Spondilita anchilozantă

Spondilartrita anchilozantă este un reumatism inflamator de cauză necunoscută, care survine predominant la bărbaţii tineri (80%) şi atinge electiv articulaţiile sacroiliace (oasele bazinului) şi coloana vertebrală.  Evoluţia se face prin pusee, cu tendinţă spre anchiloza vertebrală.

Introducere

Spondilita anchilozantă, boală cronică progresivă, ce a fost descrisă prima oară de Pierre-Marie (1899), face parte din categoria bolilor reumatice autoimune, categorie care mai cuprinde şi alte afecţiuni cum ar fi reumatismul articular (poliartrita cronică), artrita cu psoriazis, artrita idiopatică juvenilă, colagenoza, granulomatoza Wegener, vasculita.


Simptome

Debutul bolii apare în mod obişnuit la bărbați tineri, între 15 şi 30 de ani, prin dureri, la început intermitente şi care se agravează progresiv. Durerile sunt caracterizate prin localizarea lor în regiunea lombară şi sacrală, în partea superioară a feselor. Adesea au o iradiere sciatică pe faţa posterioară a coapselor, fără să depăşească genunchiul. Sunt bilaterale sau basculante.

Orarul lor este tipic inflamator, cu recrudescenţă nocturnă, trezind bolnavul în a doua parte a nopţii. Sunt frecvent însoţite de dureri toracice inferioare, exagerate de inspiraţia profundă şi cu recrudescenţă nocturnă şi de redoarea coloanei vertebrale, îndeosebi matinală, la scularea din pat şi au tendinţă de diminuare în cursul zilei.

Semnele clinice ale bolnavului pot fi sărace, dacă examinarea se face la sfârşitul zilei, când semnele obiective care constituie redoarea, scad în intensitate. Totodată, studiul mobilităţii coloanei vertebrale lombare arată deseori o limi-tare globală a mişcărilor. Trebuie căutată o limitare a excursiilor toracice.

Debutul bolii este adesea caracterizat prin una sau mai multe artrite ale membrelor inferioare genunchi, glezne, şolduri. Uneori, primele manifestări clinice sunt durerile dorsale sau cervicale de tip inflamator.

Semnele generale sunt frecvent prezente, dar sunt inconstante: oboseală, scăderea greutăţii, subfebrilitate vesperală.

În cursul acestei boli sunt adeseori, 40% din cazuri,  asociate cu manifestări extraarticulare: atingerea oculară (irita) este relativ frecventă şi cea cardiacă (insuficienţa aortică) mai rară. Alte simptome ar mai putea fi afte şi oboseală cronică.

Impact

Spondilita anchilozantă apare cu o frecvenţă de trei ori mai mare la bărbaţi, decât la femei, mai ales la persoanele de sex masculin tinere, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani. Dacă nu este tratată corect, evoluează spre Glossary Link anchiloză, putând provoca un handicap sever pacienţilor în aproximativ 10-15 ani.

Cauze

La producerea spondilitei anchilozante pot contribui mai mulţi factori. Factorul principal îl constituie predispoziţia genetică, urmat de existenţa unei infecţii declanşatoare, care împreună conduc, în final, la această afecţiune. Cercetările recente au scos în evidenţă faptul că anumite microorganisme, în mod normal inofensive, care trăiesc în sistemul digestiv al omului, pot determina o reacţie autoimună.

Astfel s-a constatat existent unei legături între anumite afecţiuni reumatice, cum ar fi poliartrita şi infecţiile enterale (digestive) cu Klebsiella pneumoniae. Cauza ar putea fi prezenţa mai multor gene cum ar fi, de exemplu, HLA B27 (Human Leucocyte Glossary Link Antigen B27), aceasta fiind întâlnită la peste 90% dintre bolnavi. Cu toate acestea nu toate persoanele care au această Glossary Link genă se şi îmbolnăvesc. De altfel, răspândirea geografică a spondilitei anchilozante respectă fidel distribuţia HLA B27 în rândul populaţiei.

