|
Băuturile din cacao, cheia protejării împotriva celor mai comune boli ale modernității? |
Consumarea băuturilor din cacao reduce riscul apariției unor probleme grave de
sănătate, precum infarctul, atacul cerebral, cancerul sau diabetul, ducându-l
sub10%, potrivit unui nou studiu, preluat de site-ul Ananova.
În cadrul studiului – realizat de cercetători de la Harvard Medical School
– au
fost studiați membrii tribului Kuna din Panama, care beau aproximativ 40 de
cupe de cacao pe săptămână. S-a constatat că epicatecina – o substanță din sămânța
arborelui de cacao – reduce în mod considerabil riscul de dezvoltare a unor
afecțiuni grave.
„Dacă studiul se dovedește a fi corect,
am putea spune că este una dintre cele mai importante descoperiri din istoria
medicinii. Epicatecina ne-ar putea scăpa de patru dintre cele mai comune boli
ale societății moderne”, a declarat prof. Norman Hollenberg, cel care a condus
studiul.
Membrii tribului Kuna trăiesc mai mult decât ceilalți locuitori din Panama și
rareori se îmbolnăvesc. Singurul lucru pe care îl beau din ziua în care se nasc
și până la moarte este băutura din cacao, fapt ce ar sugera că acesta este
motivul pentru care durata lor de viață este mai mare. Scepticii susțin însă că
genele și alți factori ai stilului de trai, nu băuturile cu cacao, sunt cele
care le oferă membrilor tribului Kuna o sănătate de fier.
Acest articol a fost citit de 1094 ori.
|