Centrul Român HIV/ SIDA - sursă de informații, coordonator de programe
Centrul Român HIV/SIDA, inaugurat miercuri în cadrul Institutului de Boli
Infecțioase "Matei Balș" și în prezența ministrului Sănătății, Eugen
Nicolăescu, a reprezentantei permanente a Organizației Națiunilor Unite la București,
Soknan Han Jung, a președintelui Casei Naționale de Asigurări Sociale, dr.
Vasile Ciurchea, are ca principal obiectivsprijinirea implementării strategiei
naționale HIV/SIDA, promovarea cooperării la nivel național și asigurarea
accesului la baza de date epidemiologice și sociale, de studii privind impactul
programelor, dar și de cercetare.
În cadrul Centrului se vor organiza cursuri de formare, conferințe, seminarii
naționale și internaționale în domeniul HIV/SIDA.
Prin înființarea acestui Centru s-a îndeplinit cel de-al treilea, și ultimul,
deziderat al unei strategii eficiente de luptă împotriva HIV/SIDA, așa cum a
fost definit el în documentul strategic al Programului Națiunilor Unite pentru
HIV/SIDA (UNAIDS). Acesta din urmă prevede necesitatea existenței la nivel
național a unei comisii naționale HIV/SIDA, a unui plan strategic național și a
unui unic compartiment de monitorizare și evaluare.
Centrul Român HIV/SIDA este un proiect dezvoltat de patru parteneri: Ministerul
Sănătății Publice, Institutul de Boli Infecțioase "Matei Balș",
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Programul Națiunilor
Unite pentru HIV/SIDA (UNAIDS).
Obiectivele Centrului au rolul de a contribui la prevenirea transmiterii
HIV/SIDA atât în rândul populației generale, cât și în rândul unor grupuri cu
risc crescut de infectare și la îmbunătățirea calității vieții persoanelor care
trăiesc cu HIV/SIDA în România.
Ambasadoarea Națiunilor Unite a făcut referiri în intervenția ei la importanța
acestui Centru și la parteneriatul dezvoltat în acest sens, subliniind că, încă
de la venirea sa în România în urmă cu cinci ani, a depus eforturi pentru
dezvoltarea acestui proiect. Ea a scos în evidență rolul acestui Centrunu numai în plan național, dar și în regiune.
Cu prilejul inaugurării Centrului au fost înmânate diplome de excelență
ambasadoarei Națiunilor Unite în România, ministrului Sănătății, președintelui
CNAS, companiilor Merksharpe & Dohme, Bristol Myers, GlaxoSmithKline,
Hoffman La Roche, Ebbott Laboratoires, Borynger.
Costul organizării acestui Centru este estimat la 40.000 de euro, finanțare
suportată de Organizația Națiunilor Unite și UNAIDS.
/Rompres/ Acest articol a fost citit de 989 ori.