Bronșita cronică reprezintă o leziune cauzată de iritația membranei mucoase a traheei și a bronhiilor. Cele mai mici bronhii, bronhiolele terminale, se termină în alveolele pulmonare. Prin intermediul pereților acestora are loc schimbul de substanțe între aerul inspirat și sângele care circulă: organismul nostru preia oxigen și predă dioxid de carbon. Sarcina epiteliului fin cu cili ce acoperă bronhiile este ca prin mișcare continuă să îndepărteze din plămâni substanțele străine (praful, fumul etc. ). În cazul în care mișcarea cililor este împiedicată de ceva - de exemplu fum de țigară sau o cantitate semnificativă de secreție -, mecanismul nu funcționează.
Apariția bronșitei cronice
Cauza cea mai frecventă a bolii o reprezintă fumatul excesiv. Poate predispune la apariția bolii și poluarea aerului și mai multe boli cronice - de exemplu tuberculoza sau astmul. Aerul umed, rece de regulă agravează evoluția bolii, însă nu reprezintă o cauză în sine.
Ce are de făcut bolnavul
Persoanele fumătoare, oricât de greu ar fi, trebuie să renunțe la fumat. în caz de bronșită cronică fumatul este strict interzis. Și consumul de alcool trebuie redus, deoarece și alcoolul poate agrava simptomele. Încercați să scăpați de kilogramele în plus, deoarece supraponderabilitatea predispune la respirație dificilă.
Când ne adresăm medicului?
În cazul tusei ce durează de mai multe săptămâni, apariției sputei gălbui sau cu sânge, adresați-vă în mod obligatoriu medicului. Un alt semn îngrijorător de atenționare îl reprezintă respirația grea și durerile toracice în timpul respirației.
Evoluția bolii
Boala debutează cu așa numita „tuse tabacică". În caz de efort fizic, schimbarea bruscă de temperatură - de exemplu la ieșirea la frig din casa caldă - simptomele se accentuează. Secrețiile, la început albicioase, se pot colora ulterior în galben sau să fie cu sânge. Schimbul de gaze din plămâni poate împiedica aprovizionarea cu oxigen a organismului, poate apare senzația de lipsă de aer, durere de cap, eventual probleme cardiace.
SIMPTOME
□tuse ce durează săptămâni, luni
□la început spută vâscoasă, transparentă, în cazuri grave vâscoasă, purulentă
□o eventuală creștere a temperaturii
□respirație zgomotoasă, șuierătoare
□lipsă de aer
Acest articol a fost citit de 611 ori.
|