Cancerul tiroidian

Cancerul tiroidian, un tip de Glossary Link cancer mult mai rar întâlnit,  constă în apariția de celule anormale la nivelul glandei tiroide,  o glandă în formă de fluture, situată la baza gâtului, chiar sub mărul lui Adam.

Introducere

Tiroida este o glandă în formă de fluture situată în mijlocul gâtului,  mai jos de Glossary Link laringe (corzile vocale) și deasupra claviculei. Tiroida produce doi hormoni, triiodotironina (T3) şi tiroxina (T4), care reglementează modul în care organismul utilizează și stochează energia (metabolism ul organismului), și totodată reglează ritmul cardiac, tensiunea arterială și temperatura corporală.

Tiroida este controlată de o glandă din creier, cunoscută sub numele de glanda pituitară sau Glossary Link hipofiza. Hipofiza produce hormonul de stimulare tiroidiană (TSH), care stimulează tiroida să producă T3 și T4.

Desi cancerul tiroidian este o afecțiune mai puțin frecventă, numărul de cazuri par a fi în  creștere. Medicii cred că acest lucru se datorează faptului că aparatura medicală performantă din prezent, le permite să-l descopere încă din fazele incipiente, ceea ce nu se petrecea în trecut.

Cele mai multe cazuri de cancer tiroidian pot fi vindecate aproape 100% cu tratament adecvat, dacă este depistat din timp, durata vieții pacientului nefiind afectată semnificativ de boala în sine, ci de repercursiunile cancerului asupra organismului.

Simptome

Cancerul tiroidian, nu produce de obicei nici un semn sau simptom precoce de boală. Când celulele canceroase se înmulțesc, formând o aglomerare de celule, care se simt ca o proeminență în zona gâtului, de diferite dimensiuni, apar următoarele simptome:

• creșterea în volum a zonei gâtului din cauza nodulilor (proeminențelor)

• modificări ale vocii, inclusiv  răgușeală, în lipsa unei răceli

• dificultate la înghițire

• durere în gât

• umflarea ganglionilor limfatici de la nivelul gâtului

• respirație îngreunată sau șuierătoare.

Impact

Principalii factori care măresc riscul de apariție al cancerului tiroidian sunt:


Sexul feminin. Cancerul tiroidian apare mai frecvent la femei decât la bărbați.

Expunerea la niveluri ridicate de radiații. Exemple de niveluri ridicate de radiații includ pe cele care provin de la radioterapia la nivelul capului și gâtului și din ale surse, cum ar fi accidentele de la centralele nucleare sau testarea armelor nucleare.

Anumite sindroame genetice moștenite. Sindroamele genetice, care cresc riscul de cancer tiroidian sunt: cancerul tiroidian medular, neoplaziile multiple endocrine și polipoză adenomatoasă familială.

Cauze

Medicii nu cunosc  cu exactitate ce anume cauzează cancerul tiroidian. Ca și în alte tipuri de cancer, el apare atunci când celulele din tiroidă suferă modificări genetice (mutații). Aceste modificări ale ADN-ului pot include modificări care sunt moștenite, precum și modificări apărute datorite îmbătrânirii. Mutațiile permit celulelor să crească și să se multiplice rapid. Aceste celule pierd, de asemenea, capacitatea de a muri, așa cum se petrece la celulele normale,  multiplicarea acestor celule anormale formând o tumoare malignă. Totodată aceste celule  pot invada țesuturile din apropiere și se pot răspândi în tot corpul.

Tipuri de cancer tiroidian
Cele mai cunoscute tipuri de cancer tiroidian sunt determinate de tipul de celule care produc hormoni tiroidieni:

Cancer tiroidian papilar. Forma de cancer tiroidian cea mai des întâlnită, cancerul papilar apare la celule foliculare, care produc și înmagazinează hormoni tiroidieni. Cancerul tiroidian papilar poate apare la orice vârstă, dar cel mai adesea acesta afectează persoane cu vârsta între 30-50 de ani.

Cancerul tiroidian folicular. Cancerul folicular rezultă, de asemenea, din celulele foliculare ale tiroidei. De obicei afectează persoanele cu vârsta peste 50 de ani. Cancerul cauzat de celule Hurthle este un tip rar de cancer și potential mai agresiv.

Cancer tiroidian medular. Cancerul tiroidian medular apare în celulele tiroidiene numite celule C, care produc hormonul numit calcitonină. Nivelurile ridicate de calcitonină din sânge, pot detecta cancerul tiroidian medular la un stadiu foarte timpuriu.Anumite sindroame genetice cresc riscul de cancer tiroidian medular, cu toate că această legătură genetică este mai puțin frecventă.

