Alimente care țin de foame

hungry rsUneori avem senzația că stomacul ne rămâne gol indiferent de cât am mânca. Este vorba despre o falsă senzație. Tot ce mâncăm provoacă distensia stomacului, ceea ce stimulează receptorii nervoși, care la rândul lor transmit senzația de sațietate la nivelul creierului.

Dar câteodată, aceste semnale par că nu mai funcționează, iar pofta de mâncare este de nepotolit. Pentru a evita acest fenomen care duce la îngrășare, este indicat să apelăm la proteine sau la carbohidrați. Atenție! Proteinele și carbohidrații nu se asociază la aceeași masă. Lichidele sunt rapid eliminate, deci nu e o idee bună a le folosi mai întâi pe ele pentru a ne umple stomacul. Descoperiți cele mai bune alimente care ne țin de foame și ne ajută în curele de slăbire.

Carnea

Sunt mai multe motive pentru care carnea se află în fruntea listei alimentelor sățioase. Dar atenție, nu trebuie să facem excese! De ce carnea conferă rapid senzația de sațietate? Pe de o parte, pentru că ea conține o mare cantitate de proteine care favorizează eliberarea colecistochinei, o proteină a sațietății, iar pe de altă parte, carnea stimulează alte mecanisme ale sațietății care fac să dispară foamea. În fine, carnea necesită mestecarea mai îndelungată, ceea ce dă creierului mai mult timp pentru a reacționa la semnalele sațietății.

Ciupercile

Acestea sunt unele dintre alimentele care țin cel mai mult de foame, efect atribuit aportului mare de fibre insolubile din compoziția ciupercilor, dar și volumului mare de apă. Această senzație în stomac este și mai accentuată când sunt consumate crude, întrucât prin gătire se evaporă apa pe care o conțin. Adăugarea câtorva feliuțe de ciuperci crude în salate, de exemplu, este foarte dietetică, bună pentru sănătate și îndestulătoare.

Supa

Este adevărat că lichidele nu umplu stomacul în mod durabil pentru că sunt eliminate ușor, iar distensia abdominală dispare, dar nu și când vorbim de supe sau ciorbe, mai ales dacă sunt consumate la temperaturi foarte calde. Orice lichid cald sau foarte caldă asigură o senzație de sațietate. În plus, unele studii arată că aportul de calorii scade cu 20% dacă se consumă o supă sau o ciorbă ca prim fel de mâncare.

Pastele „al dente”

În ciuda reputației de a fi hipercalorice, pastele „al dente” asezonate cu puțin ulei de măsline și legume nu reprezintă niciun pericol pentru curele de slăbire. Important este să nu le consumăm cu carne, parmezan și sosuri bogate în calorii. Pe lângă best online casino faptul că țin de foame, pastele gătite cât mai simplu reprezintă aliatul ideal în curele de slăbire. Ca orice carbohidrați, pastele îndestulează pentru că favorizează rapid distensia abdominală. Iar fierte „al dente”, adică exact cum trebuie, pastele au un indice glicemic scăzut și sunt mai ușor de digerat.

Alimente pentru metabolism.

Pâine integrală

Alegerea sortimentelor de pâine integrală este o soluție bună pentru a reduce aportul caloric al fiecărei mese. Nu pentru că pâinea indegrală nu ar îngrășa, ci pentru că asigură senzația de sațietate mai rapid decât pâinea albă. Rezultate: foamea este potolită mai devreme și veți mânca mai puțin. Când ținem un regim de slăbire echilibrat, este permis un consum de cel mult 200 de grame de pâine integrală pe zi. Atenție când cumpărați pâinea! Citiți cu atenție eticheta! Sortimentele etichetate „integral” nu sunt neapărat așa. Adevărata pâine integrală este făcută din cereale integrale și făină integrală, nu din făină albă în care se adaugă tărâțe de grâu.