La sfârşitul anului 2007, cercetătorii britanici de la Wellcome Trust au reuşit să identifice două gene noi, care, după părerea lor, ar putea avea un rol ce nu poate fi neglijat în apariţia bolii : ARTS1 şi IL23R. Importanţa acestei descoperiri derivă din faptul că ea poate influenţa apariţia de noi medicamente, mai eficiente, decât cele folosite în prezent.

Diagnostic

Biologic, accelerarea vitezei de sedimentare traduce un grad de inflamaţie. În acest stadiu diagnosticul va fi confirmat prin radiografiile bazinului şi ale coloanei vertebrale, care arată semne caracteristice. Problema este că schimbările evidenţiate prin radiografii apar doar după aproximativ 8-10 ani, de aceea este dificilă diagnosticarea în stadii de început.

 

Artrita sacroiliacă bilaterală debutează cu o interlinie care nu este netă şi geode care dau interliniei aspectul dantelat de „timbru poştal". Ulterior se produce sinostoza (unirea completă a două oase prin osificarea zonei fibroase sau cartilaginoase care le separă) articulaţiilor sacroiliace (oasele bazinului). Apar sindesmofite vertebrale, benzile de osificare verticale care leagă vertebrele între ele, predominant la vertebrele dorsale inferioare şi lombare înalte şi care duc la o anchiloză a corpurilor vertebrale (coloană de bambus). Ligamentele vertebrale posterioare se calcifică (imagini de şine de metrou).

Biologic, reacţiile serologice reumatismale ale poliartritei reumatoide sunt negative. De câţiva ani s-a pus în evidentă, asocierea foarte frecventă, în cursul spondilartritei anchilozante a unui antigen leucocitar din grupul HLA, antigenul B27 (96% din cazuri în ţara noastră).

Evoluţia se face prin pusee inflamatorii, separate de remisiuni de durată foarte variabilă. Are distribuţie schematică ascendentă: puseele ating la început articulaţiile sacroiliace şi coloana vertebrală lombară, apoi coloana dorsală, articulaţiile costovertebrale şi sternocostale şi coloana cervicală. Tendinţa anchilozantă este netă, iar redoarea inflamatorie, dureroasă la început, este urmată de o redoare permanentă, dar nedureroasă, legată de anchiloză, care ajunge la deformarea coloanei vertebrale.

Anchiloza lombară împiedică mişcările elementare de flexie-extensie ale trunchiului (măsurarea distanţei degete-sol este un element de supraveghere), cele ale legăturii dorsolombare împiedică mişcările de rotaţie ale trunchiului, la torace se instalează o Glossary Link cifoză dorsală (spate rotund, care proiectează capul înainte şi diminuă distanţa dintre occiput şi peretele de care subiectul se apropie) şi o limitare a ampliaţiilor toracelui (măsurabile), care fac ca bolnavul să nu respire decât cu abdomenul (mişcări ale diafragmului). Atingerea rahisului cervical se caracterizează printr-o diminuare a mişcărilor de flexie (distanţă bărbie-stern), a celor care privesc mişcările de rotaţie a capului şi gâtului şi care creează un handicap considerabil. Sub influenţa tratamentelor antiinflamatorii, tendinţa către anchiloză este mai întârziată şi uneori mai atenuată.

Afecţiunea funcţională în urma atingerii rahisului este uneori considerabilă la subiecţii tineri, la care activitatea socială şi profesională pot fi afectate. În cursul acestei evoluţii, articulaţiile membrelor sunt frecvent atinse; cele ale membrelor inferioare (glezne, genunchi) antrenează tulburări ale mersului şi ortostatismului, iar afectarea şoldurilor are drept consecinţă anchiloza acestora.

Tratament

Tratamentul spondilartritei anchilozante este esenţialmente simptomatic, neexistând unul pentru vindecarea definitivă a acestei boli. De obicei obiectivele sunt reducerea inflamației, a durerii și redarea mobilității pentru o activitate zilnică normală.
Tratamentul medicamentos include:
• antiinflamatorii nesteroide (NSAIDs) pentru reducerea durerii şi a inflamaţiei: diclofenac, ibuprofen, Glossary Link indometacin, celebrex etc.
• agenţi remisivi clasici (DMARDs) pentru supresarea sistemului imunitar: salazopirină (sulfasalazină), metotrexat ciclosporină
• agenţi remisivi biologici anti-TNF-alfa: Enbrel (Etanercept), Humira (Adalimumab), Remicade (Infliximab)pe bază de antiinflamatorii nesteroide (fenilbutanoză, indocid), prescriși în funcţie de intensitatea puseelor inflamatorii.