Cancer tiroidian anaplastic. Cancerul tiroidian anaplastic este o formă rară de cancer, cu o evoluție rapidă, care este foarte dificil de tratat. Cancerul tiroidian anaplastic apare de obicei la adulții în vârstă de peste 60 de ani.

Limfom. Limfomul tiroidian este o formă rară de cancer tiroidian, care apare în celulele sistemului imunitar din tiroidă si evoluează foarte rapid. Apare, de obicei la persoanele în vârstă.

Diagnostic

Teste si proceduri folosite pentru diagnosticarea cancerului tiroidian :

Examen fizic. Medicul va căuta semne de schimbări fizice (formă, volum)  ale tiroidei și va întreba despre factorii de risc, cum ar fi expunerea excesivă la radiații și  istoricul familial de tumori tiroidiene. De asemenea poate verifica corzile vocale cu ajutorul unui instrument ca un tub subțire, care are o lumină (laringoscop).

Analize de sânge. Prin acestea se va determina dacă glanda tiroidă funcționează normal, verificând nivelurile hormonului de stimulare a tiroidei (TSH) , de calcitonină  sau Glossary Link antigen carcinoembrionic (CEA).

Prelevarea unei probe de țesut tiroidian.  Aceasta se realizează printr-o procedură numită Glossary Link biopsie, în timpul căreia un ac fin, lung, este introdus prin piele, în nodulul tiroidian. Imagistica cu ultrasunete este de obicei folosită pentru a ghida cu precizie acul spre nodul. Medicul utilizează acul pentru a preleva mostre de țesut tiroidian suspect. Proba este analizată, apoi, în laborator pentru depistarea de celule canceroase.

Teste imagistice. Acestea ajută medicul să determine dacă cancerul este extins dincolo de tiroidă. Testele imagistice ce pot fi efectuate sunt tomografia computerizată (CT), tomografie cu emisie de pozitroni (PET) sau ecografia.

Testarea genetică. Unele persoane cu cancer tiroidian medular pot avea modificări genetice care pot fi asociate cu alte tipuri de cancer endocrin. Astfel medicul poate dori informații despre istoricul familial, în vederea recomandării testării genetice, pentru căutarea genelor care cresc riscul de cancer.

Tratament

Opțiunile de tratament  depind de tipul și stadiul cancerului tiroidian, de starea generală de sănătate și de preferințele pacientului. Cele mai multe cazuri de cancer tiroidian pot fi vindecate cu tratament.

Tratament chirurgical
Cele mai multe persoane cu cancer tiroidian se supun unei intervenții chirurgicale pentru eliminarea în  totalitate sau în cea mai mare parte,  a glandei tiroide. Operațiie utilizate pentru tratarea cancerului tiroidian includ:
Scoaterea în totalitate sau în cea mai mare parte a glandei tiroide (tiroidectomie). În cele mai multe cazuri, medicii recomandă eliminarea întregii tiroide, în scopul de a trata cancerul tiroidian. Chirurgul face o Glossary Link incizie la baza gâtului pentru a accesa tiroida. În cele mai multe cazuri, chirurgul lasă jante mici de țesut tiroidian în jurul glandelor paratiroide, pentru a reduce riscul de deteriorare paratiroidian.

Scoaterea ganglionilor limfatici de la nivelul gâtului. Odată cu eliminrea tiroidei, chirurgul poate elimina, de asemenea, ganglionii limfatici de la gât, pentru a le testa de celule canceroase.

Îndepărtarea unei părți a tiroidei (lobectomie tiroidiană). În anumite situații, în care cancerul tiroidian este foarte mic, chirurgul poate recomanda eliminarea numai unei părți (un lob) din tiroidă.

Chirurgia tiroidiană implică un risc de sângerare și Glossary Link infecție. Și glandele paratiroide pot fi afectate în timpul intervenției chirurgicale, ceea ce poate duce la niveluri scăzute de calciu în organism. Există, de asemenea, riscul afectării accidentale a nervilor care controlează corzile vocale, caz în care pot apare paralizii ale corzilor vocale, răgușeală, voce slabă sau dificultăți de respirație.

