Campanie de promovare a sănătății "Fumatul te face scrum!"
Rețeaua pentru Prevenirea Fumatului din România (RPFR) va lansa
miercuri, la hotelul Unirea din Iași, campania de promovare a sănătății
"Fumatul te face scrum!" din cadrul proiectului: "Convenția Cadru de
Control al Tutunului din România între legile existente și politicile
dorite, fețele văzute și nevăzute ale lumii tutunului".
Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al Autorității de Sănătate Publică Iași, a declarat că evenimentul constituie o invitație adresată tuturor celor interesați de a se alătura eforturilor de promovare și menținere a unei stări bune de sănătate pentru locuitorii județului.
"Fumul de țigară afectează atât fumătorii, cât și nefumătorii; în compoziția sa acesta are peste 4.000 de compuși chimici, o parte dintre aceștia fiind substanțe cunoscute ca fiind cancerigene, iar altele fiind toxice și iritante. Consumul de tutun poate să ucidă în diferite moduri, fumatul fiind principalul factor de risc pentru șase dintre primele opt cel mai des întâlnite cauze de deces din toată lumea", susține Marius Voicescu.
Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, în lume, în fiecare an, se înregistrează 5,4 milioane de decese din cauza fumatului, iar această cifră ar putea crește dacă nu se iau măsuri. Soluțiile pentru reducerea consumului de tutun și pentru salvarea vieților pot fi găsite doar prin ieșirea din indiferență și prin acțiunea comună a tuturor instituțiilor și a societății civile.
Purtătorul de cuvânt al Autorității de Sănătate Publică Iași a precizat că, în acest sens, campania "Fumatul te face scrum" urmărește să sprijine procesul de implementare a legislației naționale privind controlul tutunului prin susținerea întreprinderilor, spitalelor precum și a instituțiilor administrației publice județene în adoptarea unor politici de control al fumatului la locul de muncă pentru a se crea un mediu de viață și de muncă mai sănătos, chemând toți profesioniștii să se alăture Parteneriatului pentru sănătate inițiat de Rețeaua pentru Prevenirea Fumatului din România.
Potrivit acestuia, în județul Iași se va derula o campanie de informare și educare a forței de muncă active din întreprinderi, spitale și instituții ale administrației publice locale în privința efectelor fumatului.
De asemenea, 12 întreprinderi vor primi consultanță pentru elaborarea și implementarea unei politici de control al fumatului la locul de muncă în cadrul mai amplu al promovării sănătății la locul de muncă.
Totodată, specialiștii vor ca angajații care doresc să renunțe la fumat să fie îndrumați către cabinetul de consiliere pentru renunțare la fumat din cadrul Spitalului de Pneumologie. /Rompres/
Acest articol a fost citit de 1240 ori.
Comenteaza articolul
Comentarii (4)
1. Scris de duduta avram in 25-06-2008 09:26
felicitari
excelenta ideia!va doresc succes!
2. Scris de geta in 28-06-2008 21:20
petre
Ca mama, sotie si cadru medical, JUR ca totu--i o vorba , de facut nu se face nimic, eu alerg sa-mi ajut sotul sa se lase de fumat si nu am unde apela!!!!!!!!!!!
3. Scris de getam in 12-08-2008 10:23
fumatul te face scrum
Sunt neagra de suparare caci nu reusesc s-o fac pe fata mea ca sa renunte la fumat.As fi cea mai fericita mama daca as reusi sa o lamuresc caci fumatul este o iarba rea si grea care ucide. va rog sa repetati mereu acest articol poate asa ve-ti reusi sa scapati tot mai multe persoane. va multumesc.
4. Scris de geta in 05-10-2008 13:01
fumatul
Despre fumat va rog din suflet sa da-ti de mai multe ori articole poate va vedea si fata mea care fumeaza si sunt neagra de suparare caci nu pot s-o lamuresc sa lase fumatul/Sunt o mama suparata caci vad cum fata mea i-si face singura rau si as vrea s-o ajut.As vrea sa stiu daca exista medicamente alopate sau naturiste care sa o ajute sa se lase repede.Va multumesc.