minerale este greşită, unghia fiind formată doar dintr-un procent de 0,2 la sută calciu. 
 
Medicul de la Institutul de Medicină Generală de la Medizinische Hochschule Hannover a precizat că unghia în întregul ei este alcătuită din 100 până la 150 de straturi subţiri. 
Se crede că traumatismele minore cum sunt o lovitură sau leziuni uşoare pot cauza modificări de culoare, ca urmare a formării unor pungi mici de aer în structura unghiei, scrie DPA.
 
 
Exista cazuri în care lipsa calciului este un factor dar acestea sunt foarte rare. Într-un studiu de caz din 2004 a fost descoperit un pacient cu deficit sever de calciu care prezenta benzi orizontale albe pe unghii. Prin administrarea de calciu, benzile albe de pe unghii au dispărut. 
 
 
Cu toate acestea, în cazul în care o persoană nu este grav subnutrită şi are pe unghii mai degrabă pete decât benzi albe, aceste pete nu au nimic de-a face cu deficitul de calciu, a subliniat Junius-Walker, citat de DPA.
 
Sursa: AGERPRES
 
Back to top