Terapia cu hormoni tiroidieni
După tiroidectomie, pacientul va lua obliogatoriu hormoni tiroidieni sintetici, levotiroxina, sub formă de comprimate, pentru tot restul vieții. Acest medicament are două avantaje: furnizează hormonul tiroidian lipsă și suprimă producția de hormoni (TSH) de către glanda pituitară. Nivelurile ridicate de TSH ar putea stimula, teoretic, eventualele celule canceroase rămase.
La fiecare 3-6 luni se vor efectua teste de sânge pentru  verificarea nivelului de hormoni tiroidieni, până când medicul va găsi doza potriviră. Testele de sânge pot continua apoi anual.

Iod radioactiv
Tratament cu iod radioactiv utilizează doze mari de iod care este radioactiv. Tratament cu iod radioactiv este adesea folosit după tiroidectomie, pentru a distruge orice urmă de țesut tiroidian sănătos, precum și zone microscopice de cancer tiroidian, care nu au fost eliminate în timpul intervenției chirurgicale. Tratament cu iod radioactiv poate fi, de asemenea, utilizat în tratamentul cancerului tiroidian care reapare după tratament sau care se extinde la alte zone ale corpului.
Tratamentul cu iod radioactiv se administrează sub forma unei capsule sau lichid care se înghit. Iodul radioactiv este preluat în primul rând de celule tiroidiene si celulele  canceroase,  existând un risc scăzut de a fi afecta și alte celule din corpul pacientului.
Efectele secundare pot include:
•    senzație de greață
•    uscăciunea gurii
•    ochi uscați
•    alterări de gust sau de miros.
Cea mai mare parte din iodul radioactiv părăsește corpul, prin urină în primele zile de după tratament. Pacientul va primi toate instrucțiunile și măsurile de precauție pe care trebuie să le ia în acest timp pentru a proteja alte persoane de radiații. De exemplu, se va evita temporar contactul apropiat cu alte persoane, în special copii și femei gravide.

Radioterapia externă
În radioterapia externă, un aparat numit accelerator linear direcţionează radiaţiile către Glossary Link tumoră și ţesuturile înconjurătoare. Acest tratament este de obicei administrat câteva minute pe zi, cinci zile pe săptămână, timp de aproximativ cinci săptămâni. Radioterapia externă poate fi o opțiune, dacă pacientul nu s-a supus unei intervenții chirurgicale și  cancerul  continuă să evolueze și după tratamentul cu iod radioactiv. Acesta poate fi de asemenea utilizat pentru a încetini evoluția cancerului care s-a extins la oase.

Chimioterapia
Chimioterapia este un tratament care utilizează substanțe chimice pentru distrugerea celulelor canceroase. Chimioterapia este de obicei administrată în venă prin perfuzie. Substanțele chimice ajung  în tot corpul, distrugând celulele cu o rată de multiplicare crescută, inclusiv celulele canceroase. Chimioterapia nu este frecvent utilizată în tratamentul cancerului tiroidian, dar de ea pot beneficia unele persoane care nu răspund la alte terapii.

Injectarea de alcool
Procedura constă din injectarea unei cantități mici de alcool, folosindu-se ecografia,  pentru a asigura plasarea precisă a injecției. Acest tratament este util pentru tratarea cancerului, care are loc în zone care nu sunt ușor accesibile în timpul intervenției chirurgicale. Medicul poate recomanda acest tratament în cazul  cancerului tiroidian recurent, limitat la zone mici.

Tratament medicamentos
Se folosesc medicamente care atacă vulnerabilitățile specifice celulelor canceroase. Medicamentele specifice utilizate pentru tratarea cancerului tiroidian includ:
•    cabozantinib
•    sorafenib
•    vandetanib
Aceste medicamente vizează semnalele care comandă celulele canceroase să crească și să se multiplice. Sunt folosite la persoanele cu cancer tiroidian avansat.

Stil de viațã/Prevenție

Medicii nu sunt siguri ce anume determină apariția celor mai multor  cazuri de cancer tiroidian, astfel încât nu există nici o modalitate de a preveni cancerul tiroidian la persoanele care au un risc mediu al bolii.

Adulții și copiii care au moștenit mutații genetice care cresc  riscul de cancer tiroidian medular,  sunt adesea sfătuiți să-și facă o intervenție chirurgicală, pentru a preveni cancerul tiroidian (tiroidectomie profilactică).

În cazul persoanelor care locuiesc în apropierea unei centrale nucleare,  declanșarea unui accident la  centrala nucleară ar putea cauza apariția cancerului tiroidian. Pentru blocarea efectelor radiațiilor asupra tiroidei se poate administra un medicament, iodura de potasiu, în cazul în care o situație de urgență ar avea loc.


Bibliografie

http://www.webmd.com


 
 

Ultima modificareLuni, 09 Iunie 2014 12:20
Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top