Ouăle

Poate părea ciudat că nutriționiștii includ ouăle printre alimentele care țin de foame. O bună explicație este dată de organizația independentă Leatherhead Food Research, Anglia. Această organizație a realizat un studiu care a permis evidențierea faptului că ouăle țin mai mult de foame decât alte alimente cu aceeași valoare calorică. Iată de ce ouăle sunt excelente la micul dejun, un ou fiert sau o omletă cu legume asigurându-ne tot ce avem nevoie până la prânz.

Fructele uscate

O porție de maximum 25 de grame de migdale, nuci, alune sau fistic pe zi este bună atât pentru inimă, cât și pentru siluetă. Fructele uscate sunt recomandate mai ales în zilele când aveți o foame de lup. Mai multe studii au demonstrat că acestea cresc senzația de sațietate și ajută la a ține sub control pofta de mâncare. Este important să consumați fructe uscate cât mai natural posibil, neprăjite și fără sare, deoarece își păstrează mai bine substanțele nutritive și sunt mai puțin calorice.

Castanele

Capacitatea de calmare a foamei a castanelor se datorează faptului că ele sunt bogate în carbohidrați complecși precum și în fibre. Un atu important: castanele sunt fructele uscate cu cele mai puține calorii. O gustare între mese alcătuită din câteva castane este o soluție foarte bună pentru a vă potoli foame și de a nu vă năpusti asupra alimentelor hipercalorice.

Sucurile multivitamine

Sunt ideale între mese, pentru că asigură un bun aport de vitamine și minerale. Datorită amestecului de fructe și legume variate, sucurile sunt concentrate, ceea ce asigură un efect de sațietate imediat și evită consumul unor alimente solide. Mixurile de măr, pepene galben, morcov, țelină, sfeclă roșie și sparanghel sunt ideale cu o oră înainte de masă.

10 alimente pentru moral.

Cartofii fierți în coajă (Nu prăjiți sau piure!)

Amidonul din cartofii fierți se gelatinizează și produce o mare senzație de sațietate. De aceea, cartofii fierți rămân cam două ore în stomac, pe când după consumul de cartofi prăjiți sau piure, foamea revine peste o oră. Se recomandă fierberea cartofilor în coajă pentru că astfel își păstrează mai bine vitaminele și mineralele.

Peștele gras

Consumați de 3 sau 4 ori pe săptămână sardine, ton sau macrou nu doar pentru a avea grijă de inimă, ci și pentru a nu vă îngrășa. Pe lângă faptul că acizii omega 3 din pește activează hormonii sațietății (leptina de exemplu), ei favorizează și eliberarea colecistochinei (la fel ca în cazul cărnii).

Fructele bogate în pectină

Fructele care conțin o mare cantitate din această fibră solubilă sunt merele, strugurii, bananele, cireșele, murele, caisele și coacăzele. Pentru a tăia pofta de mâncare, fructele trebuie consumate înainte de masă sau între mese. Datorită conținutului mare de fibre alimentare și apă, fructele generează un volum mare în stomac și mențin distensia acestuia.

Morcovii

Sunt oameni care ronțăie morcovi ca gustare între mese sau înainte de masă și bine fac. Un morcov are un aport de circa un gram de pectină. Iată de ce morcovii sunt aliați în curele de slăbire.

Avocado

Unul dintre alimentele care țin de foame este și avocado. Această fructă-legumă are un indice glicemic scăzut și este digerată într-un timp mai lung în stomac. Dar atenție la calorii! Un singur avocado poate avea până la 275 de calorii.

Spirulina

Această algă verde-albastră prezintă un nivel ridicat de proteine și mucilagii. Dar avantajul specific spirulinei constă în aportul unui aminoacid numit fenilalanină, care asigură senzația de sațietate. Spirulina este utilizată cu succes de zeci de ani în tratamentele contra obezității.

Sursa: Doctorul Meu

Back to top