Testele pentru alergeni

test_pentru_alergeni.jpgCând sunteți investigat pentru alergii, puteți face mai multe teste pentru a vedea dacă organismul dumneavoastră răspunde când este expus la anumiți alergeni.

Testele cutanate
Testele cutanate sunt cele mai frecvent utilizate teste și pot fi realizate în mai multe moduri. În general, o cantitate mică de Glossary Link alergen suspectat este plasată pe antebrațul dumneavoastră, pe braț sau pe spate. Această zonă este apoi înțepată sau zgâriată pentru a introduce alergenul imediat sub piele.


O altă metodă presupune injectarea unei cantități minime de alergen direct în piele. Prin oricare dintre aceste metode, rezultatul se verifică după 15 minute. Dacă pielea în locul în care a fost testată este umflată și roșie, testul se consideră pozitiv la alergenul respectiv. În general, sunt testați mai mulți alergeni în același timp, pentru a elimina posibilii aiergeni și pentru că oamenii sunt adesea sensibili la mai multe substanțe.

Testele cutanate nu sunt hotărâtoare. Puteți fi pozitiv la un test și, totuși, să nu răspundeți la alergen în viața de zi cu zi, iar un rezultat negativ nu elimină posibilitatea de a fi sensibil la acel alergen. Sau, dacă pe piele este pus prea mult alergen, puteți avea o reacție alergică fără a fi cu adevărat Glossary Link alergic la acea substanță. în rare cazuri, cineva care are o sensibilitate extremă la un alergen poate face o reacție anafilactică, necesitând tratament imediat prin injectare de Glossary Link adrenalină. De aceea, testele cutanate trebuie realizate cu grijă și interpretate prudent.

Rezultatele pozitive la testele cutanate cu aiergeni alimentari tind să aibă cele mai mari marje de eroare; testele negative înseamnă că o Glossary Link alergie alimentară este impro­babilă. Testele cutanate sunt deo­sebit de importante în alergiile respiratorii, în alergiile la înțepă­turi de insecte, în alergiile la latex și la penicilină. În general, testele cutanate nu sunt utile în diag­nosticarea altor alergii medica­mentoase în afara penicilinei și altor medicamente înrudite cu ea.

Testul in vitro cu aiergeni specifici anticorpilor Ig E
Testul in vitro cu aiergeni specifici pentru imunoglobulina E (Ig E), cunoscut anterior ca testul radio-alergosorbent (RAST), este un test de sânge util în diagnosticarea sensibilității la aiergeni inhalați, ca polenuri. Măsoară cantitatea anticorpilor specifici Ig E din sângele dumneavoastră. Spre deosebire de testele cutanate, aceste teste pot fi mai comode și nu comportă nici un risc deoarece toate testele se realizează pe o probă de sânge într-o eprubetă (in vitro). În plus, nici un medicament antihistaminic pe care-l luați nu poate afecta testul.

Dezavantajul testului in vitro pentru aiergeni specifici anticor­pilor Ig E este că nu are sensi­bilitate la fel de mare ca testele cutanate. Proba de sânge, de asemenea, trebuie analizată în laboratoare specializate, proces care durează una sau mai multe zile. Testul poate fi și mai costisitor decât testele cutanate.
Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top