Pericardita

Pericardita acuta este definită ca inflamaţia pericardului, asociată sau nu cu acumulare de lichid pericardic. Simptomatologia prezentă include durere substernală sau pectorală, intensă şi persistentă, ce iradiază în partea stângă a gâtului, umărului şi spatelui, dificultăţi respiratorii, febră, zgomote pericardice.

Introducere

Muşchiul inimii este învelit într-o membrană, ca un sac dublu, numită pericard (peri - în jurul + Cardium - inimă).  Acest sac are două straturi: visceral şi parietal.  Pericardul visceral este format dintr-un strat gros de celule și înveleşte miocardul.  Pericardul parietal este mult mai dur și mai gros și are fibre care leagă inima la coaste și diafragmă. Între aceste două foiţe există un spațiu care în situațiile normale se umple cu o cantitate mică de fluid.  Acest fluid are rolul de lubrefiere, foiţele pericardului lunecând mai uşor în timpul mişcărilor inimii. Uneori, inflamaţia pericardului (denumită pericardită) poate fi însoţită de creşterea cantităţii de lichid pericardic.

Principalul semn de pericardită este durerea în piept (precordială), intensă, având Glossary Link caracter de junghi.  Pericardita nu este, de obicei, o afecțiune gravă și poate fi adesea tratată ambulatoriu.

Pericardita acută este clasificată tradiţional într-o formă fibrinoasă (uscată) şi una exudativă, în care cavitatea pericardică conţine cantităţi apreciabile de lichid pericardic (sânge, Glossary Link exsudat sau puroi).

Simptome

Simptomul caracteristic pentru pericardită este durerea toracică, substernală, ce poate iradia spre umărul stâng, gât şi spate. Unele persoane descriu durerea fiind ascuţită, intensă, ca un junghi, alte doar ca pe o presiune. Durerea se poate instala brusc (mai ales în pericarditele infecţioase) sau lent, progresiv.

În funcţie de boala de bază , pot să apară şi alte simptome:
• febră
• dificultăți de respirație ( Glossary Link dispnee)
• frecături pericardice (zgomote cardiace produse de frecarea foiţelor de pericard)
• oboseală
• greață
• tuse uscată
• edemul membrelor inferioare sau a abdomenului.

Pericardita acuta uscată poate avea un debut dureros brusc, însoţit de febră. Durerea se accentuează în pozitie culcat şi uneori după deglutiţie sau tuse. Sunt prezente tahicardia şi frecătura pericardică (adesea pleuropericardită). Temperatura atinge 37,8-39,4 °C sau depăşeşte chiar aceste limite, în pericardita infecţioasă, şi depinde de caracterul eventual febril al bolii de bază, în celelalte forme.

În pericardita acută exudativă, durerea este adesea absentă, cea care predomină este dispneea, proporţională cu cantitatea de lichid pericardic acumulat. Dispneea şi tusea obligă pacientul să adopte diferite poziţii pentru ameliorarea suferinţelor, să stea ridicat sau să se aplece înainte pentru a se simţi mai bine. Febra sau alte simptome depind de boala de bază (o Glossary Link septicemie sau un Glossary Link neoplasm).

Frecăturile pericardice apar datorită depunerii de Glossary Link fibrină pe foiţele pericardului şi sunt prezente în pericadita acută uscată (singurul semn fizic) şi la începutul pericarditei exudative. Prezenţa exudatului pleural poate induce şi alte semne cardiace observate la examenul clinic al bolnavului: ascensiunea vârfului inimii în spaţial intercostal stang, asurzirea zgomotelor cardiace şi semne de tamponada cardiacă (dilatarea venelor jugulare în poziţie şezândă, modificări de Glossary Link puls, Glossary Link tahicardie, Glossary Link hepatomegalie, Glossary Link edem al membrelor inferioare, Glossary Link hipotensiune arterială). Instalarea acută a acestor complicaţii indică un tablou clinic de şoc.

Impact

Pericardita acută se întâlneşte cel mai frecvent la bărbaţi între 20 şi 50 de ani şi urmează adesea după o infecţie virală a căilor respiratorii.

Cauze

Nu se cunoaşte întotdeauna cauza clară care determină pericardita, dar de cele mai multe ori este suspectată o infecţie virală.
În funcţie de cauzele ce pot provoca pericardita, în ordinea aproximativă a frecvenţei, distingem:

- pericardita infecţioasă poate fi determinată de virusuri, micobacteria tuberculoasă, microbii piogeni ce induc Glossary Link bacteriemie sau septicemie (pneumococ, streptococ Glossary Link hemolitic, stafilococ auriu, meningococ, gonococ, ciuperci sau paraziţi).

Stafilococul auriu sabotează sistemul imunitar

 - pericardita inflamatoare include toate afecţiunile care se asociază cu o vascularită acută şi în special boala lupică, reumatismul articular Glossary Link acut şi boala serului.

- pericardita determinată de cauzele diverse: pericardiectomia, infarctul miocardic sau leziunile traumatice; pericardita uremică, a metastazelor tumorale şi a limfoamelor; pericardita hemoragică, consecutivă anevrismului disecant.

Cauzele cele mai obişnuite ale pericarditei exudative sunt tuberculoza, neoplasmele, infecţiile piogene şi bolile inflamatoare; forme mai rare includ pericardita chiloasă, „cronică idiopatică“ şi mixedematoasă.

Diagnostic

Stabilirea diagnosticul de pericardită poate începe cu examinarea clinică şi anamneza bolnavului, parcurgerea istoricului durerii precoridale şi stabilirea caracterului ei.  Antecedentele medicale ale bolnavului sunt importante deoarece pericardita poate fi o Glossary Link complicație a unei boli cronice sau un efect secundar al administrării unor medicamente.

