 Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) este denumirea generală pentru un grup de boli cronice, care rezultă în urma obstrucției căilor aeriene. Termenul se referă în general la 2 boli -bronșita cronică și emfizemul. Puteți avea doar una dintre aceste boli, dar cei mai mulți oameni cu BPOC le au pe amândouă. Uneori, multe alte boli pulmonare - fibroza chistică, bronșiolita, bronșiectazia și, mai ales, astmul - sunt clasificate ca BPOC deoarece au caracteristici similare și suprapuse.
Semne și simptome
•Tuse cronică, producătoare de mucus, în general
•Dispnee
•Posibilă mărire a toracelui
BPOC apare gradat și produce puține simptome în fazele de început. în plus, deoarece în mod obișnuit oamenii devin mai puțin activi pe măsură ce înaintează în vârstă, este mai frecvent ca simptomele de BPOC să fie acuzate la bătrânețe sau să aibă altă manifestare.
Bronșita cronică
Bronșita cronică este o inflamție cronică și o îngroșare a mucoasei care căptușește bronșiile. Această afecțiune poate îngusta căile aeriene într-o măsură suficient de mare pentru a influența respirația și a induce accese de tuse. Inflamația, de asemenea, face ca glandele bronșice să producă mucus în exces, crescând congestia pulmonară care stânjenește în continuare respirația. Este o boală cronică și recurentă, dar poate fi persistentă și fatală.
Bronșita cronică se definește prin tuse și eliminare de spută aproape în fiecare zi timp de cel puțin 3 luni, minim 2 ani consecutiv. Pe măsură ce boala se agravează, accesele de tuse devin tot mai frecvente și mai severe. Dispneea apare târziu în evoluția bolii, mai ales dacă fumatul a produs o importantă afectare pulmonară.
Emfizemul
Plămânii conțin în mod normal aproxiamtiv 300 de milioane de alveole, în care oxigenul este eliberat în sânge, iar dioxidul de carbon este eliminat. Inflamația din emfizem afectează pereții alveolelor, producând pierderea elasticității lor, făcându-i prea întinși și rupți. Mai multe alveole adiacente se pot rupe, formând un spațiu mare în locul altora mai multe și mai mici. Spațiile mai largi se pot uni chiar într-o cavitate mai mare, numită bulă.
Afectarea alveolelor înseamnă mai puțini saci elastici care ajută la împingerea aerului afară din plămâni. Mai înseamnă că asupra micilor căi aeriene (bronșiole) conectate la alveole se exercită mai puțină tensiune din exterior, așa că aceste canale pot colapsa și să obstrucționeze circulația aerului. Aerul pe care nu sunteți capabil să-l evacuați înainte de a fi necesar să inspirați din nou rămâne în plămâni și respirația vi se scurtează. Efortul pe care trebuie să-l faceți ca să expulzați aerul din plămâni când expirați poate fi epuizant. În plus, defectele pereților alveolari pot afecta schimburile de oxigen și de dioxid de carbon.
Emfizemul nu produce, de obicei, nici un simptom cât timp boala nu este suficient de avansată. în acel moment, poate apărea dispnee, ca și o scădere a capacității de efort.
Dispneea din emfizem nu se datorează, în sine, schimbului scăzut de oxigen și de dioxid de carbon din interiorul plămânilor. Mai degrabă este rezultatul unei eficiențe scăzute a respirației și, consecutiv, al unei creșteri a efortului de a respira. Aceasta explică de ce suplimentarea cu oxigen nu este nici necesară, nici prea utilă în tratarea dispneei în această boală, decât dacă aveți și o scădere semnificativă a concentrației oxigenului din sânge.
Acest articol a fost citit de 636 ori.
|
