Numit și buruiană-de-balsam, cimbrușor, cimbru-de-câmp, cimbru-sălbatic, iarba-cucului, lămâița, sărpun, tămâiță, timian, cimbru crește pe pășune însorite, pe povârnișuri și pe liziere înguste și preferă mușuroiul mic de furnici de pe câmpii. Are nevoie de mult clădură și mult soare; de aceea îi plac suprafețele pietroase și pășunile alpine unde căldura pământului radiază în mod special. În arsița soarelui amezii, din pernițele florilor violete se revarsă un parfum foarte aromat care atrage insecte și albine. Au o mireasmă cu totul aparte. Cimbrul a venit la noi în secolul al XI-lea din țările mediteraneene, iar speciile cultivate și iarăși sălbatice se gasesc în grădinile noastre mai cu seamă cu cimbru-de-grădină (Thymus vulgaris), numit și cimbru, cimbrișor, cimbru-mirositor, iarba-cucului, lămâiță. Aceasta, spre deosebire de cimbrul-de-câmp, ajunge până la o înălțime de 50 de centimetri. Ambele au același efect curativ. Cimbru este renumit încă din antichitate. Tradiția spune: „Cimbru este mai ales repezit, înfierbântat și aprins. Ele stimulează fluxul diuretic și ciclul lunar, accelerează avorturile, iar la o naștere normală grăbeste ieșirea pruncului din trupul mamei. Băutura preparată din el curăță părțile interne ale organismului”. Este menționat cimbru ca leac împotriva paralizei și a bolilor de nervi. Cine bea dimineața în loc de cafea o ceașcă de ceai de cimbru va resimți curând efectul sau binefăcător: o prospețime a spiritului, o senzație plăcută în stomac, lipsa tusei de dimineață și o stare generală bună. Cimbrul, mușețeul și coada-șoricelului culese în soare și aplicate ca pernă uscată de plante, la care se bea simultan un ceai făcut din aceste plante, ajută la alinarea durerilor nevralgice faciale. Dacă acestea sunt însoțite de crispări ale fetei, se folosește suplimentar o pernă uscată de pedicuță. Cimbrul se culege în perioada înfloririi, din iunie până în august; cel mai bun este cel cules în soarele amiezii. Florile pot fi puse într-o sticlă umplută până la gât și lăsate 10 zile la macerat în ulei sau se poate face un sirop. Uleiul de cimbru se folosește contra paralizei, în apoplexie, scleroză în plăci (multiplă), atrofie musculară, reumatism și entorse. În cazul crampelor abdominale, stomacale și menstruale, ca și în spasmele organelor pelviene (genitale), este indicat cimbrul atât în uz intern cât și în uz extern. Se beau 2 cești pe zi. Florile culese în soare amiezii și uscate se aplică extern sub formă de perne de plante în cazul crampelor. Înainte de culcare această perna se încălzește într-o tigaie și se pune pe stomac sau bazin. Se recomandă pernele de plante și în umflături, contuzii și reumatism vechi. Asociat în părți egale cu pătlagina-îngustă, cimbrul și-a dovedit eficacitatea în combaterea afecțiunilor căilor respiratorii, a secrețiilor abundente ale bronhiilor și a astmului bronșic, ba chiar a tusei convulsive. Într-o ceașcă cu apă fierbinte se introduc o felie de lămâie și 1 linguriță de amestec cimbru-pătlagină. Repaus: 1 minut. Ceaiul trebuie băut foarte fierbinte și în înghițituri mici. Se prepară proaspăt de 4-5 ori pe zi; dacă amenință pericolul unei pneumonii, acest ceai luat din ora-n ora în înghțituri mici nu-și va rata efectul. Tinctura de cimbru (a se vedea „Modul de folosire”) servește ca frecție pentru fortificarea membrelor de la copii slab dezvoltați; dar și bonavii de scleroză în plăci (multiplă) ar trebui să apeleze la această fricționare. De cât chin ar putea fi curațate unele familii dacă un copil bolnav ar fi tratat la timp cu cimbru, fie sub formă de ceai, fie de băi. Mulți copii agitați sau nervoși au căpătat un somn sănătos ptrintr-o baie de cimbru. Dar și oameni suferind de surescitare nervoasă si depresie se însănătoșesc la scurt timp după ce fac asemenea băi. N-ar trebui trecut cu vederea faptul că această plantă medicinală este un remediu indicat contra patimei beției. Se toarnă 1 litru de apă clocotită peste 1 pumn plin de cimbru, se acoperă și se lasă 2 minute în repaus. Ceaiul se pune într-un termos și se dă alcoolicului la fiecare sfert de ceas câte o linguriță plină. Urmează grețuri, vărsături, purgație și urinări puternice, valuri de sudoare, o mare pofta de mâncare și senzație de sete. În caz de recidive, care la început sunt inevitabile, iar mai tarziu tot mai rare, cura se repetă. Și în crizele de epilepsie se recomandă cimbrul. Ceaiul, 2 cești pe zi, nu se bea în criză, ci pe tot parcursul anului sub forma de cură de 2-3 săptămâni, cu întreruperi de câte 10 zile. Minunat și foarte puternic este siropul de cimbru. În răceli, el se administrează înaintea meselor.
Mod de folosire -infuzie: O linguriță (cu vârf) de plante este oparită cu 1 litru de apă proaspăt fiartă și se lasă să stea puțin. -adaos la baie: Pentru 1 baie completă – 200 grame de plante -tinctura de cimbru: Cu inflorescențe culese în soarele amiezii se umple o sticlă până la gât, fără a se îndesa, se toarnă rachiu de secară sau de fructe de 38-40% și se lasă să stea 14 zile la soare. -ulei de cimbru: Cu inflorescențe culese în soarele amiezii se umple o sticlă, fără a se îndesa și se toarnă deasupra ulei de măsline presate la rece, în așa fel încât uleiul să stea peste flori într-un strat gros de 2 degete. Se lasă 14 zile la soare sau în apropierea mașinii de gătit. -perna de plante: Se umple o pernă cu plante și se însăilează. -sirop de cimbru: Florile și tulpinile culese în soare se umezesc cu mâinile ude la introducerea într-un borcan. Se pun în straturi cu zahăr nerafinat și se apasă pentru a se îndesa în borcan. Se lasă totul cca. 3 săptămâni în loc insorit. La filtrare, florile și tulpinile îmbibate cu zahăr trebuie spălate doar cu puțina apă, care se toarnă apoi la sirop. Se pune siropul la foc mic sș se evapore fără a-l lăsa să fiarbă. Siropul n-are voie să devină nici prea subție, nici prea gros, deci este lăsat să se răcească o dată sau de două ori, pentru a se face o probă. Acest articol a fost citit de 1107 ori.
Numit 