Un tratament clasic, aspirina, în doze suficiente poate fi utilă pentru dureri moderate. Aceste tratamente expun la efecte secundare şi la complicaţii care justifică supravegherea riguroasă a bolnavilor, mai ales din punct de vedere gastrointestinal (gastrite, ulcere gastroduodenale), dar mai ales cutanat, hematologic şi Glossary Link renal.

Tratamentul ortopedic se aplică  mai ales în intervalele puseelor și constă în dormitul pe pat tare, corectarea tendinţei spre cifoză dorsală, gimnastică respiratorie.

Tratamente alternative
Kinetoterapie. Prin această metodă terapeutică se urmărește corectarea poziției corporale, îmbunătățirea mobilității articulare și creșterea tonusului muscular .

Cataplasme cu flori de fân. Doi pumni de flori, semințe și frunzulițe, obținute prin scuturarea fânului uscat, se opăresc într-o oală de cinci l cu apă fierbinte. Se introduce apoi într-un săculeț, ce se stoarce și se aplică pe încheieturile bolnave. Se ține până se răcește. Baia se face cu lichidul ce a rămas, care se pune într-o vană cu apă caldă la temperatura  de 36-37 grade. Durata unei băi este de 30 de minute. Se face alternative o zi baie, o zi cataplasme, timp de 30-40 de zile. Se pot repeta după 3-4 luni.

Comprese cu frunze de varză. Se folosesc pentru efectul lor antialgic, atunci când durerile sunt mari. Frunzele se strives și se pun pe articulațiile bolnave, făcându-se un bandaj deasupra lor. Se țin toată noaptea și toată ziua, schimbându-se la 24 de ore. Se folosesc până ce durerile dispar.

Comprese cu argilă. Pe o pânză se pune un srat gros de argilă de 4 cm. Se acoperă cu o altă pânză, peste care se pune și o flanelă. Se așează pânza astfel pregătită peste articulațiile prinse în rheumatism și se tine circa o oră. Se pot face aplicații de două ori pe zi.

Tratament balneoclimateric. Este indicat când VSH nu depășește 30 mm/h. Sunt recomandate stațiunile: Amara, Bazna, Băile Felix, Govora, Herculane, Eforie Nord, Lacul Sărat, Mangalia, Neptun , Techirghiol.

Alimentație/Stil de viațã

Persoanele cu spondilită sunt sfătuite să nu fumeze, deoarece acest obicei agravează starea lor. Desigur, toate celelalte motive pentru care medicii descurajează fumatul,se aplică, de asemenea și aici.

Persoanele cu spondilita sunt încurajate să doarmă pe o saltea tare, cu spatele drept. Plasarea pernelor mari sub cap este descurajată, deoarece aceasta poate provoca o hiperflexare şi extindere a gâtului. În mod similar, sprijinirea picioarele pe perne trebuie evitată, deoarece aceasta poate duce la o poziție îndoită a șoldului sau a genunchilor. Trebuie alese scaune, mese şi alte suprafeţe de lucru care să ajute la evitarea unor poziţii aplecate sau îngheboşate. Fotoliile sunt de preferat  faţă de scaunele fără braţe.

Din moment ce pacienţii cu spondilită anchilozantă îşi pot răni cu ușurință gâtul sau spatele rigid,ar trebui evitat orice impact brusc, cum ar fi în cazul unei sărituri sau căderi.

Referitor la alimentaţie trebuie consumate în cantităţi mari alimente antioxidante, care combat radicalii liberi ai oxigenului, cum ar fi afine, spanac, căpşune, broccoli, prune uscate şi în general vegetalele ce conţin vitamina E. Produsele lactate, carnea, supele concentrate din carne trebuie evitate şi de asemenea, din aceleaşi motive condimentele iritante, coloranţii şi conservele.

Bibliografie

http://www.webmd.com

Ultima modificareJoi, 13 Februarie 2014 20:42
Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top