Baia de abur
Prin hipersecreția glandelor sudoripare pe care o provoacă baia de abur, se elimină odată cu transpirația și unele toxine din corp, de aceea este socotită drept cea mai igienică baie corporală. Este indicată cel puțin odată sau de două ori pe lună. În urma băilor de abur repetate la intervalele indicate, corpul scade din greutate, căpătând vigoare și reînprospătare. Persoanele cu exces ponderal este bine să nu neglijeze aceste băi.
Baia saună
Este cunoscută și sub denumirea de „baia finlandeză”, originea ei fiind în Finlanda, iar sauna în limba finlandeză înseamnă asudare. În Finlanda, aproape în fiecare casă există baia sauna, iar hotelurile fac o reclamă serioasă peste hotare pe seama saunei. Sauna nu este o simplă baie. Spre deosebire de băile turcești sau de băile de aburi, sauna este o baie de aer cald uscat, baia făcându-se într-o închăpere special amenajată. În mijlocul ei se află o cutie metalică înaltă de circa 1 m, încărcată cu pietre înfierbântate, care răspândesc o căldură ce variează între 70-110ºC. Pe aceste pietre se aruncă apă, iar ele emană aburi numai pentru umiditatea minimă necesară încăperii. Baia saună este urmată de scăldarea în bazinele ce sunt instalate de obicei în apropierea ei, sau în lipsa bazinului de un duș. În urma transpirației abundente se obține o adevărată dezintoxicare în profunzime a țesuturilor, pielea se regenerează și astfel, se împrospătează și se învioarează corpul, pierzând și din greutate.
Baia termică sanozon
Sanozonul este o instalație pe principiul clasic al băii sauna finlandeze, folosind aburul uscat și în plus acțiunea bacteriostatică și bactericidă a ozonului. De asemenea se pot efectua și diverse tratamente corporale fitocosmetice printr-un dispozitiv atomizor care permite pulverizări de diverse infuzii din plante medicinale cu acțiuni antiinflamatoare, calmante, tonifiante și dezinfenctante pentru piele. Băile termice sanozon, activează toate procesele celulare, elimină toxinele, activează circulația sanguină, oxigenează țesuturile subcutanate și normalizează pH-ul pileii. Băile sanozon sunt indicate și în tratamentul obezității.
Baia efervescentă cu ozon
Aparatul „Activator Universal-Ozone”, are multiple aplicații în cosmetică. Printre acestea se numără și băile efervescente cu ozon, locale, care activează circulația sanguină și limfatică traducându-se prin vigoare și bună dispoziție.
Acest articol a fost citit de 1760 ori.
|