|
Centru internațional de studii în îngrijiri paliative, la Pașcani |
Conducerea Spitalului Municipal Pașcani intenționează să înființeze primul
centru internațional de studii în îngrijiri paliative din țară, transmite
corespondentul ROMPRES.
Directorul Spitalului Municipal Pașcani, Costică Pânzaru, susține că acest
centru își va desfășura activitatea în această unitate sanitară și va fi
funcțional începând de anul viitor.
Cursurile organizate la Pașcani vizează
medici din țară precum și din cadrul fostului spațiu ex-sovietic care vor să se
specializeze în îngrijiri paliative.
"Cursurile vor avea o durată de aproximativ o lună, la instruire urmând să
participe câte 20-30 de medici cursanți pe serie. Cursurile se vor adresa atât
medicilor din partea de est a României, cât și celor din Republica Moldova,
Ucraina, Belarus, Rusia. Deși ideea ne aparține, proiectul va fi derulat în
parteneriat cu specialiști din cadrul centrului de îngrijiri paliative Hospice
- Casa Speranței de la Brașov", a explicat dr. Pânzaru.
Secția de îngrijiri paliative a fost înființată la începutul acestui an în
cadrul Spitalului Municipal Pașcani. La
secția de îngrijiri paliative sunt internate persoane suferind de boli
incurabile cum ar fi cancere (nu neapărat în ultimul stadiu), insuficiențe
renale în care dializa nu mai este eficientă, insuficiențe hepatice și respiratorii
cronice (acestea din urmă date de reducerea țesutului pulmonar după infecții
repetate), accidente vasculare cerebrale cu sechele (paralizii, infecții),
pentru care tratamentul curativ nu mai este eficace. Secția este pregătită să
primească pentru o perioadă limitată chiar și copii, cum ar fi de exemplu cei
cu malformații grave.
/Rompres/
Acest articol a fost citit de 1067 ori.
|