Este posibil să am alergie la soare? Da este posibil! Nu este vorba despre o alergie adevărată dar la oamenii sensibili expunerea la soare poate activa celulele inflamatoare sau proteinele din piele care duc la apariția reacțiilor alergice (urticaria solară).
Anumite medicamente și boli pot determina creșterea sensibilității pielii la acțiunea razelor solare (fotosensibilitatea). În asemenea cazuri reacțiile apar sub formă de pete roșii plane, nu proeminente. Dacă aveți alergie la soare, riscul poate fi redus prin: -limitarea expunerii la soare -purtarea de ochelari de soare și haine protectoare când ieșiți în aer liber. Doctorul dumneavoastră vă poate recomanda utilizarea medicamentelor antihistaminice pentru a preveni reacțiile alergice. Folosirea cremelor de protecție poate avea un anumit rol dar ele nu blochează complet acțiunea razelor ultraviolete, deci pot apărea reacții alergice în ciuda unui factor mare de protecție.
Acest articol a fost citit de 1810 ori.
|