Cea mai frecventă constatare fizică, care ajută în confirmarea diagnosticul de pericardită, este frecătura pericardică.  Inflamația pericardului împiedică cele două straturi ale sale să alunece uşor şi provoacă un zgomot de frecare, cu fiecare bătaie a inimii. Aceste zgomote pot fi auzite cu un stetoscop la ascultaţia inimii, având un caracter schimbător.  Frecătura pericardică nu este întotdeauna prezentă, fiind singurul semn fizic la pericardita uscată, în timp ce la pericardita exudativă apare doar la început.

Alte metode de investigare:

Examenul de laborator. Analiza sângelui poate indica o infecţie (se constată creşterea numărului de leucocite) sau boli autoimune (lupus eritematos - când se înregistrează o leucopenie). Revărsatul pericardic poate şi el analizat bacteriologic şi citologic.

Examenul radiologic relevă mărirea globală a inimii, modificarea formei (“cord în carafa” sau cu dublu contur), o Glossary Link pneumonie asociată şi existenţa unui revărsat pleural (când cantitatea de lichid pericardic depăşeste 500 ml).

Electrocardiograma arată activitatea electrică a inimii. Pe Glossary Link electrocardiogramă apar schimbări simptomatice care pot întări diagnosticul. Însă, în stadiile incipiente, ea poate fi normală. În cele mai multe cazuri de pericardită uscată, o radiografie toracică este de obicei suficientă.  

Ecocardiograma observă prezenţa unui spaţiu între epicard şi pericard, care se măreşte pe măsura ce cantitatea de lichid creşte. Permite detectarea şi măsurarea lichidului din sacul pericardic.

Fonocardiograma - caracteristicile frecăturii pericardice pot fi înregistrare cu ajutorul acestei metode de diagnostic.

Puncţia pericardică exploratorie este o procedură prin care se pot recolta şi analiza mostre de lichid pericardic.

Diagnosticul pozitiv pentru
- pericardita uscată: durere precordială, frecături pericardice şi modificări ale electrocardiogramei
- pericardita exudativă: dispnee caracteristică, Glossary Link cardiomegalie nepulsatilă, modificări EKG şi se poate face puncţie pericardică exploratorie.

Pericarditele acute trebuie diferenţiate de afecţiunile extrapericardice şi pericardice, cum ar fi: infarctul miocardic acut, infarctul pulmonar, Glossary Link pneumotorax stâng, pneumonie şi Glossary Link pleurezie stângă, confundarea frecăturilor pericardice cu suflurile cardice.

Tratament

Metodele de tratament presupun tratarea bolii de bază şi administrarea de analgetice pentru combaterea durerii. Tratamentul este stabilit funcţie de boala cauzală. Pericaditele virale sunt tratate cu antiinflamatoare necortizonice şi corticosteroizi când exudatul este abundent. În cazul în care pericardita este cauzată de o Glossary Link infecție bacteriană, este recomandată antibioterapia, iar in pericardita tuberculoasa antibioticele se pot asocia şi cu corticosteroizi ( Glossary Link Prednison) pentru efect antiinflamator si antiexudativ. În pericardita reumatică dau rezultate bune salicilaţii şi corticoterapia.

Complicaţii
Pericardita virală uscată se însoţeste de dilatarea inimii, rareori se produc insuficienţă cardiacă şi aritmii. Revărsatul pericardic reprezintă singura complicaţie notabilă.
În pericardita exudativa, in cazuri rare, se poate declanşa o complicaţie severă cunoscută sub numele de tamponadă cardiacă.  Aceasta este un exces de acumulare de lichid în interiorul pericardului, ce conduce la scăderea debitului cardiac. Tamponada cardiacă poate provoca şi alte simptome, cum ar fi: amețeli, vedere încețoșată, Glossary Link palpitații și greață.

Tratamentul de urgenţă
Pericardita exudativă poate necesita un tratament de urgenţă - puncţia pericardică. Indicaţiile pentru acest tratament de urgenţă sunt constituite de apariţia simptomelor şi semnelor tamponadei cardiace. Datorită creşterii rapide în volum a lichidului pericardic, presiunea venoasa se poate mări considerabil, conducând la reducerea debitului cardiac. Pacientul este astenic, palid, dispneic; presiunea pulsului se reduce foate mult şi apare tahicardia şi intrarea în soc a bolnavului. În aceste condiţii, puncţia pericardică poate salva viaţa pacientului prin aspirarea lentă a lichidului pericardic, evitând astfel dilatarea cardiacă sau modificările bruşte de frecvenţă şi ritm.

Pericarditele acute se pot vindeca, după o evoluţie medie de 3-4 săptămâni, reducerea dimensiunilor cordului fiind un prim indiciu. În majoritatea cazurile, pericardita tuberculoasă determină o evoluţie Glossary Link cronic constrictivă la mulţi dintre bolnavii care supravieţuiesc. Pericardita reumatică, când evoluează sever şi prelungit, este asociată leziunilor miocardice ce hotărăsc prognosticul imediat. Nu se observă în această formă sechele pericardice cu consecinţe clinice. Pericardita purulentă, fiind asociată de obicei unei septicemii sau infecţii grave cu altă localizare, este de obicei letală, dacă nu se tratează, răspunzînd însă satisfăcător la antibiotice.

Bibliografie

Henry Brainerd, Sheldon Margen, Milton J. Chatton, Elemente practice de diagnostic și tratament, Editura Medicală
Leonard D. Domnișoru, Compendiu de medicină internă, Editura Științifică
www.nhs.uk
www.medicinenet.com


 

Ultima modificareDuminică, 16 Februarie 2014 11:08
Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top