|
Accidentele vasculare cerebrale, prima cauză de mortalitate în România |
Accidentele vasculare cerebrale reprezintă
principala cauză de mortalitate în România, a declarat acad.prof. dr.
Constantin Popa, președintele Comitetului științific de organizare a
Conferinței Naționale de Stroke (AVC), ce a avut loc în perioada 3-5
octombrie, la Sinaia.
Potrivit specialistului, scăderea mortalității și morbidității prin bolile
neurovasculare reprezintă una dintre temele principale ale Conferinței
Naționale de Stroke (AVC). El a subliniat că alte teme dezbătute în
cadrul forumului științific vizează cercetările efectuate pe plan intern și
internațional, realizate în ultimul an în domeniu, dar și patru cursuri
dedicate neurosonologiei, neuroimagisticii, neuropatologiei și prevenției în
stroke.
''Pe de o parte, cele peste 130 de lucrări științifice și două simpozioane legate de neuroprotecție și neuroplasticitate
și de ateromatoză sistemică și cerebrală cuprind datele esențiale cu privire la orientarea noastră în
organizarea unui program de prevenție de lungă durată în stroke. Pe de altă
parte, progresele experimentale cu privire la neuroprotecție și
neuroplasticitate reprezintă argumente din ce în ce mai concludente în legătură
cu procesele de recuperare și reabilitare a funcțiilor cerebrale'', a subliniat
prof.dr. Popa.
Academicianul a adăugat că specialiștii institutului prezinta o serie de
sinteze orientative pentru practica generală și vor discuta un program de
cercetări pe o perioadă mai lungă.
''Aceste preocupări sunt o continuare a discuțiilor pe care le-am avut la cea
de-a XVI-a Conferință Europeană de Stroke din aprilie, de la Glasgow'', a
menționat reputatul specialist.
Volumul de cercetări elaborat este completat cu un ghid de practică neurologică
în acest domeniu reprezentând orientări pragmatice pentru condițiile țării noastre, a mai spus prof. dr.
Constantin Popa. Acest articol a fost citit de 835 ori.
|